Simona Delegeanu de la Vocea României 2024 i-a uimit pe antrenori! A întors 3 scaune dintr-un foc, iar când a văzut-o Irina Rimes a reacționat imediat!
Cine este Simona Delegeanu de la Vocea României? Concurenta a ales să meargă în echipă la Irina Rimes
Simona Delegeanu, în vârstă de 26 ani, i-a șocat pe antrenorii de la Vocea României cu interpretarea sa a piesei Șaraiman, de la Romica Puceanu. Încă de la primele acorduri, trei scaune s-au întors instant pentru concurentă. Astfel, lupta dintre antrenori a fost una acerbă.
Simona Degeleanu de la Vocea României 2024 a învățat să cânte la chitară la vârsta de 10 ani, urmărind tutoriale de pe Internet. De atunci, muzica a fost o parte importantă din viața sa. Urmărită în prezent de mii de oameni și pe TikTok, tânăra a povestit că o perioadă s-a confruntat cu depresia. “Ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că eu nu mă cunosc și nu mă înțeleg. Vreo 2-3 ani am fugit de mine”, spune ea.
A încercat să lucreze și în alte domenii, dar nimic nu s-a comparat cu pasiunea ei pentru muzică. Așa că, a mărturisit că anul acesta: “Am ales să fiu rebelă și să mă lupt cu visul meu”. Și-a dat demisia, a devenit creator de conținut, iar acum își împărtășește creațiile muzicale și procesul creativ cu miile de oameni ce o urmăresc online.
Irina Rimes a recunoscut-o imediat: „Simona, eu m-am uitat la tine pe TikTok”
Filmulețele ei au ajuns și la Irina Rimes și Theo Rose, care au recunoscut-o imediat ce au văzut-o. “Simona, eu m-am uitat la tine pe TikTok, chiar la un moment dat m-am gândit să-ți scriu să vii la Vocea României”, a spus Irina Rimes.
Tudor Chirilă, Irina Rimes, Horia Brenciu și Theo Rose sunt cei care s-au luptat cu toate armele pentru a o convinge pe Simona să vină în echipa lor. Tudor i-a spus concurentei: “Pentru mine, în seara asta, ești fița serii!”. Fascinat, el a rugat-o pe Simona Delegeanu să le mai cânte ceva, iar ea a ales un fragment din „Of, Leliță, Mărioară”.
Simona Delegeanu a stârnit discuții aprinse între antrenorii de la Voce României
Irina Rimes, în schimb, i-a sugerat unele aspecte la care poate lucra pe viitor – iar de aici s-a iscat o dispută clasică între cei doi antrenori.
Decizia Simonei Delegeanu i-a luat pe toți prin surprindere. Tânăra artistă a ales să meargă în echipa Irinei. Antrenoarea nu a ratat ocazia de a-i mai da o replică lui Tudor! “Victoria pe care ai avut-o mai devreme, o ții minte? Să rămâi cu ea în suflet, o să te facă să te simți foarte bine”, a spus artista.
În fiecare vineri, de la 20:30, Vocea României poate fi urmărită pe PRO TV.