Home > Vedete > Româneşti > Mesajul preotului pentru Anda Adam și Yosif Mohaci înainte de grandioasa petrecere de nuntă. Artista, marcată de vorbele părintelui
Mesajul preotului pentru Anda Adam și Yosif Mohaci înainte de grandioasa petrecere de nuntă. Artista, marcată de vorbele părintelui
Ce le-a spus preotul Andei Adam și lui Yosif Mohaci după cununia religioasă
Anda Adam și Yosif Mohaci au avut o nuntă cu 400 de invitați în cadrul unui eveniment de poveste. Artista a purtat la biserică o rochie ce a cântărit 20 de kilograme, iar surprizele pe parcursul petrecerii de după cununia religioasă s-au ținut lanț. Dar înainte de petrecere, după ceremonia de la biserică, preotul care i-a cununat a ținut să le spună câteva cuvinte proaspeților însurăței. Acesta le-a spus că îi așteaptă să le boteze viitorul copil.
„Părintele Gabriel care ne-a oficiat slujba, vrem să-i mulțumim foarte mult, a fost o slujbă extraordinară. Și el ne-a urat același lucru, i-a spus soțului ”Să o duci într-o vacanță și vă aștept la botez”. Cea mai frumoasă urare” – a declarat Anda Adam, pentru wowbiz.ro.
Artista a mărturisit că atât ea, cât și Yosif își doresc un copil și speră să-l conceapă în luna de miere.
„Noi primii ne dorim. Și acum să vedem în luna de miere” – a mai spus cântăreața. Nu este prima oară când Anda Adam spune că își dorește un copil cu actualul ei soț. Artista are o fetiță, Evelin, în vârstă de 8 ani, din căsnicia cu fostul soț, Sorin Nicolescu. Yosif are și el o fată, Nicole, din fosta relație.
Anda Adam și Yosif Mohaci își doresc un frățior/o surioară pentru fetele lor
CONȚINUT VIDEO UNICA
„Ne mai dorim un copil! Noi l-am comandat de anul trecut, însă a întârziat livrarea. Vine din China (n.r. – râde). Eu îmi doresc o fetiță, iar soțul cred că tot o fetiță. Un Cane Corso (n.r. glumește Joseph). Doar fetițe ne dorim, că o fi una, că or fi două.
Au existat niște speculații, la un moment dat, pentru că nu mai sunt eu așa de definită. Dar, am avut și perioade în care te mai și răsfeți, am mai făcut și niște tratamente pentru a fi siguri că vom face și copii, iar atunci, da, câteva kilograme în plus se văd imediat, dar îmi revin acum, pentru vară.
Nu am nici o problemă, însă având în vedere că vorbim despre o altă vârstă, nu mai am 20 de ani… Poți aduce, suplimentar, un aport, astfel încât să facilitezi o sarcină, în sensul acesta, însă nu avem o problemă. Trebuie doar să îmi iau un turneu cu soțul, undeva doar noi doi. Să ne punem pe treabă în acest turneu de lansare de album, pentru a face și un bebeluș” – au declarat cei doi acum câteva luni, potrivit spynews.ro.
Anda Adam și Yosif Mohaci s-au cunoscut într-un restaurant
Anda Adam și Yosif Mohaci s-au ântâlnit într-un restaurant din Brașov, unde ea s-a dus cu prietenele ei și cu fiica, Evelin. La început, Yosif nu știa că Anda Adam este persoană publică.
„La început de an am cunoscut-o. Nu am știut cine e, pentru că nu mă uitam la televizor. Am cunoscut-o într-un restaurant din Brașov. Cum am văzut-o, m-am dus la ea. Era cu niște prietene la masă și am luat un scaun și m-am pus lângă ele. (…) Numărul de telefon nu mi l-a dat, dar i l-am lăsat eu pe al meu, la hotel, pe o hârtiuță. Are și acum hârtiuța, dar nu m-a sunat niciodată”, a declarat soțul Andei Adam în emisiunea „Teo Show”, conform libertatea.ro.