Jurnalul Iuliei (28) – Tu crezi în vise?

15.09.2010, 11:42.

Pe lângă evenimnetele de zi cu zi cărora trebuie să le fac faţă, de ceva vreme încoace m-am apucat să trăiesc intens şi noaptea… culmea, de fiecare dată…
… fac lucruri noi, suprinzătoare şi nu tocmai plăcute. Nici eu nu ştiu de unde îmi vin atâtea idei.

Spre exemplu azi-noapte, după ce am fost pe un şantier în lucru, am plecat la o plimbare cu bicicleta, deşi eram conştientă că nu îmi mai merg frânele; asta după ce, în urmă cu câteva nopţi, la volanul maşinii fiind, în drum spre… nici nu mai ştiu unde, m-am apucat să citesc „Război şi pace”. Am decis să pun cartea pe scaunul din dreapta abia în momentul în care un TIR m-a speriat cu claxonul lui, şi am realizat că am părăsit oraşul şi am ajuns pe autostradă. Aaaaa, am uitat să menţionez că nici măcar nu am permis de conducere.

Săptămâna trecută, evident, tot într-o noapte, am fost nevoită să mă prezint la un examen de germana deşi nici nu trecusem prin toată materia şi nici nu repetasem ceva. Am avut baftă cu „colega de bancă”. Foarte draguţă, foarte sociabilă şi, culmea, o extrem de bună vorbitoare a limbii germane, care a avut gentileţea să mă ajute şi pe mine la examen… cu o foaie, un pix şi cu răspunsul celor mai multe din întrebări.

Examenul l-am ţinut afară, la o terasă de fiţe, pe Decebal, iar colega săritoare era nimeni alta decât Anna Lesko… îmbrăcată cam modest. Ştiu că pare incredibil dar arăta ca o tocilară cuminte care nu ieşea cu nimic în evidenţă în ochii celor din jur. Cred că numai mie mi-a dezvăluit adevărata ei identitate.

Într-o altă noapte, am mers să înot. Piscina era superbă când am ajuns, însă când am intrat în apă, surpriză. Era extrem de murdară. Mi s-a făcut scârbă şi am vrut să ies, doar că mi s-a pus un cârcel la picior şi era cât pe ce să mă înec…

Ce să mai, nopţile îmi par mai palpitante decât zilele şi ceea ce fac, chiar dacă de multe ori dau dovadă de imbecilitate prin deciziile luate şi, din ce observ, îmi tot pun viaţa în pericol, este mult mai palpitant decât rutina zilnică. Singura problemă? Din cauza unei activităţi atât de intense noaptea, ziua sunt în general extrem de obosită şi de cele mai multe ori, sinceră să fiu, aş vrea să dorm liniştită, ca până nu demult.

Mulţi spun că toate astea se datorează stresului, alţii îmi recomandă să nu mai mănânc seara târziu, în timp ce eu stau şi mă gândesc o explicaţie de ce ajung să fac atâtea lucuri, fără măcar să mi le fi plănuit.

Însă, oricare ar fi motivul, eu una cred în vise şi în semnificaţiile lor şi aproape în fiecare dimineaţă, independent de faptul că mă simt mai obosită şi capul îmi vâjâie de la atâta visat, stau, cu dicţionarele în braţe, la figurat, trăiască Google-ul, şi încerc să găsesc o interpretare.

Nu cred în răspunsurile psihologice, dar experienţa m-a făcut să iau în calcul ce se zice în popor, ce ziceau vechii greci, egipteni şi aşa mai departe.

Două vise, pe care le vizualizez şi acum în detaliu, m-au marcat chiar dacă timpul a trecut binişor peste ele. Cel mai de impact vis l-am avut când aveam 10 ani. Se făcea că m-am aruncat într-o mlaştină şi vroiam cu orice preţ să înot până pe celălalt mal.

Deşi era o întindere uriaşă de norori, deşi în vis eram şi eu surprinsă că reuşesc să mă descurc, având în vedere că în realitate nu aveam nici cea mai vagă idee să înot, după o noapte întreagă de spaimă, am reuşit să ajung pe uscat.

Ştiu că a doua zi dimineaţă i-am povestit bunicii mele ce am visat şi ea mi-a spus că a face baie în apă murdară sau noroi, înseamnă boală.

Câteva săptămâni mai târziu, în viaţa reală, am fost internată de urgenţă, cu diagnosticul encefalită cronică virală. După vreo 4 luni petrecute în spital, în care eram precum o legumă (dormeam 24 de ore şi nu puteam să mănânc nimic) şi diverse medicamentaţii pe care le-am încercat, în faţa cărora boala nu reacţiona de nicio culoare, doctorii mi-au găsit un tratament corespunzator, care în decurs de 3 ani, m-a pus în final pe picioare.

Al doilea vis, pe care l-am interpretat cu uşurinţă înainte ca evenimentele din viata reală să aibă loc a fost următorul. Eu şi prietena mea cea mai bună ne plimbam şi la un moment dat am văzut un tramvail în staţie. Am alergat amândouă după el, ea a reuşit să urce, însă mie vatmanul mi-a închis uşile în nas. Tramvaiul a plecat şi eu l-am aşteptat pe următorul.

În viaţa reală, eu şi aceeaşi persoană din vis, aplicasem pentru o bursă în Statele Unite ale Americii, în final, ea a primit bursa şi eu nu. Ea a plecat pentru un an, eu am rămas în România.

În fine, ideea e că, deşi cred că visele pot prevesti ceva din viaţa ta, acum aş vrea să înceteze, sau cel puţin să nu mi le mai aduc aminte pentru că mă obosesc teribil.

Tu ce părere ai? Crezi în vise sau cel puţin mă poţi ajuta să le fac să… dispară?