Home > Advertorial > Ce ar trebui să includă o mapă de cameră hotelieră: sfaturi pentru proprietari
Ce ar trebui să includă o mapă de cameră hotelieră: sfaturi pentru proprietari
.
Actualizat 14.12.2024, 11:09
Ești managerul unui hotel sau te pregătești să administrezi o unitate de cazare? Pentru ospitalitate la un nivel calitativ optim, trebuie să pui accent pe accesorii Horeca, pentru creșterea satisfacției clienților. Află cum să folosești mapele de cameră – instrumente utile în promovarea serviciilor hoteliere:
Informații generale despre hotel și împrejurimi
Începe cu prezentarea locului: alege o mapă de cameră în hotel care să corespundă stilului și tematicii. Dacă administrezi un hotel boutique, optează pentru mape de cameră discrete, realizate din materiale premium, cu texturi interesante și grafică rafinată. Pentru un motel sau un hotel de familie, folosește broșuri practice, ușor de manevrat, cu hărți, informații utilitare, ghid de vacanță etc.
Include o scrisoare de bun venit, datele de contact ale hotelului, orele de funcționare a recepției și numărul de apel intern. Detaliază politicile hotelului: check-in/check-out, reguli pentru fumători, animale de companie, vizitatori externi. Comunică-le oaspeților informațiile despre Wi-Fi: numele rețelei și parola.
Adaugă o hartă locală, cu sugestii pentru vizitarea orașului și a împrejurimilor. Completează cu informații despre transportul local: stații de autobuz, metrou, taxiuri, închiriere de mașini.
Precizează în mapa de cameră informațiile despre room service: meniul complet, orele de disponibilitate și instrucțiuni de comandă. Este important să detaliezi oferta de restaurant și bar: Program, meniu, preparate speciale. Unitatea hotelieră oferă și servicii de spa sau wellness? Include în mapa de cameră informații despre masaj, saună, sală de fitness.
Adaugă detalii despre orele de acces și regulile de utilizare a piscinei, sălii de sport sau a zonelor pentru activități recreaționale. Precizează care sunt serviciile suplimentare, disponibile pentru oaspeții hotelului: spălătorie, concierge, parcare, închiriere de biciclete, transport la aeroport ș.a.
Mapa de cameră trebuie să cuprindă harta ieșirilor de urgență și locația alarmelor de incendiu, numerele de contact pentru poliție, pompieri, ambulanță. De asemenea, este necesar să precizezi detalii despre siguranța camerei: cum se folosește seiful și alte măsuri de securitate.
Ghid pentru utilizarea camerei de hotel
Include în mapa de cameră instrucțiuni pentru utilizarea echipamentelor și device-urilor: cum se utilizează televizorul, care sunt canalele free și ce opțiuni sunt pentru streaming video cu plată. Adaugă informații despre aerul condiționat, telefonul intern, fierul de călcat. Detaliază politica pentru minibar și actualizează lista de prețuri.
Promoții, evenimente, oferte speciale
Comunică-le oaspeților discounturile disponibile la serviciile din restaurant, bar, spa, piscină etc. De asemenea, adaugă detalii despre puncte de fidelitate, reduceri de tarife hoteliere pentru rezervări frecvente. Este important să precizezi disponibilitatea hotelului de a organiza evenimente speciale: nunți, botezuri, aniversări, conferințe, petreceri corporate ș.a.
Hotelul organizează evenimente tematice, festivaluri culinare, concerte live? Informează-i pe clienți despre aceste oportunități de distracție! Vor fi încântați să descopere servicii noi, în ambianța agreabilă a unității de cazare preferate.
Feedback și sugestii de la oaspeții hotelului
Mapa de cameră este un instrument interactiv, așa că nu uita să incluzi chestionare de satisfacție a clienților! Prin feedback-ul lor, vei obține insight-uri valoroase și vei reuși să îmbunătățești activitatea din cadrul hotelului. Mulțumește-le oaspeților pentru sugestiile lor și răsplătește-i cu suveniruri personalizate sau vouchere pe care să le utilizeze la următoarele vizite. Prin rigoare și grijă pentru detalii, vei reuși să faci performanță în domeniul Horeca!