Maramureșul pitoresc a fost din nou martorul unui eveniment de poveste în familia Laurei Cosoi. Pe 31 august, în ultima zi de vară, actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, și-au botezat cea de-a patra fetiță, micuța Aida. Evenimentul, încărcat de emoție și tradiții locale, a avut loc într-un cadru de vis, la catedrala „Sfânta Maria” din Baia Sprie, şi a fost urmat de o petrecere câmpenească autentică la Casa Olarului. Alături de familia Cosoi-Curticăpean au fost alături cele mai apropiate persoane, printre ele numărându-se şi Adela Popescu cu Radu Vâlcan.
Cum a arătat botezul maramureșean al celei de-a patra fetițe a actriței Laura Cosoi
Pentru Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean, Maramureșul nu este doar un loc pe hartă, ci un adevărat colț de rai plin de amintiri. Aici și-au botezat toate cele patru fetițe, în același loc sfânt, un obicei care simbolizează dragostea lor pentru tradiție și autenticitate. Micuța Aida, născută pe 28 iulie, nu a făcut excepție, iar evenimentul a fost încărcat de simboluri și detalii care au transformat botezul într-o experiență de neuitat.
Laura Cosoi, a fost îmbrăcată într-o rochie albă simplă, dar elegantă, şi a radiat fericire cu micuţa Aida în brațe, îmbrăcată și ea într-o rochiță albă deosebită. Celelalte trei fetițe, Rita, Vera și Lara, au purtat rochii portocalii pale, împodobite cu coronițe din flori naturale, un tablou de familie care i-a emoționat pe toți cei prezenți.
Printre invitații de seamă care au fost prezenți la acest eveniment de poveste s-au numărat multe dintre prietenele apropiate ale Laurei. Adela Popescu, cunoscută pentru eleganța și naturalețea sa, a venit alături de soțul său, Radu Vâlcan. Cei doi au fost sufletul petrecerii, iar Adela nu a ezitat să împărtășească pe rețelele de socializare momentele de bucurie. Andreea Ibacka, fără Cabral, dar însoțită de adorabila Namiko, Ada Condeescu și Aylin Cadîr au adus și ele farmecul lor aparte, completând atmosfera caldă și prietenoasă.
Deși Cabral nu a fost prezent, fiind ocupat cu o competiție de drag racing la Arad, Andreea Ibacka a reușit să se distreze pe cinste, făcând parte din echipa de prietene care au adus un plus de energie evenimentului. Zâmbetele, poveștile și momentele de sinceritate între prietenele Laurei Cosoi au fost cireașa de pe tortul acestei zile speciale.
Botezul, o adevărată petrecere câmpenească, plină de tradiții
După ceremonia emoționantă din biserică, invitații au fost întâmpinați la Casa Olarului cu o petrecere câmpenească autentică, unde tradițiile maramureșene au fost puse în valoare la fiecare pas. Atmosfera a fost una de poveste: grădina frumos împodobită, mesele aranjate cu flori naturale și mere proaspete, iar muzica populară a răsunat până târziu în noapte.
Mâncarea a fost una pe măsură, preparată în ceaune mari, exact ca pe vremuri. Gulașul aburind, mămăliga făcută pe vatră și prăjiturile de casă au fost doar câteva dintre bunătățile care i-au încântat pe invitați. Gogoșile pufoase și ciorba tradițională au fost nelipsite, aducând un aer de sărbătoare și voie bună. În aer plutea mirosul pâinii proaspăt coapte, iar focul de tabără a adus un plus de magie atmosferei, după cum se poate vedea în videoul de mai jos.
Decorul a fost plin de semnificații, fiecare detaliu având o poveste. Pe mesele frumos aranjate, invitații au găsit mărturii sub forma unor ilustrații delicate, pe care era scris mesajul: „Când nu știi ce să-i spui lui Dumnezeu, spune-i doar mulțumesc”. O amintire prețioasă pe care toți cei prezenți au luat-o cu ei acasă.
Ce a reprezentat tortul Aidei
Un moment special al serii a fost cel în care a fost adus tortul. Decorat cu zâne roz și fluturași, tortul Aidei, mezina Laurei Cosoi şi a lui Cosmin Curticăpean, a fost o adevărată operă de artă, având scris cuvântul „Bunătate” pe un strat de pastă de zahăr.
Cele patru zâne de marțipan – fiind reprezentarea surorilor Rita, Vera, Lara și Aida, au fost un detaliu adorabil care a captivat toate privirile. Fiecare amănunt a fost gândit cu grijă, pentru a reflecta dragostea și căldura acestei familii minunate.
Laura Cosoi, îndurerată din cauza absenţei mamei sale
Pentru Laura Cosoi, această zi a fost una plină de emoții. Deși a fost un eveniment de bucurie, actrița nu a putut să nu se gândească la mama ei, care s-a stins din viață în decembrie anul trecut. A fost primul botez fără prezența mamei sale, iar acest lucru a lăsat o amprentă adâncă în sufletul ei. Cu toate acestea, Laura Cosoi a avut alături oameni dragi care i-au oferit sprijin și căldură în această zi specială.
„Tot ce mi-am dorit mai mult… Botezul Aidei, Maramureș!”, a scris Laura pe Instagram, împărtășindu-și bucuria și recunoștința față de această zi memorabilă. Mesajul său a fost unul plin de iubire și dor, reflectând legătura puternică dintre ea și familia sa.