Home > Vedete > Nicoleta Nucă, dezvăluiri despre relaţia toxică în care a fost. Pe cine se bazează după despărţirea de logodnic: „E foarte greu”/ Exclusiv
Nicoleta Nucă, dezvăluiri despre relaţia toxică în care a fost. Pe cine se bazează după despărţirea de logodnic: „E foarte greu”/ Exclusiv
Nicoleta Nucă a bifat primele apariții publice, după ce a anunțat despărțirea de toboșarul Alex Ursache. Prezentă la un eveniment de beauty, artista a afișat o atitudine încrezătoare și ne-a făcut dezvăluiri despre proiectele profesionale pe care le are în desfășurare, despre relația toxică trăită în trecut și despre momentele de vulnerabilitate prin care trece după despărțirea de fostul iubit.
Nicoleta Nucă, dezvăluiri despre relaţia toxică în care a fost
Relațiile toxice reprezintă un subiect delicat, care deseori este evitat, dar Nicoleta Nucă, în cadrul unui interviu exclusiv pentru Unica.ro, ne-a vorbit cu lux de amănunte despre povestea de dragoste otrăvitoare prin care a trecut, cât şi despre cine îi este alături după despărţirea de logodnic.
Experienţa nefastă prin care a trecut Nicoleta Nucă se regăseşte în versurile piesei „Nenorocit”, pe care o consideră o încheiere definitivă a poveştii de dragoste eşuate din trecut.
„M-am legat de o relaţie din trecutul meu îndepărtat, de o relaţie toxică, pentru că îmi doream să fie un moment de închidere al trecutului, am vrut să vorbesc despre ceva ce nu mai vorbisem în trecut, şi anume despre mine. Daca în alte piese am vorbit de experienţele altora, de data asta am ales să vorbesc de experienţa mea în totalitate. Am plecat cu ideea să fie un manifest şi pentru oamenii care se află în relaţii toxice. Ca să îşi facă curajul să plece de acolo, pentru că oamenii de acest gen nu se schimbă. Lucrurile nu o să se îmbunătăţească niciodată, ci o să se deterioreze în timp”, ne-a spus Nicoleta Nucă.
În urmă cu câţiva ani, pe când avea doar 21 de ani, Nicoleta Nucă a trecut prin clipe cumplite din cauza fostului iubit. O bună bucată de timp artista a fost jignită, manipulată şi controlată de cel pe care îl iubea, motiv pentru care acum îi încurajează pe toţi cei care se confruntă cu relaţii toxice, să își valorifice propria persoană și să aibă curajul să facă schimbările necesare pentru bunăstarea lor emoțională și mentală.
„E foarte greu să dai un sfat unei persoane de acest gen pentru că sunt atât de manipulaţi şi atât de spălaţi pe creier. Au impresia că cei din jur vor să le strice viaţa, să le rupă relaţia de iubire. Oamenii din anturajul lor să le fie alături”, ne-a mai mărturisit Nicoleta Nucă.
Pe cine se bazează Nicoleta Nucă, după despărţirea de logodnic
După o relaţie de mai bine de 7 ani, Nicoleta Nucă şi Alex Ursache au decis să meargă pe drumuri separate. Logodiţi, cei doi au ajuns la concluzia că nu mai sunt potriviţi unul pentru celălalt. Anunţul separării a fost făcut chiar de cântăreaţă, pe pagina ei de socializare, menţionând că nu îşi doreşte să ofere detalii extra despre motivul din spatele deciziei.
În cadrul interviului exclusiv oferit pentru Unica.ro, Nicoleta Nucă a mărturisit că, în momentele grele, se bazează pe propria persoană şi alege să-şi gestioneze singură situaţiile complicate în care se află. Dar atunci când are nevoie de păreri din exterior, apelează atât la mama ei, cât şi la prietenele sale care îi sunt alături necondiţionat.
„Am învăţat să mă bazez pe mine pentru că îmi cunosc cel mai mult lumea interioară şi fondul emoţional. Ştiu cum reacţionez. Cum mă raportez la situaţii. Apelez la prietenele mele şi la mama, dacă am nevoie de un sfat din exterior sau o părere mai obiectivă”, ne-a spus Nicoleta Nucă.
Invitată în cadrul unui eveniment dedicat produselor de beauty, Nicoleta Nucă a vorbit despre abordarea sa simplă și sinceră în ceea ce privește îngrijirea părului. Artista ne-a mărturisit că se consideră norocoasă în acest aspect, având un păr drept și ascultător, care nu necesită eforturi deosebite pentru a arăta bine.
„Eu sunt o femeie norocoasă în ceea ce priveşte părul, îl am foarte drept şi ascultător. Am grijă să am produse de calitate. Dar nu fac eforturi supraumane. Nu îmi fac avioane în cap, pentru că nu îmi place, nu am energia şi nici skill-urile necesare. Dacă în privinţa machiajului mă pricep foarte bine, în privinţa părului parcă am două mâini stângi”, ne-a spus Nicoleta Nucă.
Totuși, ca multe alte artiste care își supun părul la fel şi fel de schimbări de look, Nicoleta Nucă s-a confruntat la un moment dat cu problema căderii părului. În fața acestei provocări, a decis să urmeze ședințe de laser pentru creșterea părului, o metodă modernă și eficientă pentru stimularea regenerării foliculilor capilari.
„Eu am făcut multe schimbări de look. Asta îmi dă satisfacţie, să tai părul şi să-l schimb în multe culori. Când m-am confruntat cu căderea părului, am făcut nişte şedinţe de laser pentru creşterea părului”, ne-a mai spus artista.