Mihai Găinușă, detalii despre momentul în care și-a cunoscut soția: „Nu trebuie în niciun caz să-i trimit trandafiri”. Cei doi sunt împreună de 20 de ani / Exclusiv

Mihai Găinușă și-a descoperit pasiunea pentru radio în urmă cu mai bine de trei decenii și, de atunci, s-a lăsat zilnic ghidat de curiozitate și de dorința de a performa pe plan perofesional. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Unica.ro aflăm de ce s-a apucat de a doua facultate la 50 de ani, cum este în rolul de soț și tată, dar și ce proiecte pregătește după marea provocare Asia Express, reality show la care a participat împreună cu Oana Paraschiv, colega lui de la radio.

Caracterizat de profesionalism și curiozitate, Mihai Găinușă este unul dintre cei mai apreciați oameni de radio și televiziune de la noi. În urmă cu 30 de ani a intrat pe ușa potrivită și spune „n-am mai ieșit din lumea microfonului și a căștilor”. În exclusivitate pentru Unica.ro, recunoaște că a pus cariera pe primul loc mulți ani, însă a încercat întotdeauna să fie atent la nevoile celor dragi.

Cum a început povestea de dragoste dintre Mihai Găinușă și soția sa, Ioana: „Nu trebuie în niciun caz să-i trimit trandafiri

De 20 de ani alături îi este soția sa, Ioana, împreună cu care are doi copii, pe Eva, în vârstă de 19 ani, și pe Andrei, de 11 ani. Întrebat care este secretul unei relații longevive, fostul „cârcotaș” recunoaște: „E important să fii atent la celălalt. La ceea ce-și dorește. La ceea ce visează”. 

VEZI  GALERIA  FOTO(1 / 6)

În ciuda aparențelor, Mihai Găinușă recunoaște că a fost extrem de timid în perioada în care a simșit primii fiori ai iubirii. Punea trandafiri în banca fetelor pe care le plăcea și, mai mult, mărturisește că „sufeream ca prostul, în poezii. Și mă mai și împingeau pe holuri toți derbedeii, cu trei neuroni. Asta aș schimba, dacă aș putea să mă întorc ‘înapoi în viitor’ ”. Despre dragostea pentru radio, pasiunea pentru scris, relația cu cei doi copii și planurile după participarea la Asia Express aflați mai multe din interviul acordat de Mihai Găinușă, în exclusivitate, pentru Unica.ro.

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

„Am intrat și n-am mai ieșit din lumea microfonului și a căștilor”

Mihai, povestește-ne de când a apărut pasiunea ta pentru radio? Sau, inițial, ai avut și alte opțiuni?

La mine toată aventura asta în media a început cu radioul. Am ascultat un program de divertisment, am trimis un text la un concurs, am câștigat. Am fost să-mi ridic premiul și am bătut la o ușă. Am intrat și n-am mai ieșit din lumea microfonului și a căștilor. A fost ușa potrivită. Sau, un fel de vizuina iepurelui din Alice.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

„Am făcut cea mai mare greșeală radiofonică, am izbucnit amândoi în râs”

În anul 1995 ai început la Radio Delta RFI. Îți aduci aminte primul direct, emoțiile de atunci, prima bâlbă? 

Am pornit ușor-ușor, de jos. Din stradă. Am fost reporter, am bătut toate sălile de conferințe de presă, am fost pe la mitinguri, pe la spitale. Am ajuns chiar și la locul prăbușirii avionului de la Balotești. Apoi scriam în redacție știrile, cu insert-urile din interviuri. Și, la un moment dat, am ajuns și în studio să citesc jurnale.

Nu știu dacă am fost foarte emoționat, deoarece în paralel, sub pseudonim, lucram și la emisiunea de divertisment Săptămâna Nebunilor. Acolo scriam scenete și interpretam diverse personaje. Acolo bâlbele nu numai că erau permise, ba chiar erau și apreciate.

În studioul de știri, însă, era un lucru mult mai serios. Țin minte că o dată, citind un jurnal împreună cu un coleg, Nicu Teodorescu, plecat apoi la BBC Londra, am făcut cea mai mare greșeală radiofonică, am izbucnit amândoi în râs. La ieșire ne așteptau șefii. Cred că a fost totuși un moment haios, că nu m-au dat afară.

„Mihai Găinușă, cel din ’95, avea o viață atât de plină, încât nu cred că mai avea timp să viseze”

Cum era Mihai, cel din ’95, și cum este cel de azi, după aproape 30 de ani de carieră? Ce crezi că ai câștigat și ce simți că ai pierdut?

