Educaţia copilului poate fi deseori un subiect de dispută. Iată câteva sfaturi pentru a evita certurile.
Ce părinte nu a trecut prin asta? Mama vrea ceva, tatăl crede altceva, iar rezultatul este o ceartă pe cinste.
Uneori, disputele privind educaţia copilului se transformă, în timp, în conflicte de familie grave. Nu sunt puţine cazurile în care, la procesul de divorţ, părinţii se acuză reciproc că nu s-au priceput să-i educe pe cei mici. „De obicei, mamele fac regulile în privinţa educaţiei celor mici, explică psihologul Diana Damian. Iar taţii sunt mai permisivi”.
Strategii anticonflict pentru mame deştepte
Explicaţia este simplă: de obicei, mamele petrec mai mult timp cu copilul, îşi asumă mai multe responsabilităţi în ceea ce îl priveşte, se ocupă în paralel şi de treburile casei şi, eventual, mai merg şi la serviciu. Iar pentru a face faţă situaţiei, sunt nevoite să stabilească anumite reguli.
În multe familii, taţii sunt prezenţi doar seara şi la sfârşit de săptămână şi participă foarte puţin la programul cotidian al copiilor. |n schimb, atunci când sunt acasă au timp şi disponibilitate să se joace cu cei mici şi să le facă toate poftele. Din acest motiv, deseori copiii îi preferă pe ei mamelor.
Noi am identificat trei situaţii conflictuale tipice şi am aflat cum poţi să le dezamorsezi:
Partenerul tău vine târziu acasă şi se hârjoneşte cu Prâslea. Copilului îi sare somnul şi, bineînţeles, nu mai vrea la culcare. Iar tu sperai ca măcar seara să ai puţină linişte… Soluţia: Trimite-i de la bun început să se joace în camera copilului. Şi explică clar că, după joacă, tatăl se ocupă de ritualul de culcare a celui mic. Ideal ar fi să stabiliţi o regulă: o seară îl culci tu, o seară el. Astfel se creează o legătură mai profundă tată-copil, iar tu ai mai des câte o seară „liberă”.
Fiindcă trebuie să-i dai celui mic de mâncare, tu abia apuci să îmbuci câte ceva. În timpul ăsta, el mănâncă liniştit. Fireşte, tu te enervezi… Soluţia: Implică-l şi pe el în ritualul mesei celui mic. Şi el are două mâini şi poate să îi dea de mâncare. Nu este doar obligaţia ta. Ideal ar fi să îl hrăniţi cu rândul (cum spuneam mai sus…). Dar: când e rândul lui, nu te amesteca! Nici chiar dacă murdăreşte faţa de masă sau cel mic vorbeşte cu gura plină.
Copilul e mârâit sau plânge fără un motiv evident. Partenerul tău nu ştie cum să-l potolească, se enervează şi, eventual, se răţoieşte la tine să-l calmezi. Soluţia: Nu ceda! Fă-ţi de lucru în altă cameră şi lasă-l pe tătic să se descurce singur! Astfel va învăţa să-şi asume responsabilităţi, va înţelege mai bine ce se întâmplă cu copilul lui şi va fi nevoit să îi înţeleagă reacţiile şi să găsească o cale de comunicare cu el. Important: Nu discutaţi despre opiniile şi neînţelegerile voastre în privinţa educaţiei lui, nu vă certaţi şi nu încercaţi să găsiţi o soluţie când cel mic este de faţă! Altminteri, nu veţi face altceva decât să vă subminaţi unul altuia autoritatea, iar copilul nu va mai şti ce e bine şi ce e rău.
Când sunt nevoiţi să aibă singuri grijă de cei mici, tăticii ajung să le cunoască reacţiile şi nevoile şi învaţă să le înţeleagă mai bine pe mămici.