Un jurnalist sportiv, cunoscut pentru colaborarea sa cu postul de televiziune Telemondo, a murit miercuri, la vârsta de 27 de ani. Adan Manzano se afla în timpul unei transmisiuni pentru Super Bowl 2025, în momentul în care s-a prăbușit la pământ.
Adan Manzano, un jurnalist sportiv a murit miercuri în timpul unei transmisiuni pentru Super Bowl din New Orleans pentru Telemundo Kansas City și Tico Sports, a anunțat directorul general al KGKC, Steve Downing, într-o declarație.
Cauza decesului nu a fost imediat făcută publică, iar Downing a precizat că postul său de televiziune „cooperează cu forțele de ordine în timp ce investighează acest tragic eveniment”.
„În calitate de prezentator și reporter sportiv al KGKC, Adan a fost un adevărat profesionist și o stea în ascensiune, care a exemplificat excelența în munca sa. Ne va fi profund dor de Adan și de pasiunea lui pentru sport și de contribuțiile pe care le-a adus comunității locale. Gândurile și condoleanțele noastre sincere se adresează familiei și celor dragi în această perioadă dificilă”, a afirmat directorul KGKC, citat de The New York Post.
Adan Manzano a lucrat pentru postul de televiziune din aprilie 2021, potrivit paginii sale de LinkedIn.
„Obișnuiam să visez la asta, dar nu m-am așteptat niciodată că se va întâmpla atât de curând”, spunea tânărul jurnalist înainte de Super Bowl 2024, când lucra ca reporter.
La câteva luni după Super Bowl 2024, soția lui Adan Manzano, Ashleigh Boyd, a murit într-un accident de mașină. Fiica cuplului, în vârstă de 1 an, care se afla în mașină cu mama ei, a supraviețuit accidentului.
În ultima sa postare pe X, jurnalistul a publicat o imagine cu mulți jurnaliști în jurul mesei, la seara de deschidere a Super Bowl, alături de mesajul „Mahomes vs el Mundo”, care se traduce prin „Mahomes versus lumea”.
De asemenea, duminică, el a postat în mediul online o imagine de la Super Bowl 2025, moment în care și-a exprimat recunoștința pentru că va participa la eveniment pentru a treia oară.