5 coafuri pe care le vei vedea peste tot vara asta! Sunt foarte uşor de obţinut!

.

Vara 2024 aduce o serie de coafuri care vor domina sezonul estival. De la tunsori îndrăznețe la hairstyle-uri ușor de realizat, acestea sunt menite să te facă să arăţi și să te simțim fantastic în timpul verii. Indiferent dacă vei participa la nunți, festivaluri sau petreceri estivale, aceste coafuri te vor ajuta să fii mereu în pas cu moda și să arăți impecabil în orice situație.

5 coafuri pe care le vei vedea peste tot vara asta!

Odată cu vara nu ne pregătim doar garderoba, ci și stilul de coafură pentru sezonul cald. Cu multe evenimente de tot soiul în agendă, avem nevoie de coafuri ușor de realizat și întreținut. Experții au dezvăluit deja care sunt tendințele majore pentru vara aceasta, iar noi am adunat cele mai importante coafuri pe care le vei vedea peste tot! De la bretonul cowgirl la buclele lejere și culorile vibrante, aceste tendințe sunt perfecte pentru a adăuga un strop de prospețime și stil look-ului tău estival.

Bretonul „Cowgirl”

Este timpul să întâmpinăm bretonul „Cowgirl” cu un entuziast yeehaw — iar asta, pentru că nu va pleca nicăieri vara aceasta, potrivit hairstylist-ului Hersheson, conform whowhatwear.com. Bretonul tip perdea revine în forță, dar de data aceasta cu un aspect „mai moale, mai rustic”, care „se potrivește mai bine texturilor naturale”.

„Bretonul Cowgirl este puțin mai zbârlit decât unul perdea lustruit, dar fără a-şi pierde din versatilitate”, potrivit hairstylist-ului.

Citeşte şi: Tunsoarea în forma literei C, din nou, în trendurile din 2024! Ce vedete au optat pentru acest hairstyle

Citeşte şi: Cristi Pascu dezvăluie tendinţele verii 2024 în materie de păr. Greşeala care îţi distruge podoaba capilară: „Orice exces te va costa”/ Exclusiv

Jumătate prins, jumătate desprins

Aceasta ar putea fi coafura pe care o să o vezi absolut peste tot vara asta, deoarece îți completează look-ul în câteva secunde — mai ales dacă folosești niște accesorii șic pentru păr.

„Accesoriile vor fi peste tot şi vara asta, și deși fundele sunt cu siguranță încă la modă, în acest sezon estival unul dintre cele mai bune moduri de a adăuga un strop de interes look-ului tău „jumătate prins, jumătate desprins”, este să adaugi o clemă mică sau două”, a mai spus Hersheson pentru sursa menţionată anterior.

Tunsoarea bob „Old Money”

Tunsoarea bob a dominat de ceva vreme şi continuă să o facă şi în 2024. În timp ce anul trecut bobul scurt şi drept a fost peste tot, anul acesta vom întâmpina mai multe variaţiuni pe aceeaşi temă, dar mai ales când vine vorba de varianta mai lungă şi mai voluminoasă, sub forma „Old Money”. Coafură pentru care a optat şi Zendaya în timpul turneului de promovare al filmului „Challengers”.

„Tunsoarea bob „Old money” este perfectă pentru cele care și-au tuns părul scurt și nu vor să-l taie din nou foarte scurt — fiind un mod excelent de a îmbunătăți aspectul părului mai scurt”, a mai spus Hersheson.

Şuviţe împletite

Împletiturile mici vor fi un mare hit vara asta! Şi din fericire, există o mulţime de moduri de stilizare. Fie că împletești două șuvițe care îţi încadrează fața, sau că le inserezi într-o coafură half-up, half-down — oportunitățile sunt nesfârșite.

„Împletește cele două secțiuni din față și leagă-le la spate. Acest lucru va păstra părul departe de față și este o opţiune perfectă pentru a adăuga puțină mișcare părului. O altă alegere perfectă constă în combinarea cu un hairstyle wavey.” a mai menţionat Hersheson.

Citeşte şi: Culoarea părului care le face pe femeile de peste 40 de ani să arate mai tinere. Trucuri direct de la specialişti!

Tunsoarea de lungime medie

Tunsoarea de lungime medie este opţiunea ideală pentru cele care vor să îşi tundă părul lung, dar fără să-l facă prea scurt. Sau pentru cele care în trecut au optat pentru un bob scurt, iar acum au decis să îşi lase părul să crească.

„Pentru toate cele care au fost curajoase şi s-au tuns bob anul trecut, uneori lungimea nu este întotdeauna cea optimă când vine vorba de crearea unor noi stilul. Tocmai de asta vestea bună este că lungimea medie este din nou la modă şi poţi face tot ce vrei tu din podoaba capilară”, a mai spus acesta.

Coafura ondulată

Valurile de plajă reprezintă o coafură atemporală pe care, cu siguranţă, o vom folosi în fiecare vară, indiferent de lungimea parului. Există o mulţime de moduri prin care se poate obţine acest look, atât datorită ondulatoarelor, cât şi datorită trucurilor cu şosetele. Cert este că şi anul acesta vei vedea coafura aceasta peste tot!

Aceste coafuri sunt ușor de realizat și întreținut, fiind perfecte pentru zilele aglomerate și temperaturile ridicate ale verii. Indiferent de ocazie, aceste hairstyle-uri te vor ajuta să arăți impecabil și să te simți încrezătoare. Așadar, experimentează tendinţele 2024 și găsește-ți stilul perfect pentru vara aceasta!

Sursa foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton