Alegerea vedetei de pe coperta Unica este, de cele mai multe ori, o misiune dificilă. Şi nu pentru că am duce lipsă de idei sau creativitate, ci pentru că opţiunile…
în ceea ce priveşte starurile autohtone sunt limitate… O vedetă talentată, inteligentă, care are lucruri interesante de spus, activă, care inspiră şi pe care o iubeşte aparatul foto? Cam greu de găsit. Şi, cel mai probabil, a fost deja pe coperta Unica… Maria Dinulescu face parte din noul val de actori.
În urmă cu trei ani, când încă se „construia vedeta Maria Dinulescu”, cum spunea ea atunci, Unica a fost prima revistă care a invitat-o să pozeze pentru copertă. Am crezut în talentul ei, deşi era încă la început. Juca în telenovela „Vocea inimii”, arăta ca o fetiţă şi declara că „poate să facă absolut orice pentru dragoste”. Între timp, a încercat toate acele lucruri care te fac să ţii minte o tânără care vrea să se remarce.
A apărut în ipostaze sexy în reviste pentru bărbaţi, a făcut declaraţii tranşante – că a jucat în telenovele numai pentru bani – şi a apărut la braţul unui bărbat cu un trecut mult comentat de presă. Dar, dincolo de stângăciile de imagine care i-au adus comentarii răutăcioase, a demonstrat că joacă bine. După roluri de succes în filme precum „California Dreamin”, „Concertul” şi „Pescuit sportiv”, care i-a adus premii internaţionale, şi videoclipul celor de la Depeche Mode, joacă alături de Marcel Iureş în primul serial românesc de ficţiune produs de HBO, „În derivă”.
De aceea am ales să vorbim din nou despre controversata Maria Dinulescu. E talentată şi o ştie prea bine. E actriţă, dar se poartă ca un regizor atunci când nu e pe platourile de filmare. Ştie să joace, dar şi să se joace cu cei din jur. Studiază oamenii, dar le oferă din ea doar felia care trebuie. Dulce-amăruie. Îi place să fie în centrul atenţiei, dar nu e dispusă să plătească preţul celebrităţii…
Celebritatea este un personaj greu de jucat! Trebuie să-l înţelegi, să-i acorzi timp, să ţi-l asumi. Dacă îl interpretezi bine, publicul te aplaudă. Dacă nu mai ai chef să-l joci, nu poţi pleca de pe scenă în mijlocul piesei fără ca publicul să te taxeze. Celebritatea este parşivă şi răsfaţă prea mult oamenii. Important este să nu uiţi cine eşti, care-ţi sunt valorile şi de unde ai plecat. Restul e butaforie!