Controversa eutanasiei a fost reaprinsă de vestea conform căreia persoanele cu sindromul locked in, prizoniere în propriul corp, sunt totuşi fericite.
Deşi există persoane paralizate care luptă pentru dreptul de a muri cu demnitate, un studiu recent a arătat că mare parte din acestea au de fapt o viaţă fericită şi nu îşi doresc să moară. Mai exact, studiul a fost realizat pe pacienţi cu sindromul locked in, care nu pot să mişte nicio parte a corpului, uneori nici măcar ochii, dar au funcţia cognitivă intactă.
Contrar aşteptărilor, oamenii paralizati complet nu îşi doresc să moară. Trei din patru pacienţi intervievaţi au declarat că se simt fericiţi, chiar dacă la un moment dat s-au gândit la eutanasie. Cercetătorii spun că oamenii paralizaţi găsesc puterea de a se adapta schimbării uriaşe din viaţa lor, iar dacă sunt ajutaţi de familie, pot duce o viaţă bună.
Cei care suferă de sindromul locked in sunt, după cum spune şi denumirea, încuiaţi în propriul lor corp pe care nu mai pot să-l controleze. Au emoţii, sentimente şi gândesc ca noi toţi, însă nu îşi pot mişca nici membrele, nici faţa şi nici vreo altă parte a corpului. Unii dintre ei pot însă să-şi miste globii oculari şi pleoapele, aceasta fiind modalitatea prin care comunică.
Despre sindromul locked in nu se ştiau prea multe până de curând, când medicii din Belgia au făcut o descoperire uimitoare. Ei şi-au dat seama că Rom Houben, un pacient aflat în comă de 23 de ani, fusese de fapt conştient în tot acest timp, auzise ce se vorbea lângă el, gândea normal, numai că nu putuse să comunice deloc cu cei din jur.
Pe când era student, Rom a suferit un accident de circulaţie în urma căruia inima i s-a oprit timp de câteva minute, lăsând creierul fără oxigen. Chiar dacă a fost resuscitat, creierul lui nu a mai fost capabil să-şi revină complet, fiind afectate părţile responsabile cu mişcările corpului, pe cand cele responsabile cu funcţia cognitivă au rămas neatinse.
Sindromul locked in se poate instala şi în urma unui accident vascular cerebral, după o lovitură la cap sau după o supradoză de medicamente. Alţi prizonieri ai propriului corp
Cazul lui Rom Houbennu este singurul de acest gen. La fel de faimos este Jean Dominique Bauby, fost redactor şef al revistei Elle Franţa. În 1995, el a suferit un accident vasculat cerebral, iar când s-a trezit şi-a dat seama că nu-şi mai poate controla decât pleoapa stângă. Astfel a reuşit să le comunice medicilor că este conştient şi mai târziu a scris o carte de memorii, „Scafandrul şi Fluturele”. Mai întâi a gândit şi compus cartea în minte, apoi i-a dictat-o unei asistente. Aceasta spunea lent literele alfabetului, iar Bauby clipea când o auzea pe cea dorită. Autorul a murit la două zile după publicarea cărţii.
La fel de curajoasă, o americancă pe nume Julia Tavalaro, a stat şapte ani într-o aşa zisă comă, din cauza unui accident vascular cerebral. Când un apropiat a observat că Julia încerca să râdă la o glumă, medicii şi-au dat seama că nu este într-o stare vegetativa permanentă, ci suferă de sindromul locked in. A învăţat să comunice clipind din ochi şi până la urmă a reuşit să-şi mişte capul suficient de mult încât să apese cu obrazul pe butonul unui scaun cu rotile.
Află şi cum reuşeşte Stephen Hawking să vorbească.