Anca Țurcașiu, siluetă impecabilă în costum de baie la 54 de ani: „Nu știu să folosesc filtre”. Cum se menține în formă / Galerie foto

.

Anca Țurcașiu are o siluetă suplă și tonifiată, rezultatul unei vieți din care nu lipsesc moderația și disciplina. Recent, în mediul online, artista în vârstă de 54 de ani a postat o fotografie în costum de baie, stârnind zeci de comentarii apreciative.

Anca Țurcașiu, siluetă impecabilă în costum de baie la 54 de ani

Anca Țurcașiu nu este adepta filtrelor de pe social media. În descrierea celei mai recente postări de pe Instagram, artista a pus accent pe faptul că nu știe să-și editeze fotografiile pentru a părea altfel decât este, și, mai mult decât atât, nici nu-și dorește să învețe cum să facă acest lucru.

„Nu știu să folosesc filtre…
Nu voi folosi niciodată așadar…
Pentru că nici nu vreau să învăț cum să le folosesc…
Sunt așa cum sunt…
Noapte bună, dragilor!”,
a scris Anca Țurcașiu pe Instagram.

Mesajul actriței a stârnit o mulțime de comentarii apreciative de la femeile care o urmăresc și admiră. „De ce ai ști dacă nu ai nevoie, arăți bestial!”, a comentat o urmăritoare. „Adică ȚIPLĂ!”, a scris și influencerița Sînziana Iacob. „Respect pentru cum arăți, Anca!”, a fost comentariul altcuiva.

Citește și: Au peste 45 de ani și siluete de invidiat! Cum arată Carmen Brumă, Romanița Iovan și Andreea Marin în costum de baie și cum se mențin

Cum se menține Anca Țurcașiu în formă

La 54 de ani, actrița Anca Țurcașiu se simte foarte bine, în formă și plină de energie, deși nu consumă o mai multe alimente fără care alți oameni nu pot trăi. Printre acestea se numără carnea, lactatele, făinoasele și unele fructe.

Cântăreața are o motivație și disciplină de neclintit când vine vorba de a-și atinge obiectivele. Pasiunea actriței pentru un stil de viață activ și sănătos a început întâmplător, în copilărie, când, ajunsă la București, a fost repartizată într-o clasă cu profil de atletism de performanță. Acest lucru a modelat-o în adultul disciplinat care a devenit mai târziu.

„Am un stil de viață de la care nu mă abat. Am niște rigori. Natural nu sunt slabă, vin dintr-o familie de oameni plinuți bine. (…) Eu cred foarte mult în genă. Trebuie să fac niște eforturi foarte mari”, spunea Anca Țurcașiu în iunie 2023, în podcastul Adinei Alberts.

Citește și: Acasă la Anca Țurcașiu. Artista e pasionată de design interior. Imagini din căminul de vis

Face sală acasă și nu consumă carne de mai bine de 30 de ani

Motivată de cariera aleasă, Anca Țurcașiu a învățat, de-a lungul timpului, ce exerciții fizice o ajută și cum să le practice corect, astfel încât, acum, are propria sală acasă.

„Mi-am cumpărat greutăți și lucrez acasă singură. Meseria mea e una în care trebuie să fiu în formă. A fi în formă, pentru mine, înseamnă a fi sănătos, a avea un tonus bun”, a explicat actrița pentru sursa citată.

De mai bine de trei decenii, Anca Țurcașiu nu mai consumă carne. Nu face un efortîn acest sens, ci pur și simplu nu-i place. De alți mai bine de șase ani, actrița a renunțat și la lactate, după ce s-a confruntat cu o inflamație articulară gravă, după ce a intrat la menopauză. În prezent, artista nu mănâncă nici zahăr, făinoase sau fructe. Deși a eliminat produsele de proveniență animală din alimentație, actrița mai mănâncă din când în când pește și ouă.

„Îmi place să mănânc spanac, linte, hummus, salate, semințe, avocado. Raportarea mea la mâncare este total diferită. Nu mai mănânc zahăr, nu mai mănânc făinoase, nu mai mănânc fructe. Am început să mănânc din ce în ce mai puțin. Mă simt foarte bine, sunt în formă și am energie multă. Nu iau suplimente”, a mai spus cântăreața.

Foto: Instagram/@ancaturcasiu

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton