Home > Știri > Imagini din cel mai spectaculos aeroport din lume. Oamenii fac escală special pentru a-l vizita. Prințul William, impresionat de cascada interioară iluminată
Imagini din cel mai spectaculos aeroport din lume. Oamenii fac escală special pentru a-l vizita. Prințul William, impresionat de cascada interioară iluminată
Aeroportul Internațional Changi din Singapore este recunoscut la nivel mondial pentru designul său inovator și atracțiile turistice spectaculoase. În 2023, Prințul William a vizitat aeroportul devenit atracție turistică și a fost impresionat de cascada Rain Vortex, cea mai înaltă cascadă interioară din lume.
Proiectat de renumitul arhitect Moshe Safdie, Aeroportul Internațional Changi a fost amenajat îmbinând elemente naturale cu arhitectura modernă. O caracteristică remarcabilă este Rain Vortex, cea mai înaltă cascadă interioară din lume, situată în complexul Jewel. Cascada l-a impresionat inclusiv pe Prințul William, aflat la acel moment într-o vizită oficială în Singapore.
Cascada Rain Vortex este o piesă centrală uimitoare, înconjurată de grădini interioare luxuriante, care sporește reputația aeroportului ca o minune arhitecturală globală. „Este enormă”, a exclamat Prințul William apropiindu-se de ea. Anul trecut, Prințul William a vizitat Singapore cu ocazia ceremoniei de acordare a Premiului Earthshot 2023, un premiu global pentru mediu pe care l-a fondat în 2020. Acesta are ca scop stimularea schimbării pentru a conserva planeta în acest deceniu.
„Știați că aici, la Aeroportul Changi, ne angajăm față de sustenabilitate în fiecare aspect al operațiunilor noastre, inclusiv conservarea apei? Pepiniera noastră dispune de un sistem de drenaj deschis, conceput pentru a capta apa de ploaie și scurgerea de suprafață, direcționând-o în două iazuri de colectare”, a fost mesajul postat pe contul de Instagram al aeroportului pe 22 martie 2024, de Ziua Mondială a Apei.
Aeroportul are nu mai puțin de 49 de atracții. Acestea includ mai multe zone de admirat și explorat, cum sunt grădina cu peste 1000 de fluturi, grădina de cactuși și grădina cu sculpturi din sticlă. De asemenea, aeroportul include și o serie de activități printre care o sală de escaladă, tobogane sculpturale pentru toate vârstele, o plasă uriașă pentru sărituri și un labirint din gard viu.
Alte atracții includ cascadele Rain Vortex și Wonderfall, un labirint cu oglinzi, o plasă suspendată la 25 de metri înălțime destinată plimbărilor și cel mai lung tobogan din Singapore.