Mesajele vedetelor după decesul lui Helmut Duckadam. Elena Lasconi: „Am pierdut o legendă” / Dan Negru: „M-a zdrobit vestea morții lui”

.

Helmut Duckadam, fostul portar al Stelei supranumit „Eroul de la Sevilla”, a generat o durere profundă în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut și nu numai. Elena Lasconi, Dan Negru și Horia Brenciu sunt doar câteva dintre persoanele publice marcate de decesul fostului mare sportiv de performanță.

Mesajele vedetelor după decesul lui Helmut Duckadam

Helmut Duckadam s-a stins din viață luni, 2 decembrie 2024, la vârsta de 65 de ani. În luna septembrie, fostul portar al Stelei suferise o operație pe cord la Spitalul Universitar din București, a opta intervenție chirurgicală majoră din viața lui. Decesul lui a generat un val de mesaje din partea persoanelor publice care au avut oportunitatea de a-l cunoaște.

Elena Lasconi

„Astăzi, legendarul portar Helmut Duckadam s-a stins din viață. O veste care m-a întristat profund. L-am întâlnit în primăvara anului trecut, când a venit la un meci al echipei de fotbal F.C. Muscelul Câmpulung. M-am bucurat să vorbesc cu el și mi-a dăruit un tricou cu autograf, replică după cel purtat în finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla din 1986.

L-am admirat pe Helmut Duckadam pentru atitudinea de învingător și mă bucur că și după retragerea din sport a continuat să le inspire această atitudine copiilor și tinerilor. Am pierdut astăzi o legendă a fotbalului românesc, dar păstrăm o moștenire frumoasă, care a intrat chiar și în Cartea Recordurilor. Și, mai ales, o lecție importantă de viață: hai să avem mereu atitudine de învingători, să nu îi lăsăm pe alții să ne pună limite!

Dumnezeu să îl odihnească pe Helmut Duckadam! Sincere condoleanțe familiei!”, a scris Elena Lasconi în mediul online.

Citește și: Helmut Duckadam a murit la 65 de ani. Legendarul portar s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani

Dan Negru

„M-a zdrobit vestea morții lui Helmut Duckadam. Pe profilul lui de FB, ultima postare share-uită e video-ul în care îndemnam la liniște și blândețe în vremea asta agitată. Asta era Helmut: un uriaș blând și liniștit. L-am rugat de multe ori să mă învețe secretul blândeții. A fost lângă mine în clipe în care mi-am pierdut cumpătul și mă privea liniștit. Mie nu-mi ieșea niciodată liniștea lui. Helmut a biruit viața prin blândețe! Blândețea e primul semn al bunătății…Așa a biruit Helmut viața!”, a scris prezentatorul TV Dan Negru, pe rețelele sociale.

Horia Brenciu

„Am un gol în stomac. Să plece oameni pe care-i respecți și îi iubești așa repede?! Si așa… de sărbători?! Nu e drept. Helmut, mulțumesc pentru toate sfaturile tale. Dumnezeu să te odihnească. Condoleanțe familiei”, a scris antrenorul de la „Vocea României” în mediul online.

Citește și: Povestea de dragoste dintre Helmut Duckadam și a doua soție, Alexandra. Care este diferența de vârstă dintre ei și câți copii au împreună. Imagine rară din ziua nunții lor

Roxana Ciuhulescu

„M-a îndurerat vestea trecerii în neființă a lui Helmut Duckadam, o adevărată legendă a sportului românesc. Mă rog ca Dumnezeu să ofere putere și alinare familiei îndurerate – soției sale, Alexandra, copiilor săi și tuturor celor apropiați. Pierderea unui om atât de valoros este o grea lovitură pentru noi toți, dar amintirea lui va rămâne vie prin exemplul de curaj, dedicare și măreție pe care ni l-a oferit. Odihnească-se în pace! Sincere condoleanțe familiei și celor care l-au iubit!”, a scris jurnalista Roxana Ciuhulescu pe rețelele sociale.

Citește și: Câți copii a avut Helmut Duckadam. Cum arată Brigitte, fata cea mare a regretatului fotbalist

Ioana Cosma

„Iartă-ne că nu te-am prețuit cât trebuia. Odihnește-te în pace, Helmuth Duckadam”, a scris Ioana Cosma, jurnalistă Playsport.ro, pe Instagram.

Foto: Instagram; Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton