Fiica Oanei Roman lucrează și are salariu, la 10 ani: „I-am spus că nu trebuie să se dea superioară, ci să fie mândră de numele și familia ei, dar fără a-i subestima pe ceilalți”. Cum a ajutat Isabela copiii nevoiaşi dintr-un sat / EXCLUSIV

.

Am început sezonul cu numărul trei al emisiunii Fresh by Unica, iar prima invitată a fost nimeni alta decât Oana Roman. Transparentă şi spumoasă, aşa cum s-a şi remarcat în showbiz de-a lungul anilor, vedeta ne-a oferit detalii din intimitatea relaţiei sale cu fiica sa, Isabela – un copil despre care a avut numai cuvinte de laudă, vorbindu-ne însă şi despre provocările cu care se confruntă în postura de mamă singură. Mai mult decât atât, am aflat şi faptul că micuţa ei a început să lucreze cu ea, având chiar propriul ei salariu. Am avut parte de un interviu super catchy, în care am cunoscut o mamă care uneori refulează din cauza greutăţilor, dar care indiferent de orice, îşi pune pe primul loc copilul.

Oana Roman şi fiica ei sunt colege de muncă: „Nu trebuie să se dea superioară”

Oana Roman ne-a dezvăluit cu fiica ei, Isabela, a ajuns să lucreze cu ea în campaniile pe care le derulează pentru anumiţi clienţi. Astfel cea mică având deja propriul ei salariu – bani cu care i-a făcut câteva surprize vedetei.

Pe lângă faptul că este o elevă remarcabilă, Isabela și-a început deja cariera alături de mama ei.

„Îşi pune bani deoparte pentru că şi câştigă bani. Nu am expus-o şi nici n-am implicat-o în campanii. Dar am avut un client care m-a întrebat dacă Isa vrea să facă parte din campanie. (…) A fost de acord. Are bugetul ei. Are salariu. Îşi pune bani deoparte”, ne-a declarat Onna Roman, în exclusivitate.

Citeşte şi: Cum se înțelege, în prezent, Oana Roman cu tatăl ei, Petre Roman: „Un du-te vino mereu”. Ce dietă mai ține vedeta

Citeşte şi: Oana Roman, apariție supriză într-un costum de baie provocator, la început de toamnă. Cum s-a fotografiat la piscină

Isabela a îmbrăcat copiii unui sat de lângă Bucureşti cu banii ei

Un moment care a impresionat-o până şi pe mama ei a fost când Isabela a decis să îşi folosească câștigurile pentru a ajuta copiii nevoiași. La un vernisaj unde și-a vândut tablourile, fiica Oanei Roman a donat 70% din banii obținuți pentru a cumpăra haine și încălțăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă București.

„Anul trecut a făcut vernisajul cu tablourile ei, iar din banii pe care i-a câştigat, 70% i-a folosit pentru a cumpăra haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat, din suma rămasă, în momentul în care am ajuns în Franţa, ne-am dus la plajă, ea s-a dus la recepţie şi a plătit ea şezlongurile şi consumaţia la plajă”, ne-a mai povestit Oana, vizibil emoționată.

„Isabela este un copil special. Este un copil care se răneşte uşor”

Oana Roman a măturisit că a avut întotdeauna o relație specială cu fiica ei, Isabela, motiv pentru care gestionează cu delicatețe situația dificilă a divorțului de Marius Elisei, tatăl Isabelei. În fața unei astfel de provocări, Oana a dezvăluit că este conștientă de inteligența emoțională ridicată a fiicei sale și de capacitatea acesteia de a înțelege lucruri mai complexe decât vârsta ar putea sugera.

Citeşte şi: Cum s-au îmbrăcat vedetele în prima zi de școală alături de copiii lor. Anca Serea, Andreea Marin și Adela Popescu, în ținute elegante

Oana Roman îi explică fiicei sale cum a gestionat ea propria experiență de copil trecut printr-un divorț. Vedeta ne-a recunoscut că, la vremea respectivă, și-ar fi dorit ca cineva să o ajute să înțeleagă mai bine ce se întâmpla în viața ei și să îi ofere sfaturi care să o îndrume.

