Oscar 2011: care va fi distribuţia câştigătoare

.

Este greu să ni-l imaginăm pe Colin Firth fără Helena Bonham Carter sau
pe Jesse Eisenberg fără partenerul Andrew Garfield, pentru că actorii fac într-adevăr echipă foarte bună împreună.
Dar care este cea mai inspirată distribuţie din filmele nominalizate la cea mai importantă categorie a Oscarului?

Până duminică seară nu ne rămâne decât să speculăm filmul câştigător, în funcţie de ce are el mai reprezentativ – distribuţia.

The King’s Speech

Dacă Academia Americană ar aprecia după criteriile de jurizare de la Berlinală, fie şi cu puţini amatori de lecţii de istorie, cuplul regal de logopezi  tot ar convinge un juriu consistent că „The King’s Speech” merită înscăunarea, la fel cum echipa (aproape toată distribuţia) de actori a regizorului Asghar Farhadi a asigurat filmului său (Nader şi Simin, o despărţire) aproape toţi Urşii.

Prietenia dintre Tom Hooper şi actori, care se regăsesc şi în alte pelicule ale cineastului, este, şi cu premiu şi fără, una de bun aurgur.  

Atât fermecătorul Colin Firth, cât şi duioasa Helena Bonham Carter, în rolul reginei Elisabeta, au fermecat prin rolurile lor regale, jucate maiestuos si cu o lejeritate fascinantă.

Oscar 2011: care va fi distribuţia câştigătoare

Filmul a fost deja apreciat pentru „cea mai bună distribuţie” la premiile SAG – Sindicatul actorilor americani.

Black Swan

În „Black Swan”, Nina şi Thomas Leroy, şarmantul director de teatru interpretat de Vincent Cassel, nu sunt tocmai un cuplu, dar relaţia lor este atât de incitantă, de pasională şi de senzuală, încât a trezit fantezii multor debutante în balet.

Oscar 2011: care va fi distribuţia câştigătoare

Dar Nina are o mică aventură şi cu marea sa rivală, Lily (Kunis), o relaţie extrem de interesantă care i-ar putea incita măcar puţin pe critici. 

The Kids Are All Right

În ce priveşte distribuţia comediei „The Kids Are All Right” (regizoare Lisa Cholodenko), cuplul în sine este un detaliu suficient pentru juriu,
dacă nu vor să fie acuzaţi că fac discriminări sexuale.

Pelicula urmăreşte viaţa unei familii care, la prima vedere, nu ar da impresia că este incompletă. Doctoriţă ginecolog Nic şi arhitecta peisagistă Jules formează un cuplu de lesbiane de 20 de ani şi au doi copii, concepuţi prin inseminare artificială.

Oscar 2011: care va fi distribuţia câştigătoare

Inception

Filmul lui Christopher Nolan nu se încadrează la „triunghiuri amoroase” (ceea ce este foarte probabil ca asta să fi dezamăgit juriul Academiei), ci îi aşază pe actori într-un eşafodaj de relaţii extrem de complex, în pielea unor infractori ingenioşi, specialişti în extragerea de informaţii din subconştientul persoanelor când acestea dorm.

Oscar 2011: care va fi distribuţia câştigătoare

Cobb, arhitecta Ariadne (excelenta Ellen Page), responsabilul cu siguranţa Arthur (Joseph Gordon-Levitt) şi „falsificatorul” Eames (britanicul Tom Hardy) i-ar putea hipnotiza oricând pe membrii Academiei, dacă şi-ar pune mintea…

Citeşte continuarea pe pagina următoare.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton