Fazakas Szilard, un antreprenor român din Sântimbru, județul Harghita, a lansat un desert inedit, ciocolata cu jumări. Cum arată preparatul, ce gust are, dar și cât costă, descoperă în rândurile de mai jos.
La finalul anului 2024, când popularitatea ciocolatei Dubai atingea cote maxime la nivel internațional, Fazakas Szilard, antreprenorul din spatele brandului Krausz Chocolate, a lansat ciocolata cu jumări.
„Mi-am dorit să creez o ciocolată cât mai autentică. Așa a apărut ideea de a combina ciocolata cu jumări. Lumea a început să cumpere din curiozitate, ca o glumă, dar după aceea au început să recumpere. Dulce cu sărat se potrivesc întotdeauna. Am vrut să arăt că e o muncă foarte mare până am ajuns aici și nu vreau să fie o glumă ciocolata noastră”, a declarat Fazakas Szilard, pentru G4food.
„O experiență inedită pentru toți iubitorii de ciocolată.”
Creatoarele de conținut din spatele proiectului Surorile Călătoare au testat desertul pentru urmăritorii lor.
„Am descoperit o combinație neașteptată. Pe lângă clasica ciocolată cu lapte, ciocolată neagră sau cu zmeură, de departe cea mai surprinzătoare combinație e cea cu jumări. Dar nu orice fel de jumări—acestea sunt produse special pentru ciocolata lor, la o fabrică din Brașov.
Rezultatul? Un gust fin de caramel sărat, cu o notă de jumări, care nu domină, ci doar completează armonios dulceața ciocolatei. O experiență inedită pentru toți iubitorii de ciocolată”, au povestit Surorile Călătoare pe Instagram.
Ciocolata cu jumări costă 37 de lei, în timp ce restul produselor din ciocolată semnate de brandul Krausz Chocolate au prețuri pornind de la 28 de lei.
Brandul Krausz a fost lansat în 2018, ulterior produsele sale intrând în rețeaua unor parteneri cu locații peste tot prin țară, printre care Cărturești, Diverta, Nobila Casă, cafenele și băcănii.
Cine este Szilárd Fazakas, creatorul ciocolatei cu jumări
Szilárd Fazakas are 34 de ani și a absolvit Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Prima sa experiență în antreprenoriat a fost lansarea unei gelaterii în Cluj, cu trei locații și un laborator.
În 2017, Fazakas s-a mutat într-o casă moștenită de la familie. Așa a apărut contextul ideal pentru a dezvolta o afacere artizanală. Szilárd și-a perfecționat tehnica de producție în mare parte autodidact, completată de o scurtă ucenicie alături de un ciocolatier italian.