Cum a fost surprinsă Lidia Buble alături de Horațiu Nicolau, iubitul ei în vârstă de 63 de ani

.

Lidia Buble și Horațiu Nicolau formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc. Deși diferența de vârstă dintre cei doi este de 32 de ani, relația lor pare să fie bazată pe încredere, respect și iubire, așa cum artista însăși a mărturisit în interviuri recente. Iar ultimele imagini surprinse de paparazzi confirmă legătura strânsă dintre ei, dar și preferința lor pentru o viață privată departe de ochii curioșilor.

Cum au fost surprinşi Lidia Buble şi iubitul ei, Horațiu Nicolau

Lidia Buble și Horațiu Nicolau au fost văzuți recent la cumpărături în București. Cei doi au preferat să evite locurile aglomerate sau evenimentele publice, optând pentru activități obișnuite, precum vizitele la piață sau mall. Iubitul aristei în vârstă de 63 de ani a fost surprins la volanul unei mașini Mercedes G Class, un model de lux care reflectă statutul său de om de afaceri de succes, după cum se arată în imaginile surprinse de paparazzii Spynews.ro.

Cântăreața, pe de altă parte, a impresionat printr-o ținută casual, dar sofisticată, completată de o geantă Hermes, estimată la zeci de mii de euro. Apariția ei a fost un exemplu clar de eleganță naturală, caracteristică stilului ei.

Citeşte şi: Cum a descoperit Lidia Buble că este înșelată de iubit. Artista a povestit totul în mediul online: „Am rămas proastă”

Citeşte şi: Diana, sora Lidiei Buble, a devenit mamă pentru prima dată: „Sunt cea mai binecuvântată, cea mai bogată”

De ce nu vor să se afişeze în public

În urmă cu puţin timp, Lidia Buble a explicat motivul pentru care își ține viața personală departe de ochii publicului. După experiențe mai puțin plăcute în trecut, artista a decis să își protejeze relația cu Horațiu Nicolau.

„Am realizat că atunci când păstrez totul privat, sunt mult mai fericită și mai liniștită. Fanii mei sunt mai interesați de muzica mea, nu de viața mea personală. Dacă va fi să mă mărit, o să-i anunț”, ne-a spus Lidia Buble la Premiile Unica 2024.

Lidia Buble, despre secretul relaţiei cu Horaţiu Nicolae

Întrebată ce apreciază cel mai mult la partenerul său, Lidia Buble a enumerat trei piloni esențiali ai relației lor: iubirea necondiționată, respectul și încrederea.

„Fără aceste trei lucruri, nu cred că o relație poate funcționa. Mă consider binecuvântată că le am pe toate în relația mea cu Horațiu. (…) Este suficient să mă uit la el, și știe imediat ce am. Asta înseamnă să fii conectat cu adevărat cu cineva”, a declarat cântăreața într-un interviu pentru VIVA!.

Pe lângă împlinirea personală, Lidia Buble traversează și o perioadă excelentă pe plan profesional. Artista tocmai ce a lansat un nou album în toamnă, dar chiar şi aşa, principalul lucru pe care și-l dorește este sănătatea.

„Îmi doresc doar să fiu sănătoasă, să mă pot bucura de el, de familia mea și să încânt sufletele celor care mă ascultă”, a mai spus ea pentru sursa menţionată anterior.

Deși diferența de vârstă dintre ei este de mai bine de trei decenii, Lidia Buble apreciază experiența și maturitatea partenerului său. Artista a mărturisit că între ea şi partenerul ei de viaţă comunicarea este esenţială.

„Nu îmi fac planuri, decât pe plan muzical. În rest, îl las pe Dumnezeu să-mi coordoneze viața”, a mai adăugat ea potrivit viva.ro.

Deși nu participă la evenimente publice împreună și evită aparițiile în emisiuni, Lidia Buble și Horațiu Nicolau sunt mereu în atenția fanilor și a presei. Cu toate acestea, cei doi demonstrează că o relație de succes nu are nevoie de validare publică.

Sursa foto: Instagram şi Spynews.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton