Un subofițer de 27 de ani din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei a decedat miercuri seară, în urma unui incident tragic petrecut în timpul unui stagiu de pregătire la Centrul Ochiuri.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a produs în jurul orei 20:45, când arma unui coleg s-a descărcat accidental, provocându-i tânărului răni grave la nivelul capului. Deși medicii au depus eforturi intense pentru resuscitare timp de o oră și 35 de minute, viața acestuia nu a mai putut fi salvată. Tragedia s-a produs în timp ce bărbatul participa la un exercițiu.
„Din primele verificări, se conturează ipoteza unei descărcări accidentale a unei arme de foc aparţinând unui alt cadru militar, incident în urma căruia subofiţerul a fost grav rănit într-o zonă vitală. Eforturile de resuscitare au fost susţinute timp de 1 oră şi 35 de minute, atât de personalul medical aflat la faţa locului, cât şi de echipajul de urgenţă solicitat prin SNUAU 112. Din nefericire, în ciuda tuturor intervenţiilor, subofiţerul a fost declarat decedat”, este anunțul instituţiei, potrivit Digi 24.
O anchetă condusă de un procuror militar urmează să clarifice circumstanțele exacte ale tragediei. În același timp, conducerea Brigăzii Speciale a suspendat stagiul de pregătire și a inițiat verificări interne. „Totodată, conducerea Brigăzii Speciale de Intervenţie a dispus suspendarea stagiului de pregătire şi iniţierea verificărilor interne. Suntem profund îndureraţi de pierderea colegului nostru, un camarad de nădejde şi un bun prieten. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, alături de care suntem în aceste momente de grea încercare”, au mai transmis reprezentanţii Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.