Iar pentru că divorţul părinților săi, Petre Roman şi Mioara Roman, a lăsat urme adânci în viața ei, acum, ca mamă, face tot posibilul să evite aceleași greșeli și să îi ofere Isabelei sprijinul emoțional de care are nevoie.

„Este un copil foarte deştept. Foarte special din punctul ăsta de vedere. Am dus-o la grădiniţă când avea 2 ani şi câteva luni, iar după câteva luni m-a chemat doamna de la grădiniţă şi mi-a zis că „Doamna Roman, Isabela este un copil special. Are un grad de inteligenţă atât mentală, cât şi emoţională, foarte ridicate. Trebuie să aveţi grijă pentru că nu este uşor să creşti un astfel de copil.

Evident că nu este tot timpul uşor. Este şi un copil care se răneşte uşor. Înţelege mult mai multe lucruri decât ar trebui la vârsta ei. Face nişte conexiuni de judecată mult mai uşor. Eu încerc să o ghidez în zona asta, încerc să îi spun că şi eu am trecut prin astfel de stări şi astfel de lucruri, i-am explicat cum am gestionat eu sau la un moment-dat nu am ştiut cum, dar mi-aş fi dorit să fie cineva să îmi spună. I-am spus să profite că eu pot să îi explic lucrurile astea”, ne-a mai dezvăluit Oana Roman.

Cum a educat-o Oana Roman pe Isabela

Chiar dacă are doar 10 ani, fiica Oanei Roman a fost învăţată cu „valorile corecte”, aşa cum ne-a mărturisit vedeta. Aceasta i-a explicat fiicei sale că trebuie să respecte meseria fiecărui om, indiferent de ce anume face şi să nu trateze pe nimeni cu superioritate.

„Am încercat să o cresc cu valorile corecte. A înțeles că nu există meserii bune sau proaste, ci doar meserii bine sau prost făcute. A învățat că trebuie să respecți munca fiecărui om și să nu desconsideri pe nimeni. Am avut discuții cu ea că nu trebuie să se dea superioară, ci să fie mândră de numele și familia ei, dar fără a-i subestima pe ceilalți„, ne-a mai spus Oana Roman.

„Am momente în care explodez, inclusiv în faţa ei”

Şi chiar dacă este o mamă puternică şi dedicată, Oana Roman a recunoscut că are momente în care simte nevoia să se descarce. Vedeta a ţinut să precizeze că Isabela este un copil foarte ascultător, care ştie cum să gestioneze situaţiile de genul şi să îi ofere acesteia un moment de respiro de câteva ore.

„Recunosc că am momente în care explodez, inclusiv în fața ei. Știe că, uneori, ajung într-o saturație și că am nevoie de o oră sau două pentru a mă deconecta. Dar și ea înțelege asta și își face treburile singură, inclusiv lecțiile și alte activități zilnice”, ne-a mai dezvăluit Oana Roman.

Deşi multă lume ar crede că Oana Roman trece printr-o perioadă grea din cauza tuturor responsabilităţilor care au venit o dată cu divorţul de Marius Elisei, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Potrivit declaraţiilor vedetei, şi în perioada în care era căsătorită cu tatăl fiicei sale, tot pe umerii ei cădeau greutăţile.

„În ultimii ani, chiar dacă exista o prezenţă a unui alt părinte în casă, practic 80% din lucruri tot eu le făceam singură. Acum le fac 100%, dar diferenţa nu e foarte mare”, ne-a mai spus Oana.

Cum ar reacţiona Oana Roman dacă fiica sa şi-ar face intervenţii estetice

Am vorbit cu Oana Roman şi despre ce reacţie ar avea dacă fiica ei, peste câţiva ani, ar alege să opteze la intervenţii estetice. Fără să stea pe gânduri, vedeta a mărturisit că nu crede că Isabela ar face aşa ceva, dat fiind şi educaţia pe care a primit-o încă de mică.

„Isa este foarte frumoasă și dulce, nu cred că își va dori așa ceva prea curând. Bineînțeles, vom vedea ce va decide în viitor, dar sper să rămână așa cum este – o fată naturală și plină de farmec”, a concluzionat Oana Roman în cadrul emisiunii Fresh by Unica.

Sursa foto: Unica.ro şi Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton