Sore (35 ani), pe numele ei adevărat Sorina Cătălina Mihalache, s-a mutat în casă nouă împreună cu fetița ei, Erin. Artista s-a hotărât dintr-o dată că este timpul să părăsească vechea casă, astfel că totul a fost aranjat foarte repede.
Sore și-a construit casa visurilor sale, iar ea și fiica sa, Erin, sunt mai fericite ca oricând. Artista a povestit pe rețelele de socializare că s-a hotărât să se mute înainte ca amenajarea să fie gata, astfel că s-a pus pe treabă și în doar două săptămâni locuința ei a fost aranjată așa cum și-a dorit.
Cântăreața, care spune că și-a dorit un design minimalist, a ales drept culoare predominantă alb, combinată cu nuanțe de maro.
„Decizia a fost luată spontan și am vrut să fie totul gata în două săptămâni. Toți cei cu care am lucrat pe mobilier au fost super rapizi și le mulțumesc pentru că îmi sunt parteneri de ani de zile în ideile mele crețe. Cum vi se pare? Eu mă simt în vacanță, acasă, îmi dă o stare de relaxare tot designul”, a spus Sore în mediul online.
Sore a mărturisit că această schimbare a fost dificilă pentru fiica ei care i-a spus că noua locuință nu arată „a acasă”, așa cum se întâmpla cu vechea casă în care a locuit. Însă, artista i-a răspuns că acasă este locul în care sunt împreună.
Sore nu doar că s-a mutat în casa visurilor sale alături de Erin, dar trăiește și o frumoasă poveste de iubire de mai bine de un an. Artista, care s-a despărțit de tatăl fiicei sale după o relație de opt ani, și-a regăsit liniștea și fericirea în brațele unui alt bărbat.
Recent, ea a dezvăluit că partenerul ei nu face parte din showbiz, este pasionat de motociclism și nu are copii.
„Pot să spun că sunt fericită, că mi-am găsit echilibrul, liniștea, mă simt în familie. De aici încolo doar liniște și armonie îmi doresc. I-am făcut cunoștință fiicei mele cu iubitul meu, se înțeleg foarte bine. Mi se pare minunat și sunt recunoscătoare și norocoasă că am parte de armonie și lejeritate, de fapt. Nu are copii, dar are un instinct patern dezvoltat. Vom trăi și vom vedea ce se va întâmpla pe viitor, vrem să luăm totul cu pași mici, dar siguri. Suntem de un an împreună”, spunea Sore în urmă cu ceva timp pentru Cancan.
„Iubitul meu nu este din domeniul public, are ocupația lui, dar și dacă ar fi fost, nu era problemă. Eu am în grădină un exemplu minunat, Smiley și cu Gina, fac parte din același domeniu și se înțeleg de minune”, a mai spus Sore atunci.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată noua casă a lui Sore