HAI SĂ PETRECEM ÎMPREUNĂ CRĂCIUNUL LA DIVA, LA ÎNCEPUT DE NOIEMBRIE, CU 4 PREMIERE ROMANTICE!

.

Și anul acesta, Crăciunul la DIVA a început din timp (de pe 13 octombrie, mai exact): de atunci, postul de televiziune a programat unul după altul, în fiecare zi (între orele 06:00-02:00) filme romantice de sărbători, în cadrul unor maratoane festive. Acum în noiembrie, asta înseamnă sute de povești TV festive difuzate la DIVA, dintre care 13 sunt premiere pe post. 

Acestea din urmă sunt programate în fiecare marți, vineri și duminică (de la 20:00) și – în perioada 1-7 noiembrie – fanii DIVA au ocazia să-și umple sufletul de magie și iubire, cu următoarele 4 premiere:

  1. Vineri, 1 noiembrie „Iubitul de Crăciun al mamei” („Mom’s Christmas Boyfriend”, 2023). Emma (Jeananne Goossen) își crește singură fiica adoptivă, Lily (Ai Barrett), și îi pune mereu pe cei din jur pe primul loc. Dar atunci când cea mică se înscrie la un concurs prin care i se va îndeplini dorința de Crăciun și câștigă, viața Emmei este complet dată peste cap. Cunoaște un bărbat aparent perfect, cu un nume predestinat – Clark Winters (Anthony Bewlz) – dar care pare cam prea pasionat de postări pe social media și nu la fel de interesat de Emma și Lily…
  2. Duminică, 3 noiembrie „Pantofii magici de Crăciun” („Magical Christmas Shoes”, 2019). Mai țineți minte cum o pereche de pantofi magici i-au transformat viața lui Dorothy, în „Vrăjitorul din Oz”? Ceva similar pățește și eroina filmului de față, Noelle (Erin Karpluk), care are parte de niște sărbători de sfârșit de an magice, în timpul cărora redescoperă spiritul Crăciunului și găsește dragostea. 
  3. Marți, 5 noiembrie „Joyeux Noel” (2022). În misiunea de a-l găsi pe artistul misterios din spatele unui tablou romantic, redactorul Lea (Jaicy Elliot, cunoscută din „Anatomia lui Grey”) și pragmaticul reporter Mark (Brant Daugherty) pleacă în Franța, unde chiar a fost filmată producția și unde vizitează piața anuală de Crăciun despre care legenda spune că aduce împreună sufletele-pereche. Ce vor descoperi la fața locului? Aflați pe 5 noiembrie, de la ora 20:00!
  4. Vineri, 7 noiembrie „Insula Crăciunului” („Christmas Island”, 2023). Primul zbor privat al pilotului Kate (Rachel Skarsten) este deviat de o furtună către Insula Crăciunului, iar familia din aeronavă e blocată zile întregi la fața locului. Pentru că eroinei nu-i prea place sărbătoarea Moșului, deși insistă constant că nu-l urăște la fel de intens ca Scrooge, îl roagă pe chipeșul controlor de trafic aerian Oliver (Andrew W. Walker) să o ajute să-și distreze pasagerii, pentru a o angaja pe post de pilot personal.
HAI SĂ PETRECEM ÎMPREUNĂ CRĂCIUNUL LA DIVA, LA ÎNCEPUT DE NOIEMBRIE, CU 4 PREMIERE ROMANTICE!

Maratoanele filmelor festive continuă la DIVA în noiembrie, întreaga zi, în fiecare zi, cu povești în care Moș Crăciun există, zăpada și brazii împodobiți aduc împreună familiile și momentele petrecute alături de persoana iubită sunt cel mai frumos cadou pe care îl poate primi cineva. Și nu schimbați postul: în perioada 8-15 noiembrie, Crăciunul la DIVA continuă cu 3 noi premiere pe post, în fiecare marți, vineri și duminică (de la 20:00)!

Află mai multe despre programul DIVA aici: https://www.facebook.com/divaromania/    

DIVA este disponibil pe canalul numărul 84 pe DIGI digital, 306 pe ORANGE, 107 pe VODAFONE și 30 pe FOCUS SAT.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton