Împreună cu pensia, o anumită categorie de pensionari primesc și o compensare a medicamentelor de 90%. Însă, din cauza faptului că pensiile nu au mai fost indexate la 1 ianuarie 2025, aceștia nu vor mai beneficia de această compensare și vor achiziționa medicamentele necesare cu un preț mai mare.
Pensiile românilor au rămas la nivelul lunii decembrie
Ministerul Sănătății a explicat, într-un document aprobat în luna decembrie, că o categorie de pensionari nu va mai primi medicamente compensate cu 90%. Deși pensiile românilor trebuiau să crească la începutul acestui an cu 12%, acestea au fost înghețate la nivelul lunii decembrie 2024.
Prin creșterea pensiei de la 1 ianuarie ar fi fost afectați pensionarii care pot lua medicamente compensate cu 90%. Compensarea cu 90% a medicamentelor se acordă pensionarilor care au pensie de până la 2.020 de lei.
În acest context, în decembrie 2024, ministerul Muncii a anunțat că va ridica plafonul pentru compensarea medicamentelor de la 2.030 de lei la 2.265 de lei, notează Newsweek.ro.
„Începând cu luna ianuarie 2025, beneficiarii programului prevăzut la alin. (1) sunt pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari de până la 2.265 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008”, se arată în hotărârea de Guvern.
Așadar, în document se anunță că mai mulți pensionari vor avea acces la medicamente compensate cu 90% prin creșterea pragului de la care acestea se acordă: de la un prag de 2.020 (luna decembrie) lei la 2.265 lei (luna ianuarie). De asemenea se precizează faptul că acest prag crește pentru că valoarea punctului de referință va crește de la 1 ianuarie ca urmare a indexării pensiilor, însă pensiile au rămas înghețate la nivelul celor din luna decembrie.
Ce pensionari nu vor mai beneficia de compensarea medicamentelor cu 90%
În document se precizează că s-a propus accesul la programul social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială de până la 2.265 lei pe lună.
„În scopul creşterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor, prin prezentul act normativ se propune accesul la programul social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, al pensionarilor cu venituri din pensii și indemnizație socială, de până la 2.265 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.
Această creștere a plafonului de la 2.020 lei la 2.265 lei/lună inclusiv, are în vedere procentul de 12,1% comunicat de Casa Națională de Pensii Publice, procent cu care se majorează valoarea punctului de referinţă din luna ianuarie 2025, potrivit prevederilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023”, se arată în motivarea hotărârii de Guvern.
Însă punctul de pensie nu a mai fost indexat., astfel că pensionarii care au pensie între 2.020 lei și 2.265 nu vor mai primi medicamente compensate cu 90%.