Unica Urban Party Nostalgia, ediția „Battle of the Generations”, a avut loc miercuri seara, 26 iunie 2024, pe terasa ParkLake Shopping Center din București. Cum s-au îmbrăcat vedetele la eveniment.
Cum s-au îmbrăcat vedetele la Unica Urban Party 2024, ediția Nostalgia – „Battle of the Generations”
Artiști, oameni de media, colaboratori ai proiectului UNICA.ro și alte personalități din diverse domenii de activitate au petrecut la cea mai așteptată petrecerii a verii și și-au amintit de anii 2000.
Dress code-ul evenimentului prezentat de Andreea Mantea și Mihai Mitoșeru a fost Y2K Extravaganza (anii 2000, cu alte cuvinte). Startul petrecerii a fost dat de Corina Chiriac, una dintre cele mai iubite și apreciate artiste ale României. De-a lungul anilor a cucerit milioane de suflete cu vocea inconfundabilă, carisma și talentul său, iar la Unica Urban Party a oprit timpul în loc și ne-a purtat pe aripile nostalgiei și amintirilor.
Alături de marea doamnă a muzicii românești, Cătălin Crișan, Andreea Bălan, Zodier, Yolo Band și Acoustic Boyz au contribuit la crearea unui atmosfere explozive.
Printre numele sonore prezente la evenimentul Unica Urban Party, ediția 2024, s-au numărat CRBL, Daniela Gyorfi, Catinca Roman, Nicola, Roxana Nemeș, actorii Eugen Cristea și soția sa, Cristina Deleanu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Marina Almășan, Alin Gălățeanu, Ana Bodea și Valentin Butnaru și mulți alții.