Vlăduța Lupău a născut al doilea copil. Ce nume rar și deosebit a ales pentru băiețel: „Să știi că te așteaptă o lume minunată!”

.

Vlăduța Lupău a devenit mamă pentru a doua oară. În vârstă de 33 de ani, artista a adus pe lume luni, 8 iulie, un băiețel pentru care a ales un nume cu totul deosebit.

Vlăduța Lupău și soțul ei, Adi Rus, sunt din nou părinți

Vlăduța Lupău și soțul ei, fotbalistul Adi Rus, sunt în culmea fericirii pentru că familia lor s-a mărit. Anunțul nașterii a fost făcut de cântăreață pe Instagram, unde a postat primele imagini cu băiețelul și a scris un mesaj emoționant pentru micuț.

„Bine ai venit pe lumea asta, minune! Ai fost dorit și ai venit să ne umpli casa și inima cu iubire! De fapt ai venit să înmulțești toată iubirea care deja era în casa noastră.

Să știi ca te așteaptă o lume minunată, minunată dacă tu vei fi bun cu ea… pentru ca Dumnezeu, cel care te-a zidit și te-a trimis în ea, îți dăruiește zile după suflet și după fapte. O să aibă mama grijă, să înțelegi ca totul e cu voia Lui.

Până una alta, vom merge acasă, unde, o altă dragoste mare, să știi ca îți va fi mereu alaturi la bine și la rău toată viața, la fel ca mine și ca tatăl tău… cine?! Fratele tău minunat, IAIR care îți zic sincer te așteaptă să vă jucați cu mașinile și să-i duci avionul acela mare cu motor, elice si “aripe” cum îți tot zicea.

Îmi doresc și am să mă rog mereu să ai o viață ușoară și binecuvântă, dar știu ca nu te vor ocoli nici lacrimile, nici necazurile iar atunci îți promit ca eu voi fi mereu lângă tine și te voi învăța să te rogi și să lupți pentru bine și toate visurile tale.

Citeşteşi: Ce a experimentat Vlăduța Lupău după ce a terminat alăptarea fiului ei. „Am crezut că mor de durere”

Citeşte şi: Vlăduța Lupău, intervenție la nivelul feței. Cum arată acum artista. „Sunt foarte încântată!”

Citeşte şi: Vlăduța Lupău: „M-au prostit medicii din România”. Ce i s-a întâmplat artistei

Citeşte şi: Vlăduța Lupău se împarte între pasiunea pentru muzică și fiul ei, Iair. „Când o să fie mare o să-i zic de ce am lipsit” / Exclusiv

Acum cand te-ai născut, știu ca eu sunt lumea ta și atât! Dar știu ca va veni și ziua-n care, cu orice îmbrățișare va fi un strop de îndepărtare. Nu-i nimic, până atunci, de treci prin rai de treci prin iad te voi ocroti, te voi iubi cu același drag.

Și închei prin a-ți zice, la fel ca fratelui tău și anume că: îți fac cunoștință cu prima femeie din viața ta care îți spune din toată inima. Te iubesc, mama ta!”
– a transmis Vlăduța Lupău pe pagina sa de Instagram.

Adi Rus a scris și el câteva cuvinte emoționante pe contul său legate de acest moment superb din viața familiei lui: „Sunt cel mai bogat om de pământ! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit.  De azi, dragostea nu se împarte, ci se înmulțește. Isaia, Iair, Vlăduța Lupău, vă iubesc câte zile o să am!”

CONȚINUT VIDEO UNICA

Ce semnificație are numele celui de-al doilea copil al Vlăduței Lupău

Al doilea fiu al Vlăduței Lupău poartă un nume deosebit – Isaia. Legat de alegerea acestui nume, artista spunea acum câteva săptămâni l-a ales pentru că este foarte rar.

„Ne-am gândit. Și este un nume din Biblie, să vedem cine o să își dea seama cum o să îl cheme. Doamne ajută să vină sănătos pe lume și atunci o să afle toată lumea cum îl va chema. Mai sunt cu numele ăsta, dar e foarte rar” – i-a spus ea lui Cătălin Măruță.

Numele Isaia este o varianta a numelui Isaiah (evreu) și are semnificația de „salvarea mea este Dumnezeu”, „Domnul mă ajută”.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton