Bărbaţii nu încep să se plictisească doar în cazul în care fac sex în aceeaşi manieră pentru o perioadă mai lungă de timp. Există şi alte situaţii în care se plictisesc,…
… situaţii la care poate că nu te aştepţi, dar de care e cazul să ţii cont în relaţia cu persoana iubită.
Totul porneşte din minte şi în cazul bărbaţilor
În primul rând, nu merge pe ideea că bărbaţii sunt bărbaţi şi nu le pasă decât de partea fizică a actului. Pentru mulţi stimularea intelectuală face diferenţa. Uite un caz care te va lămuri.
Un bărbat în vârstă de 26 de ani s-a plictisit de sexul cu iubita lui după doar şase luni. „După şase luni de relaţie mi-am dat seama că legătura noastră era pur distractivă şi bazată pe mult sex. Eu căutam să-mi petrec vremea cu cineva care mă atrage şi intelectual. Odată ce mi-am dat seama că ea nu mă provoacă şi pe acest plan, parcă s-a pus un perete între noi. Imediat după, am început să nu mă mai simt nici fizic atras de ea, iar sexul a devenit lipsit de orice esenţă.”
Aşadar, dacă tu şi iubitul tău nu rezonaţi în plan intelectual, e posibil ca sexul să îşi piardă orice valoare, mai ales dacă vorbim de luni de zile petrecute împreună şi care pot deveni foarte uşor, luni pierdute. E ok să te bucuri de primele două, trei luni de sex pasional, dar e posibil ca după ceva timp bărbatul de lângă tine să se plictisească, dacă nu simte o conexiune intelectuală.
Puţini bărbaţi vor recunoaşte că se simt ciudat atunci când dau peste o femeie care vrea doar plăcere fizică de la ei. Dacă este îndrăgostit, va considera interesul iubitei pentru sex prea mecanic şi se va retrage cu totul. Interesul ei îi inhibă interesul lui pentru sex! Nu degeaba atâtea femei sunt acuzate că sunt nimfomane. Bărbaţii simt nevoia să le catalogheze cumva pe aceste femei care pun accentul doar pe partea sexuală a unei relaţii, lăsând sentimentele deoparte.
Sexul cu aceeaşi femeie este plictisitor, dar nu de lepădat, dacă iubeşti
O altă poveste grăitoare este aceea a unei femei care are o relaţie de 3 ani cu iubitul ei. El i-a spus ei: „Prostituţia trebuie legalizată, aşa nu ar mai exista tot felul de perverşi care molestează fetiţe de 12 ani, de câte ori vor sex. Mai mult, ar fi bine să fie gratis.” Ea i-a spus ca un apropo la faptul că el nu-i mai acordă atenţie în dormitor că „Sexul ESTE gratuit într-o relaţie!” Răspunsul lui? „Da, dar se petrece mereu cu aceeaşi femeie.”