Mihai Găinușă, cel din ’95, nu era un tip cu prea multe vise. Lumea lui tocmai se schimbase, plecase de la un job plictisitor la stat, la telefoane, și nimerise la un radio privat, pe o leafă la jumătate. Dar îi plăcea enorm ceea ce făcea. Și totul era nou și incitant.

În paralel era și student la jurnalism. Avea o viață atât de plină, încât nu cred că mai avea timp să viseze. Nici nu avea la ce, nu știa ce-l așteaptă. Își dorea foarte mult să viziteze Parisul și peste un an-doi chiar a reușit asta, ba chiar a stat o lună acolo la un curs de radio.

Mihai de acum e cel care regretă doar că nu-și mai aduce aminte chiar toate întâmplările, toate trăirile de atunci. Altceva nu regretă. Da, poate trebuia să facă trecerea mai devreme, avea 25 de ani, dar atunci a fost de fapt momentul. Mihai de atunci simțea că a pierdut timpul, Mihai de acum consideră că l-a câștigat.

Mihai Găinușă își amintește de perioada comunistă: „ Era o societate bolnavă, cu creierul spălat, care credea că toți românii sunt la fel”

Ai plecat de la Sibiu la București, de la liniște la haos. Cât timp ți-a luat să te obișnuiesti cu noul ritm?

Am plecat din Ardeal când eram încă mic, la 9 ani. Și nu mi-a fost greu să mă adaptez. În ‘79-’80 nu era așa haos în București. Ai mei nu aveau mașină, stăteam la etajul 10 în Drumul Taberei, eram toată ziua pe afară prin șantierele blocurilor care se construiau în jur. Vacanțele erau la țară, era o viață fără griji, dar plină de privațiuni, dacă stau să mă gândesc. Nu aveam căldură iarna în casă, dormeam în pulover, vara era așa cald la 10, încât dormeam pe balcon.

Curentul se oprea mereu, învățam la lumânare și cel mai rău era când rămâneam blocat în lift. Din când în când mai prindeam câte-o portocală iar un Pepsi era motiv de sărbătoare. Îi înțeleg acum perfect pe cei care spun că pe vremea lui Ceaușescu ei au dus-o bine. Și atunci erau unii care stăteau în Primăverii, și atunci unii aveau pile la carne și banane. Era o societate bolnavă, cu creierul spălat, care credea că toți românii sunt la fel. Nu era așa deloc. Securiștii, nomenclatura și șmecherii o duceau perfect. Iar poporul se ruga să bage pui la Gostat.

Dar pasiunea pentru scris când a apărut? Până acum ai publicat 7 cărți.

Cred că de mic mi-au plăcut poveștile. Mama îmi citea sau inventa în fiecare seară câte una. Așa că am prin gustul cărții. Am citit toată ficțiunea pe care o prindeam. Citeam și în vacanțe la bunici, după ce cotrobăiam prin podul casei, unde erau aruncate o grămadă de cărți.

Iliada, Odiseea și Eneida le asociez și acum cu casa bunicilor și merele mâncate lângă geam, în zilele ploioase. Apoi am început să scriu niște poezii în adolescență. Triste. Și deodată am sărit în extrema cealaltă, după ce am descoperit literatura umoristică: Tudor Mușatescu, Jaroslav Hasek, Ilf și Petrov, Jerome K. Jerome. Cumva ei cred că m-au influențat.

Mihai Găinușă a făcut a doua facultate la 50 de ani

Student la 53 de ani. Tu nu te oprești deloc din învățat. Povestește-mi cum e la facultate?

Păi dacă n-am învățat când trebuia! N-am fost chiar un elev eminent în liceu. Iar în facultate eram 20 de băieți și 60 de fete. Era greu să te concentrezi. Am ajuns la concluzia că trebuie să-mi țin mintea în priză. Bun, citesc și acum, e adevărat. Dar simțeam că trebuie să fac mai mult. De exemplu să dau un examen pe care să-l iau. Nu ca la 18 ani, când am picat de 3 ori la ASE.

Așa că am studiat o vară întreagă, am dat examen la masterul de Scenaristică la UNATC și am intrat. A fost o revelație pentru mine. Am cunoscut oameni noi, un mediu nou, o meserie fascinantă. Și cred că m-am schimbat și nu mai sunt omul care să lucreze 30 de ani într-un singur loc și să facă același lucru. Cumva m-am auto-testat și, de data asta, mi-am luat examenul. Și diploma.

Mihai Găinușă: „Cred că ăla micu a rămas în mine, doar că e acoperit acum cu o carapace de riduri, ligamente rupte și cinism”

Să revenim la distracție:  ce-ți plăcea să faci când erai copil?

