Imagini noi din casa pe care Adela Popescu și Radu Vâlcan au construit-o la Șușani: „O să fie de vis”

.

Adela Popescu a publicat mai multe imagini noi din casa pe care ea și Radu Vâlcan, soțul ei, o construiesc la Șușani.

Casa pe care Adela Popescu și Radu Vâlcan o construiesc la Șușani prinde contur

În primăvara anului 2024, Adela Popescu (38 de ani) și Radu Vâlcan (47 de ani) au demarat construcția unei case la Șușani, comuna în care actrița s-a născut și a copilărit și unde părinții ei, Doina și Doru Popescu, încă locuiesc. Recent, actrița a surprins mai multe imagini din interiorul casei și le-a publicat pe Instagram.

„O să fie de vis!! Vai, vai, vai!”, a scris Adela Popescu la Instagram Story.

„Nu știe dacă să pună lucernă sau porumb”, a mai glumit fosta prezentatoare de la „Vorbește lumea”, în dreptul unei fotografii cu Radu Vâlcan privind afară printr-una dintre ferestrele casei.

Casa de la Șușani prinde și mai mult contur pe zi ce trece, apropiindu-se din ce în ce mai tare de randarea împărtășită de actriță în martie 2024. Construcția are un design clasic și elegant, cu arcade arcuite.

Citește și: Adela Popescu și Radu Vâlcan, impresii după primul sezon ca proprietari de pensiune în Vama Veche. Ce spun despre colaborarea cu Smiley și Gina Pistol, Răzvan și Irina Fodor. „E mai greu.” / Exclusiv

Citește și: Cum reușesc Adela Popescu și Radu Vâlcan să își mențină iubirea vie: „Un exercițiu pe care nu vrem să îl pierdem”

Ideea a pornit de la copii. „Un proiect de suflet”

Adela și Radu au cumpărat terenul de la Șușani în anul 2023 și încă lucrează la proiectul lor de suflet. Scopul perechii a fost acela de a avea un loc în care să se retragă din agitația Capitalei, alături de cei trei copii, Alexandru, Andrei și Adrian.

„Noi ne-am dat seama, din dinamica familiei noastre, că mergem des la Șușani. Ne simțim foarte bine acolo. Atât noi, cât și copiii. De la ei a pornit. Noi încercăm să găsim soluții să le facem o copilărie cât mai frumoasă. Ne-am dat seama că în orice alt loc din țara asta, poate care e chiar mai frumos din punct de vedere al decorului, ei nu se vor simți la fel de bine și asta pentru că acolo locuiesc părinții mei”, spunea Adela Popescu anul trecut, pentru Unica.ro.

Adela Popescu și Radu Vâlcan locuiesc în București, alături de cei trei băieți, iar în 2022 și-au cumpărat și un apartament pe litoral, în stațiunea Olimp. În mai 2024, alături de mai mulți prieteni, Adela și Radu au deschis și un hotel la Vama Veche. Așadar cuplul nu duce lipsă de experiență când vine vorba de proiecte imobiliare.

Adela și Radu formează un cuplu din anul 2010 și sunt căsătoriți din 2015.

Foto: Instagram/@adela_popescu

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton