Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Crin Antonescu. Are 23 de ani și lucrează în Elveția. Irina și-a pierdut mama în mod tragic la doar 3 ani

.

Irina Antonescu este singurul copil al fostului lider PNL Crin Antonescu. Tânăra de 23 de ani a studiat în Marea Britanie, iar în prezent lucrează pentru o companie din Elveția.

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Crin Antonescu

Irina Antonescu, unicul copil al lui Crin Antonescu (65 de ani), duce o viață discretă în Elveția. Tânăra și-a petrecut o parte din copilăria la Bruxelles, alături de mama vitregă, mai târziu a studiat la Londra, iar în prezent ocupă o funcție de top într-o companie din Elveția.

La doar 23 de ani, Irina Antonescu este director de marketing la Investiera Group AG, o companie elvețiană cu birouri în Berna, specializată în management de portofoliu și soluții financiare moderne. Mai exact, Irina face parte dintr-o echipă care se angajează să sprijine clienții în atingerea obiectivelor financiare, oferind soluții personalizate și bine fundamentate.

Citește și: Monica Odagiu, mărturisiri dureroase, la mai bine de un an, după ce a dat cu maşina peste un om: „Nu e simplu să trăieşti cu așa ceva”

Irina Antonescu, „o profesionistă dedicată”

Pe website-ul companiei, fiica lui Crin Antonescu este descrisă drept „o profesionistă dedicată, cu o pregătire solidă și un istoric de succes dovedit”. Conform reprezentanților Investiera Group AG, Irina Antonescu aduce companiei „cunoștințe, perspicacitate strategică, inovație și o abordare expertă în tehnologie”, relatează Fanatik.ro.

Irina Antonescu este absolventă a două instituții de prestigiu, Școala de Economie și Științe Politice din Londra (LSE), unde a obținut un Master în Management, și Universitatea din York, unde a finalizat un program de licență în Business și Management. Specializările sale includ managementul de marketing, e-marketing și strategia de brand, domenii esențiale pentru succesul unei companii moderne. Pe timpul studiilor, Irina s-a remarcat prin performanțe academice și printr-o abordare analitică, esențială într-un mediu financiar competitiv.

Citește și: Alina Sorescu a refuzat propunerea lui Alexandru Ciucu de a merge în vacanțe împreună cu fiicele lor: „Nu regret”

A rămas orfană de mamă la doar trei ani

Irina Antonescu s-a născut în anul 2001, iar părinții ei sunt politicianul Crin Antonescu și Aurelia Antonescu (Catană), fost medic psiholog la Spitalul Bagdasar din Capitală. Atunci când Irina a venit pe lume, mama ei se lupta cu cancerul ovarian.

În anul 2004, după patru operații suferite și o luptă de mai mulți ani cu cancerul, Aurelia s-a aruncat de la etajul șase al clădirii în care locuia, cât familia dormea. Astfel, la doar trei ani, Irina a rămas orfană de mamă.

Citește și: Ingrid Baciu de la B1 TV a murit. Mesajul sfâşietor transmis de Alina Bădic, realizatoarea emisiunii „360 de grade”: „Mult prea devreme a plecat”

Ce i-a spus prima soție lui Crin Antonescu înainte de a-și lua viața

În anul 2009, Crin Antonescu a făcut făcut dezvăluiri rare despre prima soție, pentru Revista Q Magazine.

„Ea mi-a spus un lucru tulburător. Bine, mi-a spus multe lucruri tulburătoare, mai ales în ultima perioadă. Eu o întrebam, când ea era aproape de sfârșit: «Ce-o să fac… cum să îmi duc viața după… cum o să am grijă de asta mică?». Și ea mi-a spus: «Când n-ai să mai știi, ai să înveți de la ea!». Acest copil, care e cea mai mare bucurie a vieții mele, a fost 90% dorit de mama lui, care a și riscat foarte mult să-l aibă. Îi sunt recunoscător pentru asta!”, spunea Crin Antonescu la vremea aceea.

Mai târziu, în viața politicianului și a fiicei lui a apărut Adina Vălean, fostă profesoară de matematică și actuală membră a Parlamentului European. Irina Antonescu a fost crescută de tatăl său și de Adina, cu care Crin Antonescu s-a căsătorit în septembrie 2009.

Foto: Instagram; Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton