Home > Advertorial > Călătorii, muzică și apeluri perfecte – noile căști HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt mereu alături de tine
Călătorii, muzică și apeluri perfecte – noile căști HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt mereu alături de tine
.
Orice călătorie este mai plăcută atunci când poți lua cu tine muzica preferată, iar acest lucru este incontestabil. Fie că este vorba despre tranzitul zilnic prin orașul agitat sau un zbor cu avionul în scop profesional, o pereche de căști performantă îți poate crea intimitatea de care ai nevoie atunci când ești în mișcare. Noile căști HUAWEI FreeBuds Pro 4 au puterea de a intensifica experiența oricărui voiaj, indiferent de destinația ta. Noul model lansat reprezintă o premieră pentru producătorul chinez, acesta fiind primul produs audio lansat sub brandul HUAWEI Sound. Perechea HUAWEI FreeBuds Pro 4 a fost concepută special pentru a oferi tuturor utilizatorilor șansa de a transforma activitățile zilnice într-o adevărată plăcere, totul printr-un sunet impecabil, de la melodiile unui playlist perfect la apelurile către persoanele importante.
Perfecțiune în notele muzicale
Nu este nevoie de o ureche antrenată pentru a aprecia claritatea acustică a căștilor HUAWEI FreeBuds 4 Pro. Încă de la prima utilizare, urechile tale vor fi răsfățate cu sunete precise și o calitate înaltă a acestora grație certificării Hi-Res Audio, oferindu-ți astfel libertatea de a te bucura de o experiență audio fără compromis. Bineînțeles, pentru a profita de această abilitate, sursa semnalului audio trebuie și ea să fie compatibilă la rândul ei cu Hi-Res Audio.
Conexiune stabilă și rate de transfer îmbunătățite
Transmisia sunetului la o calitate înaltă necesită o rată generoasă de transfer a datelor între telefon și căști. Pentru a satisface această necesitate, noile FreeBuds Pro 4 sunt capabile de a comunica cu sursa audio la o rată înaltă de 2.3 Mbps în cazul telefoanelor flagship HUAWEI, precum noul model pliabil HUAWEI Mate X6. Acest lucru este posibil datorită codecului L2HC 4.0 dezvoltat de către producător și reprezintă un nou standard în industrie, având posibilitatea de a reproduce conținutul audio la o calitate înaltă de 48Kz/24bit. Chiar dacă dispui de un alt brand de telefon, te poți bucura în continuare de semnal audio HD de 900 Kbps, fără a-ți face griji că vei omite detaliile semnificative ale melodiilor preferate.
Noul sistem acustic al căștilor FreeBuds Pro 4 a fost dezvoltat cu atenție de specialiștii HUAWEI pentru a permite utilizatorilor să se bucure de o fidelitate excepțională a sunetului. Elementele esențiale de redare sonoră ale acestor căști sunt formate din două componente specializate, un driver cu 4 magneți concentrat pe frecvențele joase precum basul și un driver cu membrană plată dedicat frecvențelor înalte. Folosind o astfel de construcție, HUAWEI FreeBuds Pro 4 poate acoperi un spectru larg de fervențe, de la 14Hz la 48 KHz, reușind în acest mod să reproducă sunetul așa cum a intenționat artistul, fără distorsiuni și cu o separare notabilă a instrumentelor și a vocilor. Cei care vor să se lase cuprinși pe deplin de ritmurile pieselor îndrăgite, vor prețui cu siguranță spațialitatea experienței de ascultare, având impresia că sunt prezenți într-o sală de concerte.
Mai multă liniște, mai multă putere de concentrare
Orice activitate este mai plăcută atunci când nu este bruiată de sunetul deranjant al orașului sau de zgomotul creat de agitația unui birou activ. Pentru a preveni aceste neplăceri, sistemul activ de anulare a zgomotului a fost îmbunătățit cu funcții dinamice bazate pe inteligență artificială și este acum mai eficient în filtrarea sunetelor exterioare, având o capacitate mărită de separare a vocilor. Mai mult, pentru a avea conversații telefonice cât mai clare, căștile sunt echipate cu trei microfoane și o unitate VPU cu sensibilitate ridicată, responsabilă de captarea vibrațiilor vocii direct de la oase folosind tehnologia conducției osoase. În acest mod apelurile telefonice sunt mult mai clare și detaliate, pentru ambii participanți ai conversației.
În plus, aceste perechi de căști sunt dotate cu un set de dopuri auriculare realizate din spumă cu memorie în trei straturi și contribuie la o anulare pasivă a sunetului exterior îmbunătățită cu până la 30% față de modelele anterioare. Împreună cu sistemul dinamic, anularea zgomotului poate atinge valori de până la 100 dB, având ca efect un sunet natural neîntrerupt. De asemenea, sunetul rămâne nedistorsionat chiar și atunci când vântul suflă cu o viteză de până la 10 m/s.
Accesoriul potrivit pentru ținuta ideală
HUAWEI FreeBuds 4 Pro impresionează printr-un design stilat, inspirat de eleganța instrumentelor cu corzi, atrăgând privirile prin finisajul premium și liniile sofisticate. Se integrează armonios în orice ținută rafinată, iar funcția inovatoare de control prin mișcări subtile ale capului aduce un plus de confort. Printr-o simplă înclinare, utilizatorii pot răspunde la apeluri fără a atinge căștile sau telefonul. Datorită conectivității duale, acestea pot fi asociate simultan cu două dispozitive, oferind o experiență de utilizare mai fluidă, sporind conectivitatea și productivitatea. Carcasa compactă le face ușor de transportat, iar autonomia de până la 6,5 ore (fără ANC) și 30 de ore cu încărcarea din carcasă transformă HUAWEI FreeBuds Pro 4 în companionul perfect pentru fiecare zi.
Disponibile acum în magazinul online HUAWEI Store!
Începând cu data de 28 ianuarie 2025, toți utilizatorii care sunt în căutarea celui mai bun sunet sunt așteptați în magazinul online HUAWEI Store pentru a descoperi noile căști FreeBuds Pro 4. Acestea pot fi achiziționate la prețul de 999 lei și sunt disponibile în trei culori: Black, Green și White. Până pe data de 17 februarie, cumpărătorii primesc cadou 12 luni de HUAWEI Loss Care Support, iar cu doar 49 lei în plus pot adăuga în coș și o brățară inteligentă HUAWEI Band 9. În plus, magazinul online pune la dispoziția utilizatorilor un cupon de 150 lei care le permite să achiziționeze căștile la un preț redus de 849 lei. Punctele HUAWEI obținute vor fi dublate, oferindu-le acestora beneficii suplimentare la următoarele cumpărături.