Home > Vedete > Româneşti > În ce relații au rămas Cristina Ich și Alexandru Pițurcă după despărțire: „Alex a fost tot timpul un bărbat râvnit de femei”
În ce relații au rămas Cristina Ich și Alexandru Pițurcă după despărțire: „Alex a fost tot timpul un bărbat râvnit de femei”
Cristina Ich și Alexandru Pițurcă nu mai formează un cuplu. Recent, modelul a spus cum își cresc ea și fostul jucător de fotbal fiul, dar și ce relație are cu tatăl lui Alexandru, Victor Pițurcă. Cristina și Alexandru au împreună un fiu, Noah Alexandru Pițurcă, în vârstă de 4 și jumătate.
Cristina Ich și Alexandru Pițurcă s-au cunoscut în 2018, prin intermediul unui prieten comun. Trei luni mai târziu, cei doi au aflat că urmau să devină părinți, iar în toamna anului următor s-a născut fiul lor, Noah Alexandru Pițurcă. În ultimii șase ani, relația dintre Cristina și Alexandru a trecut prin mai multe despărțiri și împăcări. Într-un interviu recent, creatoarea de conținut online a spus cum își cresc ea și Alexandru fiul.
„Eu și Alex nu mai formăm un cuplu, dar suntem cea mai bună echipă, cei mai buni prieteni și, în măsura principiilor și puterii noastre, încercăm, și până acum considerăm că am și reușit, să fim cei mai buni părinți pentru Noah. Suntem conștienți că fiecare apariție publică, împreună sau separat, va fi speculată, interpretată și povestită mai departe la discreția emitenților. De cele mai multe ori citim și discutăm împreună știrile despre noi. Sunt rare ocaziile în care nu ne amuzăm copios pe seama lor”, a declarat Cristina Ich pentru Spynews.ro.
Modelul a continuat precizând că între ea și Alexandru a fost de la bun început o relație de prietenie care ulterior s-a transformat într-una de dragoste. În cei șase ani de când se cunosc, potrivit Cristinei, ea și afaceristul au construit „o relație durabilă, sănătoasă, bazată pe încredere, așa cum cred că ar trebui să existe între oricare doi părinți ai unui copil”. „Independent de orice, în centrul universurilor noastre este Noah – un copil dorit, extrem de iubit, care a venit la momentul potrivit pentru a da un sens mai complex și mai complet vieților noastre”, a adăugat Cristina, pentru sursa citată.
În cadrul aceluiași interviu, Cristina Ich a vorbit și despre relația dintre ea și tatăl lui Alexandru, Victor Pițurcă. Declarațiile modelului vin la aproape un an după ce Victor Pițurcă a vorbit despre ea în podcastul „Ameritat cu Nasrin”. Atunci, fostul jucător de fotbal a spus despre Cristina că este „o femeie cu capul pe umeri”. Mai mult decât atât, Victor Pițurcă a dat de înțeles că își dorește ca fiul lui și Cristina să rămână împreună.
„Din fericire, știrea aceasta nu m-a surprins. Am un deosebit respect pentru domnul Victor Pițurcă și am știut de la început că sunt binevenită în familie. De altfel, ca și în cazul lui Alex, am păstrat o relație deschisă și apropiată. Nici nu am avea cum altfel. Nu doar o dată i-am cerut sfatul și de cele mai multe ori am primit răspunsuri și soluții valoroase din partea dânsului pentru dilemele avute. M-a tratat tot timpul ca pe Cristina, o persoană cu individualitate proprie, nu ca pe «iubita lui Alex» sau «mama nepotului», iar asta ne-a apropiat și m-a făcut să prețuiesc și mai mult relația dintre noi”, a mai spus Cristina Ich.
„Am știut de la început cine suntem și cu ce «bagaje» venim în relație”
Tot în podcastul „Ameritat cu Nasrin”, Victor Pițurcă spunea despre fiul lui că este „adulat de femei” și că nu le-a prea avut la suflet pe multe dintre femeile din viața lui, în special pe cele care erau persoane publice. În această categorie nu a pus-o, însă, și pe Cristina.
„Alex a fost tot timpul un bărbat râvnit de femei. Fără să conteze sau să fie necesar să le categorisim în cunoscute sau anonime. (…) Am știut de la început cine suntem și cu ce «bagaje» venim în relație. Am evaluat și am estimat din timp potențialul de știre a oricărui gest făcut de noi sau a oricărei păreri emise de alții”, a mai spus Cristina Ich recent.
Ce spune Cristina Ich despre al doilea copil
Dacă, în trecut, modelul spunea că nu se mai vede devenind mamă pentru a doua oară, acum, Cristina este deschisă către orice îi rezervă viitorul.
„Despre plănuit alt copil… nici Noah nu a fost «plănuit». Vedem ce îmi rezervă viitorul, îl las să mă surprindă!”, a mai spus fosta iubită a lui Alexandru Pițurcă.
Alexandru Pițurcă a evoluat pe post de atacant la mai multe cluburi de fotbal din România. Deși a depus o „muncă titanică”, Alexandru nu a atins succesul pe care Victor Pițurcă și l-ar fi dorit pentru el în fotbal. Fostul selecționer spune despre el că a fost un tată exigent, care, deși a lipsit din viața copiilor lui, s-a asigurat că aceștia vor avea o educație sănătoasă. „Am niște copii liniștiți și cu o educație aleasă”, a completat.
Alexandru Pițurcă i-a călcat pe urme tatălui său, iar, în 2001, pe când avea 18 ani, a debutat ca fotbalist în Liga 1 la Steaua București. Fără reușite notabile, s-a retras din activitate în 2011, ultima echipă la care a jucat fiind Khazar Lankaran din Azerbaidjan. Printre formațiile la care a mai evoluat se numără Universitatea Craiova, TSKA Sofia, Pandurii Târgu Jiu și FC Brașov.
În ultimii ani, Alexandru Pițurcă a investit în imobiliare cu tatăl lui. Împreună au construit un complex imobiliar de lux în zona Catedralei Mântuirii Neamului, unde un apartament se vindea și cu 300.000 de euro.