Home > Advertorial > Top 5 semne că ai nevoie de un consult ortodontic
Top 5 semne că ai nevoie de un consult ortodontic
.
Problemele ortodontice pot avea un impact major asupra sănătății orale și a calității vieții, afectând nu doar aspectul danturii, ci și funcționalitatea acesteia, cauzând și alte complicații. Pentru a le putea trata la timp, este important să poți recunoaște semnele ce indică necesitatea unui consult ortodontic, iar în acest articol îți vom spune care sunt câteva dintre cele mai importante.
1. Dinți înghesuiți sau spațiați excesiv
Dacă observi că dinții tăi sunt înghesuiți, se suprapun sau există spații vizibile între ei, este un semn clar că ai nevoie de un consult ortodontic. Aceste probleme pot afecta alinierea corectă a dinților și pot îngreuna curățarea lor, favorizând acumularea de placă bacteriană și tartru și crescând riscul dezvoltării unor probleme dentare asociate acestora. De asemenea, pot duce la apariția unor probleme precum dificultățile la masticație sau de vorbire.[1][2][3]
Nu ignora prezența dinților înghesuiți sau, dimpotrivă, a spațiilor mari între dinți și adresează-te unui medic ortodont pentru a afla care sunt soluțiile potrivite pentru corectarea acestor probleme și dacă este sau nu cazul să afli mai multe despre tratamentul cu aparat dentar în rate în București!
2. Migrarea dinților
Migrarea dinților se referă la deplasarea unuia sau mai multor dinți din poziția lor inițială și este o problemă ce poate avea multiple cauze. Poate apărea, de exemplu, după o extracție dentară, dacă nu se înlocuiește dintele pierdut la timp, dar poate apărea și la persoanele cu boli gingivale în stadii avansate. Indiferent de cauza sa, migrarea dinților poate duce la diverse complicații și este foarte important să se intervină la timp în astfel de cazuri. O vizită la medicul ortodont va permite nu doar stabilirea cauzei exacte a acestei probleme, ci și identificarea soluțiilor potrivite pentru remedierea ei.[4]
O mușcătură incorectă, cunoscută și sub numele de malocluzie dentară, se manifestă prin alinierea defectuoasă a dinților, afectând modul în care aceștia se întâlnesc la închiderea gurii. Există mai multe tipuri de mușcături incorecte, inclusiv supraocluzia, ocluzia inversă, ocluzia deschisă și ocluzia încrucișată. Indiferent de tipul acesteia, malocluzia poate avea un impact semnificativ asupra sănătății tale orale și nu numai. Consultul ortodontic reprezintă primul pas în corectarea acestor probleme de ocluzie dentară și prevenirea complicațiilor asociate lor.[1]
4. Dificultăți de vorbire sau masticație
Un alt semn că ai putea avea nevoie de un tratament ortodontic este dificultatea în mestecare sau vorbire. Dacă simți disconfort atunci când mănânci sau ai tendința să-ți muști accidental obrajii sau limba, este posibil să ai o problemă de aliniere dentară. De asemenea, o poziționare incorectă a dinților poate afecta pronunția anumitor sunete, ceea ce poate influența claritatea vorbirii. O vizită la ortodont te poate ajuta să afli sursa exactă a acestor dificultăți și cum pot fi ele rezolvate.[1][5][6]
Problemele ortodontice nu afectează doar dinții, ci și structurile din jur, inclusiv articulația temporo-mandibulară (ATM). Dacă ai dureri frecvente de maxilar sau observi zgomote la deschiderea gurii, programează-te la un consult ortodontic – te poate ajuta să identifici cauza acestor probleme și să previi agravarea lor. Cu cât aceste probleme și sursa lor sunt identificate și tratate mai devreme, cu atât rezultatele vor fi mai bune, crescând șansele de a preveni complicații pe termen lung.[1][5][6]
Dacă te confrunți cu oricare dintre semnele menționate mai sus, nu ezita să consulți un medic ortodont. Diagnosticarea și tratarea din timp a acestor probleme te vor ajuta să previi complicațiile viitoare și să ai mereu un zâmbet sănătos și frumos!
Disclaimer: Acest articol are rol informativ și nu poate fi considerat un substitut pentru vizita la medic. Pentru a beneficia de un diagnostic corect și de un plan de tratament adecvat, programează-te la o consultație de specialitate!
Surse:
„7 Common Types of Bite Problems and Their Orthodontic Solutions”, American Association of Orthodontists, 28 Sept. 2024, aaoinfo.org/whats-trending/7-common-bite-problems/. AAccesat la 10 Mar. 2025.
„Dental Crowding: Causes and Treatment Options”, Orthodontics Australia, 29 June 2020, orthodonticsaustralia.org.au/dental-crowding-causes-and-treatment-options/. Accesat la 10 Mar. 2025.
„Diastema: Definition, Types & Treatment”, Cleveland Clinic, 18 July 2022, my.clevelandclinic.org/health/diseases/23477-diastema. Accesat la 10 Mar. 2025.
„Teeth Shifting: Signs, Causes, Prevention and Treatment”, Orthodontics Australia, 12 July 2024, orthodonticsaustralia.org.au/teeth-shifting-signs-causes-prevention-and-treatment/. Accesat la 10 Mar. 2025.
„Braces: Your Guide to a Perfect Smile”, American Association of Orthodontists, 9 Dec. 2024, aaoinfo.org/treatments/braces/. Accesat la 10 Mar. 2025.
„Overview: Misaligned Teeth and Jaws”, Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG), 13 Feb. 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK553375/. Accesat la 10 Mar. 2025.