Home > Vedete > Cum a comentat Irinel Columbeanu faptul că Monica Gabor a devenit mamă pentru a doua oară. Ce relaţie are fostul afacerist cu fiica lui
Cum a comentat Irinel Columbeanu faptul că Monica Gabor a devenit mamă pentru a doua oară. Ce relaţie are fostul afacerist cu fiica lui
Irinel Columbeanu a deschis o fereastră spre viaţa sa de acum, dar şi spre relaţia pe care o are cu fosta soţie, Monica Gabor, şi fiica lor, Irina. După o lungă perioadă de tăcere, fostul om de afaceri a vorbit despre schimbările din viaţa sa, dar şi despre faptul că Monica a devenit mamă pentru a doua oară.
Irinel Columbeanu, despre faptul că Monica Gabor a devenit mamă pentru a doua oară
Monica Gabor a dat naştere unui băieţel, iar această veste a fost primită cu multă bucurie de fiica lor, Irina. Deşi Irina locuieşte în Statele Unite, alături de mama ei, la Malibu, iar Irinel Columbeanu este acum stabilit la Snagov, relaţia lor a rămas la fel de puternică.
Totodată, chiar dacă Irinel Columbeanu şi Monica Gabor nu mai sunt împreună, fostul afacerist a declarat că respectă alegerea Monicăi de a deveni din nou mamă şi apreciază faptul că aceasta a fost fericită să îşi formeze o nouă familie. Fostul afacerist a subliniat că nu există tensiuni între ei şi că nu consideră că naşterea unui copil i-ar fi afectat vreun fel relaţia cu Irina, fiica lui.
„Vorbesc des cu Irina. E foarte bine și ea, în Statele Unite ale Americii, în Malibu. Da, acum este soră mai mare, mă bucur foarte mult pentru ea. Și pentru Monica, normal, meritau să facă un copil. Un copil este o bucurie în viață,” a spus Irinel Columbeanu despre evoluţia relaţiei sale cu fiica lui, după venirea pe lume a celui de-al doilea copil al Monicăi, pentru ego.ro.
Totodată aceasta este o perioadă în care Irina, acum o tânără adultă de 18 ani, pare să fi găsit un echilibru în viaţa ei din SUA.
„Irina mea, deși nu a fost fizic alături de mine, a fost cu gândul, ceea ce nu poate decât să mă facă un tată fericit”, a mai spus Irinel, aducând în prim-plan faptul că fiica sa a continuat să fie o prezenţă constantă în viaţa lui, chiar şi de la distanţă.
Irinel Columbeanu, ajutat financiar de fiica lui
Cu toate că sunt separaţi de ocean, Irina a continuat să-l sprijine pe tatăl ei. Irinel Columbeanu a mărturisit că fiica lui îl ajută financiar de fiecare dată când are ocazia. Într-un gest emoţionant, Irina i-a trimis tatălui ei 200 de euro din banii săi, iar Irinel a subliniat că aceasta nu a fost prima oară când fiica lui l-a sprijinit.
„Mi-a trimis 200€ din banii ei personali, și nu e prima dată când face asta”, a mai spus Irinel, în urmă cu ceva timp, potrivit sursei menţionate anterior.
Chiar dacă Irinel are interdicţie să zboare din cauza problemelor de sănătate, inclusiv după ce a suferit două AVC-uri, legătura cu fiica sa este la fel de puternică, iar comunicarea lor este continuă.
„De Sărbători, Irina a fost cu gândul alături de mine, iar acest lucru mă face un tată fericit”, a mai adăugat fostul afacerist, vorbind despre modul în care Irina îşi păstrează legătura cu el, chiar şi la distanţă.
Cum arată viaţa lui Irinel Columbeanu în prezent
Deşi viaţa lui s-a schimbat mult faţă de anii în care era înconjurat de luxul palatului său de la Izvorani, Irinel Columbeanu pare să fi găsit liniştea la azilul din Snagov, locul în care trăieşte în prezent.
Fostul milionar a făcut faţă unei serii de probleme de sănătate care l-au determinat să se retragă din viaţa publică. Irinel Columbeanu se simte mulţumit în prezent, chiar dacă problemele financiare şi de sănătate îl ţin departe de fostele sale obiceiuri.
„Sunt foarte bine, sunt tot acolo (la căminul din Snagov)”, a mai declarat Irinel despre viaţa sa din ultimele luni.
„Nu am un program special. Nu știu să joc table, știu șah, dar nu joc la cămin”, a mai spus Irinel, adăugând că, deşi viaţa sa este diferită faţă de ce trăia în trecut, nu are regrete şi s-a adaptat la noua realitate.
Sursa foto: Instagram, Facebook şi Profimediaimages.ro