Andreea Ibacka, prinsă de Revoluția din 1989 la Piața Universității. „Am fugit înspre casă în timp ce pe străzi deja se trăgea”

.

Andreea Ibacka avea doar 4 ani când Revoluția Română din 1989 a izbucnit la Piața Universității din București. Într-un Instagram Story, actrița în vârstă de 39 de ani a rememorat acele momente de groază în care a fugit de la grădiniță înapoi la bunici, în sunetul gloanțelor trase.

Andreea Ibacka, prinsă de Revoluția din 1989 la Piața Universității

Primele amintiri ale Andreei Ibacka sunt, din nefericire, cu Revoluția din ’89. La momentul declanșării acesteia, actrița se afla la grădiniță. Bunicii ei încă mai locuiesc în apartamentul de la Piața Universității în care a mers de-a bușilea zile întregi, în timp ce se trăgea înspre bloc.

Andreea Ibacka a făcut aceste mărturisiri dureroase în mediul online cu ocazia apariției filmului „Anul nou care n-a fost” în cinematografe.

Citește și: Cabral și Andreea Ibacka, un cuplu modern. El calcă rufe, ea montează mobila. La cine stau banii. „Eu sunt banca.” / Exclusiv

„Am fugit înspre casă în timp ce pe străzi deja se trăgea”

„Revoluția m-a prins fix la Piața Universității (București). Acolo locuiesc și astăzi bunicii mei (86), acolo era și grădinița, din care am fugit înspre casă în timp ce pe străzi deja se trăgea. Zile întregi am mers de-a bușilea prin casă, cu lumina stinsă, fiindcă se trăgea înspre bloc… Iar acestea sunt primele amintiri pe care le am.

Mergeți la cinema să vedeți «Anul nou care n-a fost», o tragicomedie istorică românească bună, care te răscolește, dar te face să și râzi. Cu o distribuție foarte mișto, filmul merită din plin premiile deja câștigate. Felicitări întregii echipe!”, a scris Andreea Ibacka la Instagram Story.

Citește și: De ce apăreau des conflicte între Andreea Ibacka şi Cabral la începutul relaţiei. „Am crezut că e o glumă”

Filmul „Anul nou care n-a fost”, premiat la Festivalul de Film de la Veneția

Regizorul filmului „Anul nou care n-a fost”, Bogdan Mureșanu, a reușit să redea momentele dramatice și tensionate din preajma Revoluției din 1989 în tragicomedia premiată la Festivalul de Film de la Veneția. Producția românească a câștigat mai multe premii. A fost desemnat cel mai bun film din secțiunea Orizzonti și a primit premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea Orizzonti și secțiunile paralele.

Totodată, scenaristul și regizorul Bogdan Mureșanu a fost recompensat cu Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru cel mai bun scenariu din partea criticilor independenți. Filmul a fost premiat și pentru imaginea semnată de Boróka Biró, cu o mențiune specială în cadrul Authors under 40 Award „Valentina Pedicini”.

Foto: Instagram/@andreeaibacka

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton