Peste 20 de copii au ajuns, într-o singură zi, la spital din cauza unei provocări de pe TikTok. Doi copii vor fi operați: „Un fenomen îngrijorător”

.

Peste 20 de copii au ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ din București într-o singură zi, din cauza unei provocări pe TikTok. Managerul spitalului, Alexandru Ulici, a declarat pentru News.ro că doi dintre copii necesită intervenții chirurgicale. Copiii se aruncă cu mâna în față în brațele colegilor, imitându-l pe Superman, de unde sunt aruncați și se lovesc de podea sau de alte obiecte, provocându-și răni grave.

Peste 20 de copii au ajuns, într-o singură zi, la spital din cauza unei provocări TikTok

Provocarea „Superman Challenge” de pe TikTok a trimis peste 20 de copii la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București cu fracturi și traumatisme grave. Managerul spitalului, Alexandru Ulici, subliniază necesitatea ca părinții să își avertizeze copiii despre riscuri.

„De vineri au început să apară pacienți cu fracturi în urma unui așa-zis challenge pe TikTok, se cheamă Superman Challenge. Dacă inițial fenomenul părea anodin, numărul de pacienți a crescut progresiv astfel încât numai ieri în gardă am avut 20 de pacienți cu fracturi și traumatisme importante. Dintre acești pacienți, doi sunt astăzi pe program operator, având nevoie de intervenție chirurgicală pentru fractură de humerus și fractură de antebraț. Tragem un semnal de alarmă pentru că pare a fi un fenomen îngrijorător, periculos pentru copii și își pot produce accidentări severe și își pot rata atât cursurile, cât și vacanța”, a declarat Alexandru Ulici.

Citește și: Sfârșit tragic pentru o actriță de 24 de ani. Kamilla Belyatskaya a fost înghițită de valuri în timp ce făcea yoga pe o stâncă de la malul insulei Koh Samui din Thailanda

Semnal de alarmă pentru părinți

Provocarea „Superman Challenge” de pe TikTok implică imitarea super eroului în zbor, cu mâna întinsă înainte. Prietenii îl lasă pe cel care pretinde că este Superman să cadă, ceea ce duce la leziuni severe. Alexandru Ulici a subliniat pericolul acestor provocări și a îndemnat părinții să le explice copiilor riscurile implicate.

Întrebat cât durează recuperarea, Alexandru Ulici a răspuns: „Depinde de fiecare fractură, dar cel puțin până la vindecarea completă, o lună, două”.

Citește și: Povestea lui David, omul străzii care i-a impresionat pe români. „M-a dat afară din casă.” Vorbește fluent engleză, deși nu a studiat-o niciodată / Video

„Trebuie să le explice copiilor că nu este în regulă să participe la astfel de provocări.”

Alexandru Ulici avertizează asupra pericolului acestor provocări și îndeamnă la prudență. Managerul unității medicale a reiterat importanța educării copiilor cu privire la riscurile provocărilor online: „Părinții trebuie să le explice copiilor că nu este în regulă să participe la astfel de provocări”.

Foto: TikTok

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton