Semne că iubitul tău are nevoie de spaţiu

.

Te-ai urcat vreodată pe o pereche ameţitoare de tocuri şi te-ai simţit brusc neajutorată, nu în al nouălea cer, aşa cum te aşteptai? Deşi tocurile îţi dau senzaţia de încredere…
… şi putere, unele prea înalte ajung să îţi provoace anxietate. Cam aşa se întâmplă şi în cadrul relaţiilor.

Îl iubeşti, te iubeşte, vă lăsaţi duşi de val şi ajungeţi să deveniţi una şi aceeaşi persoană. Petreceţi fiecare secundă împreună şi ignoraţi tot ceea ce nu vă implică pe amândoi.

Specialiştii atenţionează că relaţiile ce par perfecte din exterior sunt cele mai supuse deteriorării, pentru că ele declanşează senzaţia de claustrofobie.

Atunci când vă acaparaţi unul pe celălalt în totalitate, mai devreme sau mai tarziu unul dintre voi se va trezi şi îşi va dori să evadeze. Aşa putem începe să vorbim de nevoia de spaţiu, o nevoie normală în cuplu, spun psihologii. Oamenii simt nevoia de autonomie, dar şi de apartenenţă, iar relaţia de cuplu ar trebui să le furnizeze pe amândouă.

Este însă dificil să recunoşti faţă de partener că ai nevoie de independenţă, de aceea tinzi să îi sugerezi pe căi tacite acest lucru. În cazul în care celălalt nu prinde ideea sau începe să îţi facă reproşuri, instinctul de a evada devine tot mai puternic. Mutle relaţii se sfârşesc din această cauză. Dacă nevoia ar fi fost recunoscută la timp, acceptată de ambii şi îndeplinită, nevoia de apartenenţă ar fi revenit în peisaj… şi tot aşa.

Iată care sunt semnele că iubitul tău are nevoie de spaţiu şi cum i-l poţi oferi, pentru binele relaţiei voastre!

1. Nu te mai caută atât de des şi este apatic când îl cauţi tu

Să zicem că obişnuiţi să vă sunaţi seara, dar a încălcat obiceiul. Nu te panica, nu înseamnă că a realizat că nu te mai iubeşte. Pur şi simplu şi-a dat seama că a intrat într-o rutină privind telefoanele şi vrea să se asigure că nu îi vei sări în cap, dacă decide să calce strâmb. Când constaţi că s-a produs o ruptură de genul acesta, poartă-te ca şi cum nu s-a întâmplat nimic.

Mai grav este atunci când îl cauţi tu, iar el este apatic şi nu întreţine conversaţia. Dacă se poartă aşa şi nu propune să vă vedeţi, cel mai probabil are o problemă şi nu este în stare să joace rolul iubitului atent şi grijuliu. Propune-i o seară de răsfăţ la tine acasă, pe motiv că vrei să îl revigorezi. În cazul în care nu are chef, îndepărtează-te şi lasă-l pe el să facă următorul pas.

2. Iese cu băieţii, se duce la sală, pleacă în week-end la munte… nu are timp de tine

E clar, iubitul tău şi-a dat seama că în ultima vreme tot ce a făcut, a făcut cu tine şi simte nevoie să fie din nou el, cel de dinainte. Nu îi răpi această plăcere. Lasă-l să se redescopere o perioadă. Dacă situaţia persistă şi simţi că distanţa vă pune în pericol relaţia, atunci întreabă-l care-i sunt intenţiile.

Citeşte continuarea pe următoarea pagină!

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton