Această tehnică specială de îndepărtare a părului nedorit de pe faţă îşi are rădăcinile în Orientul Mijlociu şi India şi este extrem de eficientă chiar şi în zilele noastre.
Dacă nu ai mai încercat asta niciodată până acum, ideal este să te laşi, pentru început, pe mâna unui specialist în cosmetică. Procedeul nu este greu de executat şi nici nu este dureros, însă ai nevoie, fără dubiu, de ceva îndemânare în mânuirea celor două aţe.
Pasul 1
Stabileşte-ţi forma sprâncenelor. Cum sunt? Drepte, arcuite, pătrăţoase ori rotunde este imperios necesar să respecţi cu fidelitate forma lor naturală şi să nu te aventurezi să o schimbi.
Pasul 2
Vei avea nevoie de un fir de aţă, căruia îi vei face un nod astfel încât să formezi un cerc. Răsuceşte-l apoi pe degete şi îl vei mânui folosind tehnica înfiletării la baza firului de păr. Relaxează-te şi orientează-te să smulgi firele de sub sprânceană. Pentru că aţele vor fi dispuse liniar, o să smulgi mai multe fire în acelaşi timp, aşa că pregăteşte-te pentru un mic disconfort.
Pasul 3
Creează cu atenţie arcuirea sprâncenei începând cu partea de sus, iar apoi continuă cu firele de deasupra. Dacă ai puf, nu ezita să îl înlături! Mişcările trebuie să fie precise, energice şi rapide. Dacă nu reuşeşti din prima, nu-i nicio problemă! Exerciţiul este cheia succesului!
Pasul 4
Continuă cu firele rebele dintre ochi. Cu exact acelaşi procedeu, smulge-le atent. Când treci la ochiul următor, va lucra mâna ce îi corespunde.