Fotografie rară de la nunta Nadiei Comăneci. Adrian Năstase, nașul „Zeiței de la Montreal”, a scos-o din arhiva personală. „Sper să nu se supere!”

.

O fotografie rară de la celebra nuntă a Nadiei Comăneci cu Bart Conner din 1996 a fost recent făcută publică de fostul premier al României Adrian Năstase, iar imaginea s-a viralizat în mediul online. Poza a fost scoasă la lumină în contextul controverselor legate de ținuta cu pălărie a Melaniei Trump la învestirea soțului ei, Donald Trump, ca președinte al SUA.

Ce fotografie de colecție de la nunta Nadiei Comăneci a postat Adrian Năstase

Adrian Năstase (77 de ani) a publicat pe blogul său o fotografie din arhiva personală de la nunta fostei mari campioane a României cu soțul ei. Fostul politician și soția sa, Dana Năstase, au fost nași de cununie pentru Nadia Comăneci și Bart Conner în urmă cu 28 de ani. Adrian Năstase și-a adus aminte de acel eveniment memorabil după controversele apărute în jurul ținutei cu pălărie purtate de Prima Doamnă a Americii, Melania Trump.

Într-un articol pe blogul lui, articol intitulat „Nostalgia pălăriilor”, Adrian Năstase a postat o imagine și următorul mesaj: „Imaginile de la învestirea președintelui Trump dar și îmbrăcămintea soției sale mi-au adus aminte de unele fotografii din urmă cu aproape 30 de ani. Sper ca Nadia să nu se supere că le-am adus, din nou, în atenția publică. S-au întâmplat atâtea lucruri de atunci…”

Imaginea a fost ulterior publicată și pe pagina de Facebook a fostului politician și a adunat o mulțime de aprecieri din partea internauților.

Citeşte şi: Nadia Comăneci, apariție surprinzătoare în costum de baie la 62 de ani. „Hai la plajă!” „Zeița de la Montreal” face zilnic mișcare

Citeşte şi: Cum prepară Nadia Comăneci sarmalele. „Așa am învățat de la mama!” „Zeița de la Montreal” are o tehnică aparte de gătit

Citeşte şi: Imagini cu Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin și Gheorghe Hagi, folosite în campania electorală a lui Călin Georgescu. Marii sportivi și familiile lor nu și-au dat acordul

Citeşte şi: Acasă la Nadia Comăneci. Imagini spectaculoase din locuința „Zeiței de la Montreal”, din SUA

Nadia Comăneci a purtat o rochie de mireasă de 150.000 de dolari la nuntă

Nadia Comăneci, în vârstă de 63 de ani, și soțul ei, Bart Conner (66 de ani), trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de trei decenii. Cei doi foști mari sportivi s-au căsătorit pe 27 aprilie 1996 la Mănăstirea Cașin, iar petrecerea de nuntă a avut loc la Palatul Snagov, unde au avut peste 700 de invitați, printre care multe personalități importante din diverse domenii. Pentru marele eveniment, „”Zeița de la Montreal” a avut o rochie de mireasă ce a costat 150.000 de dolari, concepută de Yumi Katsura, o celebră și apreciată creatoare din Japonia.

„A fost o rochie superbă, pe care se aflau cusute manual 10.000 de perle. La vremea respectivă, a costat 150.000 $! Pentru mine însă, dincolo de valoarea financiară foarte mare, are o valoare sentimentală deosebită. Am fost foarte încântată să o revăd pe doamna Katsura, care, pe lângă faptul că este o creatoare de modă cunoscută, e şi o persoană deosebită”, a povestit Nadia, pentru Libertatea, în urmă cu ceva timp.

Nunta Nadiei a fost de o asemenea amploare, încât hotelul unde au fost cazați ea și invitații a fost ocupat în întregime și rebotezat cu numele ei.

„Am locuit cu toţii timp de o săptămână la Hotel Lido, rebotezat Hotel Nadia, deoarece îl ocupaserăm în întregime. Cununia în sine a fost ieşită din comun. O veche tradiţie populară spune că mirele sau mireasa se pot călca pe picior şi cine va călca va decide în casă. Eu l-am tot călcat pe picior şi, când am făcut-o pentru prima data, m-a întrebat ce se întâmplase. E prea târziu, i-am şoptit în glumă, de acum o să am ultimul cuvânt”, povestea Nadia Comăneci în cartea ei, “Scrisori către o tânără gimnastă”.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton