„Este o presiune mare.” Ce se întâmplă, de fapt, în culisele serialului „Emily in Paris” / Exclusiv

.

„Emily in Paris”, serialul aflat pe buzele tuturor din clipa în care s-a lansat, se întoarce astăzi, 12 septembrie, pe Netflix, cu a doua și ultima parte din sezonul 4. Înainte să aflați ce le rezervă ultimele cinci episoade personajelor voastre preferate, vă invităm să descoperiți care este atmosfera de pe platourile de filmare ale producției care a stârnit dezbateri aprinse încă de la primul său sezon. Creatorul serialului, Darren Star, creatoarea de costume, Marylin Fitoussi, și actorii Lily Collins, Philippine Leroy-Beaulieu și Bruno Gouery ne-au oferit detalii exclusive despre cel mai recent sezon.

Ce se întâmplă, de fapt, în culisele serialului „Emily in Paris”

Aprilie 2024 a debutat într-un mod puțin spus neașteptat pentru mine, cu o vizită pe platourile de filmare ale sezonului 4 „Emily in Paris”. Nu am mers singură, ci alături de alte patru jurnaliste, una din Londra și alte două de la Paris. Dintre cele două jurnaliste de la Paris, una s-a identificat la cel mai profund nivel cu Emily, fiind la rândul ei mutată dintr-o altă țară, Danemarca, la Paris. Divaghez. Toate patru i-am cunoscut pe creatorul serialului, Darren Star, pe fabuloasa Marylin Fitoussi, creatoarea de costume, pe actorii Philippine Leroy-Beaulieu, Bruno Gouery și pe însăși Emily, adusă la viață de încântătoarea Lily Collins. Pe Philippine, Bruno și Lily i-am și urmărit jucând câteva dintre scenele din episodul patru, fără îndoială partea mea preferată din întreaga vizită.

Prima oprire am făcut-o chiar la jobul lui Emily, la vestita Agence Grateau. Fiindcă se filma, n-am putut (încă) vizita birourile spațioase ale lui Sylvie și Emily, sala de ședințe sau bucătăria complet utilată și funcțională. Până să descoperim acel „colțișor” de platou, l-am cunoscut pe unul dintre producători, care, deși ne-a mărturisit că „navigarea logisticii” i s-a părut cea mai mare provocare, ne-a spus și că „nimic nu este insurmontabil” atunci când iubești ceea ce faci. În ceea ce-l privește, nu-și iubește doar profesia, ci iubește și Parisul, unde locuiește pe perioada filmărilor.

Citește și: Lily Collins, detalii inedite din culisele sezonului 4 „Emily in Paris”. Brigitte Macron, vizită surpriză pe platouri: „A fost atât de grațioasă” / Exclusiv

Marylin Fitoussi, creatoare de costume „Emily in Paris”: „Vor fi francezi care vor iubi și francezi care vor urî.”

După ce ne-am familiarizat mai bine cu toți cei cu care aveam să ne petrecem restul zilei, am trecut la etapa de interviuri. Prima noastră „victimă” a fost fermecătoarea Marylin Fitoussi, imposibil de neremarcat într-o ținută inspirată de vremea ploioasă de afară. „Am zis, hai să port verde, ca o broască”, a glumit creatoarea de costume.

E ca o simfonie pe care am repetat-o înainte”, ne-a mai spus Fitoussi despre vestimentația personajelor în sezonul 4 „Emily in Paris”. „Sunt sigură că vor fi francezi care vor iubi și francezi care vor urî (ținutele din noul sezon – n.red.). Asta este și ideea, să-i facem să plângă”, a mai glumit.

Marylin Fitoussi a dat și un răspuns prompt tuturor celor deranjați de faptul că Emily nu și-ar putea permite niciodată, cu un salariu de Marketing Executive, ținutele extravagante pe care le poartă.

Citește și: Ce se întâmplă în partea a doua din sezonul 4 „Emily in Paris”. Lily Collins, „nerăbdătoare” să filmeze aceste scene. „Știu că sună ciudat” / Exclusiv

Marylin Fitoussi: „Pentru mine, drăguț este egal cu plictisitor.”

„Serialul acesta este menit să distreze. În calitate de creator de constume, rolul meu este să hrănesc imaginația. Trebuie să visăm și serialul asta face. Cred că ceea ce punem pe ecran este distractiv. Dacă-mi spui că o ținută e drăguță, nu mi-am făcut bine treaba. Pentru mine, drăguț este egal cu plictisitor. Înseamnă că nu am oferit nimic nou. Poate este frumos, superb, îngrozitor, de prost gust, asta da. Drăguț, nu!”, ne-a spus.

Fitoussi iubește culorile vibrante și să facă asocieri „scandaloase” de imprimeuri. Totodată, deși are acces la branduri de lux, creatoarea de costume colaborează și cu designeri tineri și talentați și încearcă să încorporeze în garderobele personajelor și îmbrăcăminte de la branduri accesibile și piese vintage.

Citește și: Marylin Fitoussi, creatoarea de costume a serialului „Emily in Paris”: „Când nu ești îmbrăcat ca toată lumea, nu gândești ca toată lumea” / Exclusiv

Darren Star, creator „Emily in Paris”: „Ne jucăm cu stereotipurile culturii franceze și americane.”

După interviul cu Marylin a urmat cel cu Darren Star, chiar la una dintre mesele din restaurantul lui Gabriel, „L’Esprit de Gigi”. Așezate în fața lui la o masă rotundă, l-am „descusut” pe creator cu privire la valul de critici pe care creația sa l-a provocat la nivel mondial.

„Nu am înțeles niciodată ura, sincer. De ce a provocat o reacție. Cred că este popular pentru că este menit să fie distractiv. Cred că personajele și distribuția sunt fantastice. Cred că ideea de a trăi prin intermediul unui personaj care se mută la Paris este un vis pentru oameni”, a spus Darren Star.

Ne-a explicat și din ce motiv nu-și dorește să redea o imagine reală a Parisului în serialul Netflix.

„Nu este un documentar despre Paris. Este o comedie romantică. Uitați-vă la orice comedie romantică. Cât de des vezi oameni fără adăpost și care merg cu metroul? Nu este vorba despre a descrie realitățile unui anumit oraș. Este o viziune romanțată a Parisului”, ne-a explicat.

Pentru Unica.ro, Darren a spus și de ce crede că ar fi o greșeală să se inspire din reacțiile din mediul online ale telespectatorilor serialului.

„Nu (a urmărit ce s-a scris pe rețelele sociale – n.red.). Cred că ar fi o greșeală. Trebuie să gândim independent unde vom duce personajele. Publicul are reacții extrem de diferite la serial, de la poveștile care le plac, la personajele care le plac. Așa că trebuie să am încredere în intuiția mea în ceea ce privește povestea personajelor și felul în care aș vrea să le văd evoluând. Și, de asemenea, să încerc să duc povestea în direcții neașteptate”, a spus Darren Star, pentru Unica.ro.

„Ne jucăm cu stereotipurile culturii franceze și americane”, a mai spus Darren.

Citește și: Schimbare majoră în viața actriței Philippine Leroy-Beaulieu, după succesul serialului „Emily in Paris”. „Mă bucur de asta” / Exclusiv

Lily Collins: „Spectacolul merge mai departe.”

După masa de prânz am avut fix 15 minute la dispoziție cu vedeta show-ului, Lily Collins. A fost suficient însă, căci actrița are un debit verbal alert și a reușit, în timpul scurt pe care l-a avut cu noi, să ne dezvăluie foarte multe despre noul sezon al producției Netflix.

Ne-a vorbit despre direcția în care se îndreaptă serialul, despre filmările în spații publice, despre cum vede ea jobul de influencer, dar și despre vizita surpriză a primei doamne a Franței, Brigitte Macron, pe platourile de filmare.

„Te poți proteja pe tine și misterul serialului sau orice altceva până într-un punct.”

„Am filmat în Megève o scenă în care părea că suntem doar noi, actorii, vorbind în fața camerei. De fapt, era bandă peste tot și sute de oameni se uitau la noi. Trebuie să te concentrezi asupra persoanei din fața ta, pentru că nu-i poți muta fizic pe toți. Iar ei au dreptul să fie acolo, pentru că este un spațiu public. Așa că te poți proteja pe tine și misterul serialului sau orice altceva până într-un punct.

De asemenea, ca să te ancorezi în acel moment și să poți să râzi, să plângi, să țipi, trebuie să înțelegi că spectacolul merge mai departe. Trebuie să persiști. Dacă telefonul cuiva sună, trebuie să mergi mai departe. Așa ar fi și pe scenă. Și îmi place asta, pentru că vreau să joc pe scenă. Simt că am parte de un antrenament bun”, a spus Lily Collins, pentru Unica.ro.

Citește și: Cele mai chic ținute din primul trailer al sezonului 4 „Emily in Paris”. Partea 1, din 15 august pe Netflix / Galerie foto

Bruno Gouery: „Este o presiune mare.”

Discuția cu actorul care-l joacă pe haiosul Luc a fost, probabil, cea mai intensă. Bruno Gouery ne-a mărturisit că nu se aseamănă foarte tare cu personajul lui, însă noi l-am putea contrazice. A fost la fel de savuros în timpul interviului cum este și în serial.

Ne-a spus cât de entuziasmat este să joace într-un film regizat de Johnny Depp, care sunt diferențele dintre scenele jucate în limba franceză, engleză și, în sezonul 4, italiană, dar și care i se pare cea mai mare provocare a jobului său.

„Mi-e greu să explic, dar o să încerc. Când observi toată această popularitate, când mergi în aeroport, la mare, în baruri, peste tot în lume, și observi că publicul te recunoaște, iubește serialul, trebuie să ai grijă să nu te gândești când filmezi: «Oh, peste tot în lume sunt privit!». Pentru că asta te sperie. Este o presiune mare. Trebuie să-ți faci treaba. Evident, ca în primul sau în al doilea sezon, trebuie să ai în minte că nu trebuie să fii condiționat. Condiționat de acea popularitate. Trebuie să fii atent. Asta este o provocare, cred eu.

Cel mai distractiv este, evident, să fiu cu toți actorii. Pentru că mă simt minunat având scene cu Samuel Arnold, Philippine Leroy-Beaulieu și Lily Collins. Îi iubesc foarte mult. Și îmi place când jucăm scene cu toții împreună. Este o bucurie foarte mare”, a spus Bruno Gouery, pentru Unica.ro.

Citește și: Cât costă ținutele purtate de Lily Collins în „Emily in Paris”, sezonul 4

Philippine Leroy-Beaulieu: „Comedia este muzică. Este vorba despre ritm și surprize.”

Ultimul interviu a fost cu Philippine Leroy-Beaulieu, după o zi întreagă de filmări care avea să continue pentru ea și după plecarea noastră. Actrița, care a fost surprinsă de numărul mare de tinere care s-au îndrăgostit de personajul ei, Sylvie Grateau, ne-a dezvăluit care au fost cele mai distractive și cele mai provocatoare momente de la filmările sezonului 4 „Emily in Paris”.

„Cel mai distractiv este când suntem toți împreună și facem comedie pură. Când găsim comedia dintr-o scenă sunt întotdeauna foarte încântată. Este, de asemenea, o provocare, pentru că este foarte greu să faci comedie, o comedie bună, și să găsești ritmul. Comedia este muzică. Este vorba despre ritm și surprize. Așa că atunci când obținem asta într-o scenă de care suntem foarte mulțumiți, sunt întotdeauna foarte fericită”, a spus Philippine Leroy-Beaulieu, pentru Unica.ro.

Partea întâi din sezonul 4 „Emily in Paris” ne-a zdruncinat cu o serie de adevăruri dureroase, iar partea a doua se anunță de-a dreptul spectaculoasă, acțiunea desfășurându-se în Parisul decorat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în pitorescul Megève, dar și la Roma. Ultimele cinci episoade, din 12 septembrie numai pe Netflix!

Foto: Netflix/Stephanie Branchu; Giulia Parmigiani

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton