Motivul pentru care Flavia Mihășan a plecat în vacanță cu fostul iubit și cei doi copii ai lor: „Am fost destul de onești”

.

Flavia Mihășan a dezvăluit motivul pentru care a ales să meargă în vacanță alături de fostul iubit, Marius Moldovan, și de cei doi copii ai lor.

Motivul pentru care Flavia Mihășan a plecat în vacanță cu cei doi copii și cu tatăl lor, fostul ei iubit

Flavia Mihășan (40 de ani) anunța în ianuarie 2024 că ea și tatăl copiilor ei, Marius Moldovan, s-au despărțit după cinci ani de relație. Recent, prezentatoarea de la Antena 1 a dezvăluit motivul pentru care ea și Marius au decis să plece în vacanță în Maldive împreună, la un an de la separare. Flavia și Marius au doi băieți împreună, Carol și Tudor, în vârstă de 5 și, respectiv, 3 ani.

„Am fost în vacanță cu tatăl lor, altfel nu aș fi putut să plec atât de departe cu ei. Sunt prea mici pentru a merge atât de departe doar cu mine. În Europa pot călători singură cu ei, dar așa de departe, nu. Noi chiar ne-am ținut de ceea ce am stabilit atunci când ne-am separat. Ne gândim la binele lor și amândoi ne dorim ca ei să aibă amintiri cu noi, toți patru, deși înțeleg situația și faptul că nu mai suntem un cuplu. Încercăm să respectăm copilăria lor și să le oferim amintiri, puține, dar măcar de calitate, cu amândoi”, a explicat Flavia Mihășan, pentru Spynews.ro.

Citește și: Cum colaborează Flavia Mihășan și Marius Moldovan în creșterea celor doi copii: „El este un tată foarte implicat” / Exclusiv

Cum le-au explicat Flavia Mihășan și Marius Moldovan copiilor lor că s-au despărțit

Flavia Mihășan și Marius Moldovan le-au explicat băieților lor că nu mai sunt împreună. Dansatorii au fost direcți și sinceri, pe înțelesul celor mici, punctând cel mai important lucru, și anume că, indiferent că părinții lor nu mai formează un cuplu, ei patru rămân o familie.

„Noi am fost destul de onești și le-am spus că mami și tati au hotărât să nu mai fie un cuplu. Le-am spus că ne iubim în continuare, însă diferit; nu mai suntem împreună ca un cuplu, dar suntem tot o familie. Ei au rămas cu această idee, tot de familie. Noi am făcut cum am putut mai bine, pentru că erau mult prea mici pentru a le explica detalii. Mi se pare că cel mai bun lucru pentru copii este să aibă doi părinți fericiți, chiar dacă nu sunt împreună, dar măcar nu nefericiți”, a mai spus prezentatoarea de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, pentru sursa citată.

Citește și: Flavia Mihășan, de la îndoiala medicilor că va merge vreodată, pe scena musicalului „Chicago”: „Dansul mi-a salvat viața” / Exclusiv

Flavia Mihășan și Marius Moldovan își petrec weekendurile împreună

În martie 2024, la Fresh by Unica, Flavia ne-a spus cum colaborează cu Marius în creșterea lui Tudor și Carol, dar și care i se pare cea mai mare provocare ca părinte, în această etapă de creștere a fiilor ei.

„Ne-am împărțit sarcinile foarte bine și facem o treabă, zic eu, foarte bună. (…) Weekendul îl petrecem împreună. El este un tată foarte implicat. Avem o relație, pentru ei, foarte bună, și apropiată, și cu același scop.

Provocarea este zilnică. Ei au tot felul de tantrumuri. De unde îți găsești tu resursele să poți să fii mama aia despre care ai tot auzit că e perfectă, deși nu există, dar spre care tinzi? E dificil să-ți găsești resursele și să ai tot timpul de unde da. Ei te provoacă constant și tu trebuie să fii acolo să le întâmpini provocările”, a mai spus Flavia Mihășan, la Fresh by Unica.

Foto: Instagram/@flavia_mihasan; @moldovanmariuss

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton