Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Cei doi urmează să devină din nou părinți: „Asta e realizarea vieții noastre”

.

Culiță Sterp și iubita lui, Daniela Iliescu, s-au căsătorit în secret, după mai mulți ani de relație. Cei doi, care sunt deja părinții unui băiețel, au anunțat că tânăra este din nou însărcinată. Nunta a avut loc la câteva săptămâni de la cununia lui Iancu Sterp.

Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret

Culiță Sterp și partenera lui, Daniela Iliescu, s-au căsătorit în secret. Cei doi au anunțat pe 17 noiembrie că au făcut pasul cel mare și că urmează să devină pentru a doua oară părinți.

Spre deosebire de fratele lui, Iancu Sterp, Culiță a ales să se însoare departe de ochii curioșilor, fiind înconjurat doar de cei apropiați. Acesta a făcut anunțul într-un mod inedit, prin lansarea noii sale piese. Videoclipul este realizat din imagini de la cununia civilă, dar și alături de fiul lui și al Danielei.

Cei doi se cunosc încă din liceu, artistul mărturisind că încă de atunci era îndrăgostit de Daniela. Însă, viața i-a dus pe drumuri separate, Culiță ajungând să se însoare cu Carmen de la Sălciua. După divorțul de aceasta, cântărețul a realizat că Daniela Iliescu este femeia lângă care își dorește să-și trăiască întreaga viață. Între timp, cei doi au devenit părinții unui băiețel, iar acum tânăra este din nou însărcinată.

Citește și: Culiță Sterp a răbufnit după intervenția Danei Roba în conflcitul cu Carmen de la Sălciua. „Dacă aș posta conversația mea cu Dana, de când i-a dat bărbatul ei cu ciocanul în cap…”

Citește și: Culiță Sterp și Daniela Iliescu se mută într-un penthouse. „Toate se întâmplă fix când și cum trebuie!” Primele imagini din imensul apartament

La ceremonie Daniela a ales o rochie de dantelă, mulată pe corp, scoțând în evidență burtica de gravidă a acesteia, în timp ce Culiță a optat pentru un costum bej și adidași albi.

Mesajul Danielei Iliescu, după nunta cu artistul

După ce Culiță Sterp a publicat videoclipul noii sale piese, prin care anunță nunta cu Daniela Iliescu, aceasta a revenit în mediul online unde a anunțat cea de-a doua sarcină.

„Să fiu mamă pentru a doua oară e o fericire greu de descris și pot doar să spun că sufletul mi-e inundat de bucurie și împlinire. Pentru noi, asta e realizarea vieții noastre: familia noastră frumoasă și perfectă așa cum e ea. Mi-a scos Dumnezeu în cale un om atât de bun și iubitor, pentru care familia e cel mai de preț lucru și mă simt norocoasă”, a scris Daniela Iliescu pe Instagram.

Citește și: Cum arată casa modestă de la țară în care a copilărit Orlando Zaharia. Juratul „Chefi la cuțite”, emoționat până la lacrimi

Citește și: Adelina Pestrițu, vacanță într-un resort de lux în formă de OZN: „Așa ceva există în realitate?” Cât costă o noapte de cazare în acest loc spectaculos

„Nu le-am făcut pe toate cum spune societatea, cum spune Biblia, dar le-am făcut după cum am simțit și după iubirea noastră pură și sinceră. Tu ești încă o dovadă că lucrurile se întâmplă atunci când trebuie. Suntem cei mai fericiți și asta contează! Iar pe tine bebe, abia te așteptăm și ne rugăm să vii pe lume sănătos”, a mai spus soția lui Culiță Sterp.

Cei doi nu au precizat când a avut loc marele eveniment, însă în imagini se vede sarcina avansată a tinerei.

https://youtu.be/y_44aoVJnM8

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la nunta lui Culiță Sterp cu Daniela Iliescu

Sursă foto: Captură video, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton