Home > Vedete > Româneşti > Teo Trandafir, afectată și astăzi de o întâmplare din vremea în care făcea matinalul cu Mircea Badea: „Cred că o să o rog pe terapeută să o lucrez un pic”
Teo Trandafir, afectată și astăzi de o întâmplare din vremea în care făcea matinalul cu Mircea Badea: „Cred că o să o rog pe terapeută să o lucrez un pic”
În episodul „Gând la gând cu Teo” din 12 septembrie, în care a avut-o invitată pe Simona Gherghe, Teo Trandafir a povestit o întâmplare care a marcat-o atât de puternic încât o mai afectează și astăzi.
„Am pățit o chestie care mi-a marcat viața pentru totdeauna. Făceam matinal. Mă trezesc într-o zi de miercuri, în capul meu era sâmbătă. E 7 și un pic, ce vis”, a început Teo Trandafir.
La vremea respectivă, la TVR se difuza Shakespeare în zilele de marți. Prezentatoarea de televiziune și-a dat seama că era o zi de miercuri după ce și-a amintit ce urmărise la TV cu o seară în urmă.
„Am făcut șocul vieții mele. În capul meu era sâmbătă. Noroc că se inventaseră telefoanele mobile. Îl sun pe Mircea (Badea – n.red.), care-mi zice să fiu calmă. Intră, vei găsi două sacoșe în fața ușii. Le iei, intri și de restul mă ocup eu.
Nu știu cum am ajuns. Eram nebună. Am luat sacoșele, am intrat și Mircea a început să mă certe, vezi Doamne, că m-a trimis la piață la ora 5. Noroc că i-a trecut prin cap chestia asta”, a mai povestit prezentatoarea de la „Follow Us!”.
„Cred că o să o rog pe terapeută să o lucrez un pic.”
Deși au trecut câteva decenii de atunci, incidentul a afectat-o atât de profund pe prezentatoare încât nu poate dormi decât în camere cu jaluzele, draperii sau obloane opace.
„Am rămas cu o chestie invalidantă. Nu pot să plec în vacanță decât în locuri care au camere complet obturate. Eu dacă văd o rază de lumină (intră în panică – n.red.) După atâția ani, mie nu mi-a trecut chestia asta. Cred că o să o rog pe terapeută să o lucrez un pic. Nu e ok”, a explicat prezentatoarea de la Kanal D2.
Discuția a pornit de la un coșmar recurent de-al Simonei Gherghe. Prezentatoarea de la Antena 1 a spus că visează din când în când că se află la Fântâna Miorița din București, cu două minute înainte de emisia jurnalului de știri de la ora 13:00, pe care îl prezenta la începutul carierei TV.
„În perioada în care eram la știri, nu exista cuvântul «nu» în vocabularul meu. Orice mă puneau să fac, făceam. Nu e ok, trebuie să mai spui: «Am obosit». Am rămas cu obsesia asta, să fiu la timp, să fac totul cum trebuie”, a mărturisit Simona.
„Exceptând cele două perioade când am născut și am fost în diverse pauze de câteva luni. În rest îmi amintesc că m-a luat salvarea, pe vremea când făceam Acces, la 16:40. Eram machiată frumos și aveam peritonită, noaptea eram în operație”, a mai povestit Simona Gherghe.