Home > Știri > Fost internațional român, victimă în afacerea Nordis. „Am realizat că sunt niște oameni foarte foarte puternici!” Cum a fost păcălit celebrul fotbalist
Fost internațional român, victimă în afacerea Nordis. „Am realizat că sunt niște oameni foarte foarte puternici!” Cum a fost păcălit celebrul fotbalist
Fostul internațional român, Florin Gardoș, a povestit cum a fost păgubit în schema Nordis, după ce și-a achiziționat două camere de hotel în Mamaia, în valoare de 170.000 de euro.
Fostul jucător al echipei FCSB, în vârstă de 36 de ani, a vrut să cumpere două camere de hotel, de câte 20 de metri pătrați fiecare, în stațiunea Mamaia, în 2019-2020. La momentul acela, hotelul nu era ridicat complet, având gata doar 6-7 etaje, dar Gardoș a fost atras de reducerea foarte mare care i s-a propus.
„Mi-au dat un pachet întreg, un catalog în care erau prevăzute prețurile dacă dau 10% avans, dacă dau 50%, 90% și chiar 100%. Și era foarte atractiv, se făcea un discount mare”, a explicat Florin Gardoș, într-un interviu pentru golazo.ro.
Fostul fotbalist a achitat tot atunci fără să facă un contract de vânzare-cumpărare, lucru care nu a fost posibil pentru că întreaga construcție a imobilului nu era finalizată.
„Nu se putea face un contract de vânzare-cumpărare fiindcă nu era terminată construcția, astfel că mi-au propus două chestiuni la acel moment. Prima: un precontract, practic o promisiune de vânzare. A doua: un contract de locațiune.
Că după finalizare, timp de 3 ani, cele două camere de hotel să le administreze ei, iar mie să-mi revină undeva la 7 la sută din suma investită. Banii urma să-i primesc lunar, timp de 3 ani”, a mai povestit Gardoș.
La semnarea precontractului, lui Gardoș i s-a spus că termenul de finalizare al clădirii este 2021, dar acesta nu a fost respectat și internaționalul a fost înștiințat că trebuie să prelungească acel contract de locațiune de la 3 ani la 15 ani. Situația l-a nemulțumit pe sportiv.
„Eu n-am vrut să accept fiindcă deja mă pregăteam să închei cariera de fotbalist, astfel că urma să am timp suficient să gestionez eu apartamentele. În plus, îmi doream ca pe timpul verii să le utilizez eu, când merg la mare.
Mi-au zis că dacă nu vreau să prelungesc pe 15 ani, atunci să-mi dea alte apartamente, într-un alt bloc, care era șantier la acel moment. Și i-am refuzat, mai ales că deja nu mai aveam încredere în ei, din moment ce toate termenele de finalizare se tot decalau și ei încercau tot felul de manevre” – a adăugat Gardoș pentru aceeași sursă.
Florin Gardoș, despre Nordis: „Sunt niște oameni foarte-foarte puternici!”
Refuzul lui Gardoș i-a făcut pe cei de la Nordis să nu îi mai dea nimic.
„Am realizat că e ceva putred din moment ce tu bifezi vânzări de apartamente de 180 de milioane de euro și nu le poți livra ulterior oamenilor nimic. Apoi, am mai realizat ceva atunci. Că sunt niște oameni foarte-foarte puternici.
Eram frustrat fiindcă nu puteam să fac nimic, nu puteam să mișc nimic pentru a intra în posesia a ceea ce achitasem integral, deși, fără falsă modestie, nu eram nici eu chiar nimeni. Când ești fotbalist de națională, te mai știe lumea, mai ai relații, mai poți deschide anumite uși.
Aici n-am avut nici o șansă. Mă sfidau, mă ignorau total, eram un nimic pentru ei. Atunci am realizat că au spatele asigurat, că pot face ce vor” – a adăugat fostul sportiv.