Home > Vedete > Ruby, probleme cu muncitorii care îi renovează casa din cauza celebrității ei. „Primesc prețuri de Dubai!” Ce decizie tranșantă a luat artista
Ruby, probleme cu muncitorii care îi renovează casa din cauza celebrității ei. „Primesc prețuri de Dubai!” Ce decizie tranșantă a luat artista
Ruby se străduiește de un an să-și renoveze apartamentul și pare să nu o mai scoată la capăt din cauza diverselor probleme pe care le întâmpină cu muncitorii.
Ruby locuiește într-un penthouse spectaculos într-un ansamblu rezidențial din Colentina pe care l-a achiziționat în urmă cu mai bine de cinci ani. Dar nici acum nu a reușit să-și renoveze casa. Artista a investit sume considerabile în locuința sa de vis, dar spune că muncitorii profită de statutul ei de persoană publică faimoasă și îi cer prețuri exagerate pentru lucrările lor.
Ruby și-a cumpărat o locuință ce se întinde pe trei etaje (15, 16 și 17), în 2019, pentru prețul de aproximativ 160.000 de euro, fără TVA. În locuința care are și o terasă spectaculoasă a investit până acum, pentru renovare, 300.000 de euro. De un an și jumătate, cântăreața este în plin proces de renovare, însă spune că muncitorii profită de celebritatea ei pentru a-i cere prețuri exorbitante pentru materiale și manoperă.
„Renovez de peste un an, mi s-a luat și mie! Nu mai suport! Nu vreau să fac apartament ca la Dubai, dar nu știu cum se face că primesc prețuri de Dubai! Am luat decizia de a nu mai prezenta eu, de a nu mai vorbi eu cu oamenii, pentru că se vede treaba că ridic tariful. De acum încolo, o să vorbească doar oamenii mei pentru mine.
Casa e aproape terminată. De vreo șapte-opt luni, eu tot zic că mă întorc acasă. Eu sunt un fel de porumbel voiajor acum. Stau într-un apartament, dar nu la mine acasă. La momentul ăsta, lui Ruby îi lipsește casa ei! Dulapul în care să-și mute hainele din boxă, îi lipsește sănătatea mintală că mi-au mâncat-o ăștia în anul acesta. Dar, eu zic că cel mai important e să fim sănătoși”, a declarat Ruby, într-un interviu pentru Click!.
CONȚINUT VIDEO UNICA
Ruby a pierdut zeci de mii de euro din cauza muncitorilor
„În ultima vreme am alergat de colo, colo. Sunt în renovări de un an și asta mi-a mâncat toate zilele. Nu mi-a mai ars să merg la niciun eveniment, cu excepția celor la care sunt chemată să cânt, bineînțeles, pentru că este lucrul pe care îl fac cu cea mai mare iubire. Oameni care mi-au luat banii și mi-au lăsat casa în paragină, casa mea neavând nicio problemă. Am făcut o renovare de dragul esteticului. Mi-au distrus casa timp de nouă luni” – a povestit artista în decembrie 2024, pentru cancan.ro.
Din nefericire, daunele suferite de Ruby nu au fost doar de ordin estetic, dar și financiare, ea pierzând o sumă mare de bani într-un timp foarte scurt.
„Le-am dat toți banii, nu sunt pricepută. Nu știu cum se gletuiește un perete, nu știu care este standardul pentru așa ceva. Dar la final, după ce le-am dat banii, am adus un expert care s-a crucit, îmi venea să plângă la ce era acolo. Vorbim despre zeci de mii de euro, nu o sută de mii, dar este o sumă generoasă” – a mai spus ea.