Răzvan Fodor şi Lena au părăsit aseară concursul „Dansez pentru tine”, ratând podiumului şi unul din cele trei premii puse în joc de organizatori.
Pentru că au primit doar 30,15% din voturile telespectatorilor, Răzvan Fodor şi Lena au fost eliminaţi la duelul „Dansez pentru tine”, în favoarea echipei formate din Octavian Strunilă şi Ella, care a acumulat 69,85% din voturi.
Cei doi au urcat Scara Învingătorilor cu zâmbetul pe buze, alături de coregrafa lor, Doina Botiş, după ce au primit un premiu în valoare de 1500 de euro.
În concurs au mai rămas trei echipe. Paula Seling şi Tudor s-au clasat aseară pe locul întâi, primind 146 de puncte din partea juriului. Adela Popescu şi Alexandru au fost pe locul al doilea, cu 143 de puncte, iar Octavian Strunilă şi Ella, proaspăt salvaţi de la duel, au fost pe locul al treilea cu 136 de puncte.
Ei se vor lupta pentru premiul cel mare, fiecare având şanse egale, în următoarele două ediţii: seminfinala care va avea loc vinerea viitoare şi finala de pe 1 Decembrie.