Când eram puști aveam o grămadă de pasiuni care, ce să vezi, mi-au rămas pe creier și la juma de secol. Adică citeam, îmi plăceau animalele, am și acum acvarii, sunt fascinat și acum de SF. Călătoriile pe care le visam în Jules Verne am avut ambiția și posibilitatea să le fac. Eram ca ceilalți copii: mă dădeam cu bicicleta, mă dau și acum. Trăgeam cu țeava de cornete. E drept că acum aș prefera o pușcă cu lunetă.

Mere mănânc și acum. Cred că ăla micu a rămas în mine, doar că e acoperit acum cu o carapace de riduri, ligamente rupte și cinism. Și atunci, dar și acum mi se par ridicole unele lucruri care sunt acceptate ca de la sine înțeles de către societate. 

Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?

La mama, cred. Ceea ce e foarte bine, pentru că am văzut cazuri de persoane adulte, aparent normale la cap, care se duc pentru sfaturi la ghicitoare.

Bine, asta nu înseamnă că și urmam întotdeauna sfaturile părinților. De asta mă feresc să dau sfaturi. Prefer sugestiile. Dar fiecare e dator să se dea cu capul de pragul de sus. Și să învețe din ciocnirea asta.

Mihai Găinușă, timid în liceu: „Sufeream ca prostul, în poezii, și mă mai și împingeau pe holuri toți derbedeii, cu trei neuroni”

Cum a fost perioada liceului? Erai timidul sau rebelul?

Oo, ați vorbit cumva cu colegii mei? Eram definiția timidului. Eram genul care lasă trandafiri în bancă colegei simpatizate. Nu, pe bune, chiar am lăsat. Ce-o fi fost în capul meu, oare? În loc să-mi iau niște haine mai la modă, să mă tund decent, să trag de fiare, să mestec o gumă și s-o invit la un film. Sufeream ca prostul, în poezii. Și mă mai și împingeau pe holuri toți derbedeii, cu trei neuroni. Asta aș schimba, dacă aș putea să mă întorc „înapoi în viitor”!

Îți mai amintești când te-ai îndrăgostit prima oară?

Păi cred că am fost îndrăgostit de toate fetele frumoase din vecini. Unora le trimiteam și trandafiri. Cred că aveam o problemă cu trandafirii, că acum nu-i mai suport nici în politică. Cred că eram mai degrabă îndrăgostit de statutul de îndrăgostit neînțeles. Cred că mă apreciam că sufeream în tăcere, ca un masochist. Mic și prost.

Mihai Găinușă, de 20 de ani alături de aceeși femeie

Îți aduci aminte cum ai cunoscut-o pe soția ta, Ioana? Care a fost primul gând atunci când ai văzut-o?

Uite o tipă mișto! Nu trebuie în niciun caz să-i trimit trandafiri. Ăsta a fost gândul, dar a venit târziu, la 30 de ani. Pe de o parte e bine, că altfel acum eram bunic, dacă mă îndrăgosteam la 18-19 ani.

„Cred că viața e prea scurtă încât să-ți sacrifici liniștea sufletească”

Împreună de 20 de ani. Ce trebuie să faci și ce nu, ca o relație să dureze în timp?

Cred că oamenii se schimbă în timp, chiar dacă ei cred că nu-i așa. Se schimbă și nu-și dau seama. E important însă să fii atent la celălalt.  La ceea ce-și dorește. La ceea ce visează. Iar dacă preocupările amândurora devin prea divergente, dacă s-au schimbat încât nu se mai recunosc, nu are rost să vă chinuiți.

Timpurile s-au schimbat. Cred că viața e prea scurtă încât să-ți sacrifici liniștea sufletească, curiozitatea absolut normală, pentru cineva care nu mai e acel „cineva”. Bineînțeles există și excepții, oameni care trăiesc vieți împreună și care cred că asta e menirea lor pe Pământ.

Cum este soțul Mihai? Faci piața, dai cu aspiratorul, gătești?

Ei bine, am fost destul de absent, mai ales în anii în care cariera era pe primul plan. Acum fac piața, îmi place să cumpăr fructe și legume. Nu-mi place să dau cu aspiratorul, consider că zgomotul acestuia îți scurtează viața cu durata folosirii. Și, din fericire pentru ceilalți, nu gătesc. Unii folosesc cartea Sandei Marin pentru rețete, eu o am doar pe cea a renumitei bucătărese Lucreția Borgia.

Apropo de mâncare, ai vreun viciu alimentar la care nu poți renunta?

Nu prea. Eu mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să mănânc. Bineînțeles că am alimente preferate, cum ar fi sarmalele, hamsiile, fructele de mare, merele, dar nu le pot mânca prea des, că mă plictisește apoi gustul. Și nu pot înțelege șaorma cu de toate. Mi se pare o chestie în care mături cu mâna toate resturile de pe masă, într-o lipie. Scuze marilor lanțuri și influencerilor bine plătiți.

Mihai Găinușă, în rolul de tată: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am copii sănătoși! Și, foarte important, cu capul pe umeri. Și nu gol”

Cum este tăticul Mihai?

Dacă întrebi familia, tăticul a fost relaxat de când erau mici. Dacă mă întrebi pe mine, bine că au crescut, că mi-era tare frică să nu-i scap pe jos când erau mici. Serios vorbind, mulțumesc lui Dumnezeu că am copii sănătoși! Și, foarte important, cu capul pe umeri. Și nu gol. Cred că i-am crescut suficient de inteligenți încât să realizeze ce le face rău și ce nu. Singurul lucru care mă panichează e prostia societății noastre, care nu dă doi bani pe educație și pe viitorul țării.

Ce ai învățat, până acum, de la Eva si Andrei?

Am învățat un pic de engleză, că ei studiază în limba asta. Am reînvățat să mă bucur de mărunțișuri, de clipe, de momente, de o înghețată, de un cântec.

A plecat Eva în Anglia, la facultate?

Încă n-a plecat, mai are ceva examene. A intrat la mai multe facultăți, dar nu știu dacă o să plece în Anglia sau în altă parte. E doar decizia ei și o s-o sprijinim orice ar decide. Cred că m-am obișnuit deja să nu fie prin casă. E mai mult cu fetele prin oraș.

„Uneori e greu să te aduni, e greu să mai ai puterea să te ridici de jos, dar momentele astea trec”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

Cel mai greu moment? În afară de interviul ăsta, nu? Au fost mai multe, în general plecările mele. Dar viața a continuat, viața e frumoasă și trebuie încercată toată, la toate vârstele. Uneori e greu să te aduni, e greu să mai ai puterea să te ridici de jos, dar momentele astea trec. Ca și cele de intensă fericire. Cred că am avut mereu gândurile astea stupide, în clipele cele mai fericite: hei, stai, știi că n-o să dureze, nu? Practic mi-am stricat singur plăcerea. Dar, pe de altă parte, au fost foarte folositoare când eram doborât.

Care este cea mai importanta calitate a ta și cel mai mare defect?

Calitate? Nu știu, poate realismul. Ceea ce alții ar numi defect. Și imaginația, poate. Dar și aici unii ar spune că mă refugiez acolo, ca să nu răspund aici.

Iar defect? Păi faptul că mint în interviuri. Glumesc. Sau nu? Defectul e că sunt uneori neserios. Exact când nu trebuie.

Ce nu stie lumea despre tine?

Ce nu știe lumea despre mine, nici n-o să știe. Dar dacă mă apuc să sap un tunel până în demisolul lui Isărescu, la BNR, sigur o să vă anunț. De fapt o să vă trimit poze de pe yacht.

Mihai Găinușă vorbește despre compromisuri: „Nu mă las dominat de oameni limitați, chiar dacă au putere și bani”

Ai făcut compromisuri în viață? Care a fost cel mai greu?

Normal că am făcut. Nu există om care să n-o fi făcut. Doar că eu am încercat să le limitez. Și să nu mă las dominat de oameni limitați, chiar dacă au putere și bani. Trebuie doar să te gândești atunci, când individul respectiv vrea să-ți impună puterea și voința, că și el e doar un biped care se șterge la fund. Imaginea asta e salvatoare. Bine, în afară de micuțul Kim, care înțeleg că n-are orificiu. De asta și reține apa.

Spune-mi totul despre proiectele tale actuale.

Acum, după Asia Express, sunt în refacere. Cumva îmi rearanjez prioritățile în viață, pentru că am văzut cum se poate trăi fericit, cu foarte puțin. Continuăm la Matinal Efervescent, cu colega Oana Paraschiv. Și nu se știe niciodată ce proiecte mai apar. Sau filme.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Libertatea.ro

Cât costă o noapte de cazare în resortul de lux din Arabia Saudită unde e Adelina Pestrițu. Fanii au reacționat: „Cred că e de pe altă planetă”

Fanatik

Stațiunea din România ascunsă în Munții Retezat perfectă pentru turiști în lunile decembrie și ianuarie. Se află într-o zonă spectaculoasă, plină cu peisaje sălbatice, iar aici găsești cazări foarte bune

GSP.ro

Ce arăta kosovarul Dellova către fanii români în timp ce fugea spre vestiare. Gesturile șocante surprinse de reporterii GSP la Arena Națională!

Urmărește-ne pe Google News