Cine este Briana Caragea. Prințesa a fost căsătorită de trei ori și are doi copii

.

Briana Caragea este un nume sonor din lumea mondenă din România. Deși s-a retras din viața publică în urmă cu mai mulți ani, nimeni nu a uitat-o pe prințesa nonconformistă care era nelipsită de la majoritatea emisiunilor televizate.

Cine este Prințesa Briana Caragea

Briana Caragea are 61 de ani și o poveste de viață ca scoasă din filme. Celebra prințesă s-a născut în familia nobilă de origine greco-bizantină Caragea, ai cărei membri au ocupat de-a lungul timpului importante funcții în cadrul Imperiului Otoman. Familia s-a stabilit la sfârșitul secolului al XVI-lea în Principatele Dunărene, unde a avut doireprezentanți pe tronul Munteniei.

Mama Prințesei Briana a fost principesa Alexandra „Tanda” Caradja, care a decedat în anul 1997.

Urmașă a unor vechi familii pe care venirea comunismului le-a trimis în exil, prințesa Briana Caragea s-a născut în Franța și a devenit cunoscută pentru nonconformismul ei, precum și pentru poveștile de iubire pe care le-a trăit.

Briana Caragea s-a născut în Franța, a fost căsătorită de trei ori, dar toate căsniciile sale s-au încheiat. Pe primul soț, Bruce Johnson, l-a cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni. Cei doi s-au căsătorit în 1988, dar au divorțat la scurt timp. Din acel mariaj au apărut doi copii, Maximilian și Constantin.

Cei doi au divorțat din cauza diferențelor culturale și personale, însă bărbatul a rămas o figură importantă în viața copiilor săi. Relația Brianei cu Bruce a rămas una civilizată după separare, asifgurând astfel o stabilitate emoțională eptnru băieții lor.

La scurt timp, Briana Caradja s-a căsătorit cu Dan Petre, fiul secretarului de stat Zoe Petre, însă nici de data aceasta el nu a fost alesul. 

Citește și: Lavinia Pîrva a spus adevărul dureros despre începutul relației cu Ștefan Bănică Junior: „Am fost depășită de situație. Ceva greu de dus”

Citește și: Mario Fresh și Nadd Hu, împreună într-o vacanță exotică în Bali. Imaginile cu care s-au dat de gol

Căsnicia și divorțul de avocatul american Perry Zizzi

Cel de-al treilea soț, Perry Zizzi. Această ultimă căsnicie s-a terminat cum nu se putea mai rău. În timpul mariajului, avocatul american a fost acuzat că s-a căsătorit cu prințesa din interes, nicidecum din dragoste, la acea vreme averea Brianei constând în mai multe proprietăți și terenuri.

Pentru a pune mâna pe averea sa, Perry Zizzi ar fi adoptat doi copii – Lucrezia și Orazio –  fără știrea Brianei, care ar fi urmat să fie moștenitorii averii prințesei.

Relația lor a început în 2006, cu promisiuni mari din partea bărbatului, dar s-a transformat rapid într-un subiect intens mediatizat din cauza scadalurilor publice.

Au divorțat după doi ani, cei doi aruncând cu acuzații de multe ori prin intermediul presei. Printre cele mai controversate declarații s-a numărat cea conform căreia Perry ar fi avut o relație extraconjugală cu șoferul familiei.

În urmă cu doi ani, Briana Caragea spunea că regretă căsnicia cu Perry Zizzi.

„A fost bazată pe minciuni de la început. Pe primele două, cu tatăl băieților și cu Dan Petre deloc. N-am de ce. Nu era compatibilitate pe termen lung și atunci nu avea sens să continuăm. La ultima, din cauza acelor minciuni am avut de suferit. Și, oarecum, și copiii, care atunci erau adolescenți”, a declarat ea pentru Cancan.

Citește și: Elena Vîșcu, noi dezvăluiri despre viața după divorțul de CRBL. Ce i s-a întâmplat din ziua în care a anunțat despărțirea: „Am fost un pic surprinsă, recunosc” / Exclusiv

Citește și: Brianna Caradja, despre perioada în care avea o relație cu Irinel Columbeanu: „Era un bărbat viril. Cu mine putea!”

Briana Caragea s-a retras din lumina reflectoarelor în 2012

Deși era o prezență constantă în emisiunile televizate, Prințesa Briana Caragea a decis să se retragă din luminile reflectoarelor.

Se pare că Prințesa Briana nu se mai simțea în largul ei după ce devenise un fel de invitat permanent, căruia i se cerea părerea despre diverse subiecte. Aceasta a explicat, în urmă cu câțiva ani, că și-a schimbat mentalitatea și nu se mai regăsea în viața mondenă.

„În 2012 am încetat. Nu m-am retras din cauza lipsei de liniște sau a ceva asemănător, ci pentru că nu aveam platforme de calitate pe care să mă exprim”, a declarat ea la momentul respectiv.

„Totul a plecat de la faptul că nu mă mai regăseam în această ipostază. Pur și simplu devenisem un fel de invitat-mode, fie pentru diverse evenimente, fie pentru emisiuni de televiziune în care eram rugată să comentez diferite povești de viață. Uneori erau can-can-uri de-a dreptul. Și atunci mi-am zis că e cazul să mă opresc, fiindcă eu nu mă puteam împăca cu ipostaza încredințată. (..) Pur și simplu se schimbaseră mentalitățile, și ale mele, și ale celor din jurul meu, și am decis că e mai bine să mă opresc”, a completat prințesa Briana Caragea.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Briana Caragea

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton