Răzvan Simion (43 ani) și Daliana Răducan (33 ani) s-au căsătorit sâmbătă, 8 iunie, în cadrul unei ceremonii discrete. Cei doi au fost însoțiți în această zi importantă de familiile lor, dar și de cei mai apropiați prieteni. De la eveniment nu au lipsit nici Ianca și Tudor, copiii matinalului din fosta căsnicie, și nici părinții prezentatorului de la Neatzacu Răzvan și Dani.
Răzvan Simion și-a dorit să aibă alături cei mai importanți oameni din viața lui în ziua în care a ajuns din nou la altar, de data aceasta la brațul Dalianei Răducan, femeia în brațele căreia și-a găsit liniștea după divorțul de Diana Simion și despărțirea de Lidia Buble.
Pe 8 iunie matinalul de la Antena 1 și Daliana Răducan au devenit soț și soție, sub privirile celor dragi. La nuntă au fost prezenți și părinții prezentatorului, care preferă să stea departe de luminile reflectoarelor. Deși fiul lor s-a mutat la București, iar fiica în Germania, soții Simion au rămas în Timișoara.
La nunta lui Răzvan, părinții acestuia au arătat impecabil. Domnul Simion a ales un costum negru cu cămașă albă și papion, în timp ce doamna Mariana a ales o rochie neagră, elegantă, pe care a accesorizat-o cu un colier fin.
Răzvan Simion a profitat de ocazie pentru a face o fotografie alături de părinții săi, pe care a distribuit-o pe Instagram. Mai mult, prezentatorul de la Neatza a împărtășit cu fanii săi o fotografie-portret a mamei sale.
Prezentatorul vrea să își aducă părinții la București
Invitat în urmă cu ceva timp în podcastul lui Damian Drăghici, Răzvan Simion spunea că și-ar dori să își aibă părinții aproape, astfel că încearcă să îi convingă să se mute la București.
„Încerc să-i aduc la București, dau o șansă Capitalei. Eu am plecat din Reșița la Timișoara la școală, m-am însurat acolo. I-am adus pe părinții mei la Timișoara și când i-am adus, a venit oportunitatea cu Bucureștiul și m-am cărat la București. Sora mea s-a căsătorit și a plecat în Germania. Sunt singurei și vreau să-i aduc la București. Nu suportă marile orașe, de aia o să ne mutăm undeva pe lângă. Mama a fost cea care ne-a încurajat. Întotdeauna a zis: Bă, uite, voi, doi băieți de la Reșița, nu trebuie să rămâneți aici! Orașul ăsta vă va limita”, a dezvăluit Răzvan Simion.