Home > Vedete > Româneşti > Cum s-au cunoscut Marina Almășan și Georgică Cornu. Prezentatoarea era căsătorită cu Victor Socaciu: „De multe ori venea cu perucă să nu o vadă nimeni”
Cum s-au cunoscut Marina Almășan și Georgică Cornu. Prezentatoarea era căsătorită cu Victor Socaciu: „De multe ori venea cu perucă să nu o vadă nimeni”
Georgică Cornu a făcut o serie de dezvăluiri noi despre relația dintre el și Marina Almășan. Afaceristul și prezentatoarea de televiziune s-au despărțit în vara anului trecut, după 12 ani de relație la distanță. Povestea lor de iubire s-a încheiat cu un ordin de restricție emis de jurnalistă împotriva omului de afaceri. Timișoreanul a așteptat ca ordinul de restricție să expire, apoi a dat-o în judecată pe angajata de la TVR pentru că are avea datorii la el și la fiica lui.
Georgică Cornu (68 de ani) a povestit cum a început povestea de dragoste dintre el și Marina Almășan (58 de ani). Cei doi s-au cunoscut în octombrie 2011, la un eveniment caritabil sponsorizat de afacerist și prezentat de jurnalistă. La acea vreme, prezentatoarea emisiunii „Rivalii” era căsătorită cu Victor Socaciu (n. 1953 – d. 2021).
„O știam, că mă uitam la televizor. Și, trebuie să recunosc, i-am zis și ei, era o persoană simpatică, pe care o apreciam și de care îmi plăcea. Dar niciodată nu m-am gândit că eu aș putea să fiu cu Marina Almășan”, a povestit Georgică Cornu, pentru Spynews.ro.
Afaceristul susține că, la ceva timp după ce s-au cunoscut, Marina Almășan l-a contactat pentru a-i propune să sponsorizeze o emisiune pe care o prezenta. S-au întâlnit în București, la o cafea, iar după discuția despre sponsorizare au ajuns să converseze și despre viețile personale. Potrivit timișoreanului, au realizat imediat că aveau multe lucruri în comun.
Au plecat în prima vacanță în timpul căsniciei dintre Marina Almășan și Victor Socaciu
După o lună în care au menținut comunicarea, Marina Almășan și Georgică Cornu au plecat în prima vacanță împreună, la Milano, a mai povestit afaceristul.
„I-am spus că, pentru luna decembrie, am două bilete la Milano. Că nu am cu cine să merg, cu nevasta sunt în divorț, dacă te tentează și vrei să faci un drum în Italia…”, a mărturisit Georgică Cornu, pentru sursa citată.
Vacanța a decurs perfect, singurul „necaz” fiind faptul că fosta soție a afaceristului a aflat despre escapada lor și l-a contactat pe Victor Socaciu, soțul Marinei Almășan la vremea respectivă.
„Împreună au pus pe cineva să ne urmărească și să ne facă poze. Eu nu mă feream de nimic. Eram în situația în care eram cu soția și nu mă interesa. Voiam să îmi refac familia”, a explicat omul de afaceri.
La un moment dat, în timpul divorțului dintre Almășan și Socaciu, Georgică Cornu a vrut să ia legătura cu artistul.
„Îmi tot spunea că are probleme cu el și am rugat-o să îmi dea numărul lui de telefon. Înainte să divorțeze. Mi-a dat într-adevăr telefonul, l-am sunat de vreo două – trei ori și nu a vrut să îmi răspundă”, a povestit timișoreanul.
Cum a ajuns Georgică Cornu să îi dea 200 de mii de euro Marinei Almăşan
Georgică Cornu susține că i-a oferit Marinei Almășan suma de 200.000 de euro pentru a-și achita partea din apartament la partajul cu Victor Socaciu.
Inițial, Marina Almășan plănuise să scoată apartamentul la licitație, iar banii să fie împărțiți între ea și fostul soț. Georgică Cornu s-a oferit însă să-i dea cei 200.000 de euro, pentru care acum a dat-o în judecată.
Ce s-a întâmplat cu inelul de logodnă pe care Georgică Cornu i l-a oferit Marinei Almășan
Georgică Cornu a dezvăluit și că a cerut-o în căsătorie pe Marina Almășan pentru că și-a dorit să întemeieze o familie alături de ea.
„Da, am cerut-o de nevastă. Ne întâlneam la Zambile. De multe ori venea cu perucă ca să nu o vadă nimeni. Și acolo am cerut-o. Am luat o sticlă de șampanie, am luat un inel”, a povestit afaceristul.
După ce s-au certat și au decis să se despartă, Marina i-a înapoiat inelul.
„Când a fost la despărțire mi-a dat inelul. Nu l-am cerut eu. Mi l-a dat ea. Dacă mi l-a dat, de ce nu mi le-a dat pe toate?”, a mai spus afaceristul, pentru sursa citată.
Înaintea căsniciei cu Victor Socaciu, care a durat din 1996 până în 2012, Marina Almășan a mai fost căsătorită cu Dan Liviu Ungureanu. Din fiecare mariaj, jurnalista are câte un copil. Alături de primul soț are o fiică, Maria, stabilită în Franța, unde a studiat Psihologia. Din a doua căsnicie, Marina are un fiu, Victor, stabilit în Emiratele Arabe Unite, unde lucrează în domeniul IT.