Sâni de femei în parcuri şi grădini

.

Cred că primul sân de femeie pe care l-am bănuit cu privirea a fost cel al Danei Săvuică. Stătea ascuns lasciv în spatele ţiplei unei perechi de ciorapi Adesgo de pe noptiera…
maică-mii. E, poate, primul sân văzut de generaţia mea. Peste câţiva ani am descoperit un pachet de cărţi de joc sexy şi m-am delectat cu o colecţie integrală de sâni.

Rotunjori şi fermi precum nişte hamburgeri altoiţi, micuţi şi timizi, imenşi, dospiţi precum pâinea plină de drojdie (nu cred că se inventase încă siliconarea), în forme de pere, mere, jumătăţi de pepenaşi, ce s-o mai lungesc, o adevărată desfătare a ochiului unui puşti aflat la porţile adolescenţei. Mai apoi au apărut sânii reali ai femeilor din viaţa mea. Fiecare cu istoria şi povestea lor, cu dramele şi sezualităţile lor; unii vitali şi obraznici ca o echipă de agenţi de vânzări, alţii lascivi şi morocănoşi precum o dimineaţă de luni înainte de a-şi fi băut cafeaua, alţii mofluzi şi somnoroşi, ca femeile în zilele ploioase, alţii răsfăţaţi, exuberanţi, ieşind zglobiu din sutiene asemeni copiilor conştienţi de drăgălăşenia lor. În tot cazul, ca orice bărbat în firea lui, am privit sânii ca pe o parte distincă a sexualităţii unei femei.

„Cât despre sfârc, se ştie, e ultima frontieră a privirii furişe”

 

Piciorul e cum e, peste o gleznă ceva mai puţin finisată mai treci, un şold neofertant într-o primă fază poate fi tolerat cu tandreţe, însă când ajungi la sâni treaba se complică peste măsură. Acolo studiezi atent, vrei să palpezi delicat, cauţi să atingi şi să evaluezi neîncetat cum stă situaţia şi, mai ales, vrei să tragi cu ochiul.

Cât despre sfârc, se ştie, e ultima frontieră a privirii furişe, punctul final şi cel mai important al oricărei călătorii imaginare către sânul unei femei. Nu cred că există bărbat, în afară de sfinţii cei mai performanţi, care să-şi înfrângă cu uşurinţă tentaţia de a-şi lăsa ochiul să fugă în voie către imaginea unui sân dezgolit sau către aleea surprizelor, care se conturează vizibil între cupele unui sutien. N-ai cum! E ca şi cu pilitura de fier din experimentele de pe vreema gimnaziului, care se repezea să se lipească de magnet imediat ce-l simţea prin preajmă.

Citeşte continuarea în pagina următoare.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton