Home > Vedete > Româneşti > Cătălin Dobrescu, declarații neașteptate despre presupusul nou iubit al Oanei Radu. „E rușine! A fost mâna mea dreaptă. A fost Iuda!”
Cătălin Dobrescu, declarații neașteptate despre presupusul nou iubit al Oanei Radu. „E rușine! A fost mâna mea dreaptă. A fost Iuda!”
Cătălin Dobrescu a făcut o postare în mediul online în care îi cere fostei soții, Oana Radu, să oprească atacurile la adresa lui la mai bine de jumătate de an după decizia de separare. Antrenorul de fitness a adus vorba, printre altele, și de un posibil nou iubit al artistei.
Cătălin Dobrescu îi cere Oanei Radu să oprească atacurile la adresa lui
Cătălin Dobrescu și Oana Raduau decis să divorțeze în 2023, după aproape patru ani de mariaj. La început, cei doi nu au specificat motivul separării, dar câteva săptămâni mai târziu, totul a degenerat într-un adevărat scandal public cu acuze și vorbe dure. Oana Radu i-a intentat fostului soț patru procese în instanță, iar acesta spune acum că s-a săturat să mai primească acuzații din partea cântăreței, precizând că vrea să își vadă mai departe de viață.
„Am o frustrare în mine. S-au făcut 9 luni de când am schimbat macazul. Am ales să îmi văd de familia, de viața mea și de treburile mele. O persoană se ține de mine de nouă luni de zile, tot încearcă să-mi facă rău, cu orice ocazie, în emisiuni, în podcasturi, că, vezi Doamne, m-am schimbat eu după despărțire. Ce am făcut eu după despărțire? Vă spun.
Am mirosit eu ceva, nu vreau să dau detalii, să supăr sau să defăimez pe nimeni, vreau doar să mă apăr pe mine… Am mirosit eu ceva, mi-am făcut băgăjelele frumos și am venit în orașul meu din decembrie. N-am deranjat pe nimeni. Am fost și eu invitat, am fost sunat, nu am dat curs și nu mă voi duce în nicio emisiune. Pentru că eu nu vreau să-mi spăl lucrurile în public. Dar o să fiu nevoit să fac asta pentru că nu se mai poate” – a spus Cătălin Dobrescu într-o postare pe InstaStories.
Cătălin Dobrescu: „Sper să se oprească aceste atacuri la adresa mea!”
Antrenorul de fitness susține că vrea să păstreze tăcerea despre despărțirea de anul trecut, dar nu înțelege de ce atacurile la adresa lui continuă după atâta timp.
„Eu am înțeles că vrei să îți faci reclamă, vrei să fii în top acolo (…) Mi s-au adus acuzații că ce s-a întâmplat după. Eu știam că va ieși să vorbească. Ce s-a întâmplat după? Cătălin a plecat și nu s-a mai uitat în urmă, asta s-a întâmplat după. Nu a făcut nimic Cătălin, nu a dat un telefon, nu a dat un mesaj, nu a amenințat pe nimeni. A mirosit el ceva și a plecat.
Și la o lună după ce ai văzut că nu dă niciun semn Cătălin, ai început să ieși să vorbești public. Nu m-am supărat că ai vorbit o săptămână, două, o lună… dar nu poți să vorbești 9 luni de un om… Sper să se oprească aceste atacuri la adresa mea. Vreau să îmi văd de cariera mea.
Mie îmi dă cu virgulă cum un om știe care a fost adevărul și vorbește altceva. Mie aici îmi dă cu virgulă rău de tot. Sunt foarte supărat, am ales să tac din gură, am tăcut, dar nu îmi place. Există persoane care o cred și care cred despre mine că sunt un nenorocit și că mi-am bătut joc, că am manipulat.
Nu înțeleg de unde atâta frustrare și atâta supărare, să încerci să mă otrăvești pe mine, să încerci să îmi strici mie imaginea. Am 4 procese (…)
Nu vreau să vorbesc mai mult. Sper să se oprească aici, de asta am făcut această postare. Sper să se oprească aici acest circ, pentru că mie nu îmi place circul, mai ales pe imaginea mea și pe familia mea.” – a adăug fostul soț al Oanei Radu.
Cătălin Dobrescu, declarații despre presupusul nou iubit al fostei soții
Apoi, Cătălin Dobrescu a adus în discuție un nou persoanj, un bărbat despre spune că a fost „mâna lui dreaptă și Iuda”, insinuând că acesta ar fi noul iubit al artistei. Mai mult, Dobrescu susține că ieșirile publice în care Oana Radu vorbește despre despărțirea lor nu fac decât să îl pună într-o postură nu foarte plăcută pe acest presupus nou partener.
„Sper să se oprească acest circ. Dacă nu, voi ieși și voi vorbi eu și despre cum a fost luată casa de la București, și ce s-a întâmplat cu casa de la București, și ce s-a întâmplat în relație. Pentru că dacă chiar se vrea, se ține morțiș să se spele rufele în public, o să ies să vorbesc și eu. Pentru că nu pot să fiu chiar atât de fraier, să tac din gură. Fata mea, nu te-a ținut nimeni cu forța. Din contră, mi-ai dat eroare patru ani, am ales să tac din gură. Vezi-ți de viața ta!
E rușine de băiatul ăla de e lângă tine, că vorbești numai de mine. Mie mi-ar fi rușine. Să nu mai spun că e mâna mea dreaptă. Tac din gură. E rușine față de el, chiar dacă a fost mâna mea dreaptă, chiar dacă a fost Iuda, nu e problemă. Să fiți sănătoși amândoi, dar nu ai respect față de el. E rușine față de el să tot vorbești de fostul bărbat! Eu dacă aș fi cu o fată și mi-ar spune despre fostul, i-aș zice – Gata, lasă-l pe fostul, eu sunt acum cu tine!” – a încheiat Cătălin Dobrescu.