Alina Ceușan, criticată dur de Oana Pellea: „Câtă lipsă de bun simț, educație”. Cum a reacționat influencerița

.

Alina Ceușan a fost dur criticată în mediul online de Oana Pellea, după ce influencerița a distribuit pe pagina sa de Instagram o imagine de la teatru, unde a ales să facă un selfie cu picioarele ei, ridicate pe balustradă, în timpul unui eveniment.

Oana Pellea a criticat-o dur pe Alina Ceușan

Alina Ceușan a postat pe pagina sa de Instagram câteva imagini de la teatru, iar una dintre ele a supărat-o pe Oana Pellea. Actrița a criticat-o dur pe influenceriță după ce aceasta și-a fotografiat picioarele ridicate pe balustrada balconului Teatrului Odeon, unde, odată, au stat Alexandru Paleologu și Octavian Paler.

„O persoană de sex feminin, „influencer” de profesie, nu dau nume pentru că NU doresc să-i fac reclamă, a postat o fotografie, pe o rețea socială, în care își etalează picioarele ridicate pe balustrada unui balcon dintr-o sală renumită de spectacol… E un selfie de picioare… dizgrațios, nesimțită postare. Nu mă interesează că nu era un spectacol de teatru, ci un eveniment de „fashion”. Am recunoscut balconul… Exact acolo, pe vremuri, a stat domnul Alexandru Paleologu împreună cu Domnul Octavian Paler, îmbrăcați elegant, în semn de respect pentru sala de teatru și pentru actori”, a scris Oana Pellea pe pagina sa de Facebook, unde a republicat imaginea distribuită de Alina Ceușan în mediul online.

Actrița nu a vrut să spună direct despre de influenceriță este vorba, dar imaginea distribuită de ea pe pagina sa de Facebook este aceeași postată de Alina Ceușan pe Instagram.

„Știu, pentru ca eu i-am invitat la premiera cu “Noaptea furtunoasă” în regia lui Mihai Manuțiu… Pe balustrada unde persoana și-a trântit ostentativ pantofii… cândva au trecut mâinile lui Octavian Paler, Alexandru Paleologu, Lucian Pintilie, etc, etc… Am înțeles că a vrut să provoace, am înțeles că își face reclamă cu o postare nesimțită… și totuși…câtă lipsă de bun simț, educație, cât prost gust, câtă vulgaritate… Dacă persoana respectivă îmi citește postarea (m-aș mira) îi spun atât: SĂ VĂ FIE RUȘINE!”, a mai scris ea.

Citește și: Actrița Ofelia Popii, vedeta din „Tătuțu’”, vorbește despre cel mai mare regret: „Am pierdut timpul netrăit cum aș fi putut să îl trăiesc și uneori am bătut pasul pe loc”. Exclusiv

Citește și: Georgiana Lobonț, surprinsă de reacțiile celor doi copii, după ce au aflat că a pierdut a treia sarcină: „Vestea am primit-o cu copiii de față. Irina avea patru ani”

Fotograful Florin Ghioca, deranjat de gestul Alinei Ceușan

Oana Pellea a precizat că cel care a observat gestul „dizgrațios” a fost fotograful Teatrului Național București „I. L Caragiale”, Florin Ghioca. La rândul lui, acesta a folosit cuvinte dure pentru a descrie acțiunea Alinei Ceușan.

„Din ciclul „jos labele de pe teatru!”, vă prezentăm o duduie care crede că e „chill” să te crăcești așa la lojă. Culmea e că balustrada cu pricina e destul de înaltă, nici nu vreau să îmi imaginez cum și-a cocoțat Cruella condurii ăia de vrăjitoare așa de sus!”, a scris fotograful pe Facebook.

„Dacă ar veni la TNB i-aș da banii pe bilet, numai să plece. But wait, e infleluensără, ea așteaptă invitații, nu dă banii aiurea…”, a continuat Florin Ghioca.

Citește și: Cum s-au cunoscut Alina Ceușan de la Love Island și soțul ei: „A fost dragoste la prima vedere” / Exclusiv

Citește și: Alina Pușcaș, intervenție estetică nouă la față, la 38 de ani. Primele imagini după tratament: „Ajută textura pielii, tonusul, ridurile fine”

Prima reacție a Alinei Ceușan, după valul de critici primit

La scurt timp după ce a fost aspru criticată pentru gestul său, Alina Ceușan a decis să șteargă din galerie imaginea respectivă. Aceasta a explicat pe InstaStory că nu și-a dat seama că face un gest necugetat și că jignește pe cineva, cerându-și totodată scuze pentru acțiunea ei.

„În urma valului de comentarii de la această postare menționez că nu mi-am dorit să jignesc pe nimeni. Deși a fost într-un alt context, este într-o lojă de teatru. Recunosc acum, a fost o greșeală și mi-o asum, nu am văzut-o așa la momentul respectiv, înțeleg într-adevăr că nu e un gest frumos și nu se va mai repeta”, a scris influencerița.

Alina Ceușan a precizat că a ales să șteargă imaginea și că a învățat astfel o lecție.

„Menționez că am șters fotografia respectivă din galerie la sugestia unora dintre voi. Nu am făcut-o să îmi ascund un gest negândit, ci pentru că mi-am dat seama că nu e de postat sau făcut așa ceva. Fiecare om își are greșelile lui și cu siguranță era o lecție de învățat”, a explicat ea.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imaginea cu care Alina Ceușan a supărat-o pe Oana Pellea

Sursă foto: Facebook, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton